Evenimentul din acest an se va derula intre 29 august si 2 septembrie si va fi onorat de participarea unor vedete internationale trecute de mult de „prima tinerete”. (Mara Barbu)
Toate vedetele de afara au anuntat ca nu vor accepta mancare reincalzita sau produse fast-food. Trupa INXS, cea care va deschide seria recitalurilor internationale peste doar cateva ore, a fost singura care a cerut sa stea in hotel de cinci stele. Cum in Brasov nu exista asa ceva, vedetele australiene au fost cazate la Holiday Inn, in Sinaia. Membrii trupei au mai cerut sa le fie rezervate opt apartamente si opt camere single, cu paturi king-size. Australienii au dorit sa aiba la dispozitie cafea, ceai si bauturi racoritoare, dar sa nu lipseasca nici laptele, lamaile sau mierea. INXS a mai solicitat si meniuri pentru vegetarieni, dar si zeci de sticle si cutii de bere, fie Stella Artois fie Corona, si de Coca-Cola, 7-UP. La capitolul bauturi alcoolice s-a optat pentru Chardonnay si Vodka.
Cei de la UB 40, ce vor concerta maine seara, au cerut ca in cabinele puse la dispozitie sa existe mochete sau covoare, aer conditionat si minimum doua ventilatoare. Britanicii vor sa aiba trei medici care sa fie pregatiti sa intervina in orice moment, un dentist, un fizioterapeut si un generalist. De asemenea, ei au mai cerut in cabine o jumatate de bax de bere Redstripe la gheata. Cum aceasta bere nu exista la noi, britanicii au acceptat ca bautura sa fie inlocuita cu o bere buna, autohtona. La fel s-a intamplat si cu cele patru sticle de Gran Reserva Rioja, care au fost inlocuite cu un vin rosu ca si cu sampania solicitata, Veuve Cliquot, si ea inlocuita. Organizatorii trebuie sa le asigure britanicilor, pe scena, 50 de sticle de o jumatate de litru de apa minerala si tot atatea prosoape de baie. Povestea cu prosoapele este extrem de complicata, pentru ca vedetele au mai cerut 50 de prosoape cu dimensiuni 40×90, la prima ora a diminetii si alte 50 cu dimensiuni 90×50, pentru ora 17.00.
In ceea ce o priveste, vedeta americana Cyndi Lauper vrea pentru ea si asistenta sa cate o garderoba odorizata, care sa aiba o oglinda mare, fara lumina de neon, o canapea si o veioza. Povestea cu prosoapele se repeta si la Cyndi Lauper, care vrea 20 de prosoape si cosul aferent. Cyndi Lauper are nevoie pe scena de 26 de sticle de apa minerala, 18 cutii de Coca-Cola, 12 prosoape, sase cutii de 7-UP cu lamaie si sase frapeuri. Ea vrea sa mai aiba in garderoba, printre altele, un litru de suc de portocale proaspat, sase sticle mari de apa minerala, o sticla de Cabernet Sauvignon, un „Chardonnay”, un cos cu fructe proaspete. Din garderoba vedetei nu trebuie sa lipseasca aranjamentele din trandafiri si crini.