Cu o experiență gastronomică de peste 15 ani, Lucian Ioan le-a dezvăluit juraților culisele bucătăriei exclusiviste de la The Royal Automobile Club, acolo unde a trăit momente memorabile în cariera sa de Chef.
În seara aceasta, Chefii încheie etapa jurizărilor pe nevăzute din sezonul 10 și au parte de vizita unui cuplu de tineri artiști celebri, Cleopatra Stratan și Edward Sanda.
„Mă bucur să fiu aici alături de soțul meu, cu care voi face bucătăria vraiște. Vom găti o rețetă pe care mai mult am mâncat-o decât am gătit-o”, a declarat cu umor Cleopatra. Ce verdict va primi telespectatorii vor descoperi în seara aceasta.
Se anunță o ediție în care emoțiile și adrenalina ating cote maxime, pentru că, după ce împart ultimele cuțite, jurații dau startul bootcamp-ului! Singurii competitori care nu trebuie să se confrunte cu această etapă sunt câștigătorii cuțitelor de aur.
Ei intră direct în echipele Chefilor astfel: Sorin Ilieș a ales cuțitul de aur oferit de Sorin Bontea (după un moment unic în istoria „Chefi la cuțite”, toți cei trei jurați oferindu-i cuțitele de aur), Florin Dragomir a obținut cuțitul de aur de la Florin Dumitrescu, și Adrian Stroe a primit cuțitul de aur de la Chef Cătălin Scărlătescu.
Toți ceilalți concurenți care au trecut de preselecții intră în etapa de foc: vor avea parte de o primă provocare intensă, o probă eliminatorie, care le va testa cunoștințele de gastronomie, tehnica și creativitatea în bucătărie.
Locul unde se va desfășura bootcamp-ul este unul spectaculos, care îi va surprinde pe participanți. La finalul primei probe, peste jumătate dintre competitori vor pleca acasă! Așadar, în seara aceasta urmează un tur de forță care îi va trece pe candidații la locurile vacante în echipele Chefilor prin furcile caudine ale unei probe surpriză.
„E o energie foarte interesantă aici, undeva la limita între tensiune și speranță. Le este teamă, dar în același timp își doresc foarte mult să meargă mai departe. Sunt foarte mulți concurenți buni în acest sezon”, a comentat Chef Florin Dumitrescu