„Aș fi ipocrit să spun că am ajuns până aici și nu-mi doresc să joc finala”, a declarat Cătălin Scărlătescu. „Dacă nu ar exista dorința de a ajunge în finală nu am mai fi în concurs”, a adăugat Doina Teodoru. „Suntem încă încrezători că mai avem energie și forțe să putem ajunge în finală și să o ducem la bun sfârșit”, a spus Dinu Gavrilă.
În cea de-a noua etapă a competiției, echipele coboară pe malul fluviului Magdalena, din vestul Columbiei, în fascinanta regiune care l-a inspirat pe Gabriel Garcia Márquez. Urmează o cursă extenuantă contra curentului, pentru că apele fluviului se vor dovedi o reală provocare pentru concurenți.
„Am ajuns în mijloc, am tot tras… Dar ne-a prins curentul și ne-a aruncat undeva la vreo 200 de metri depărtare”, a povestit Cătălin Scărlătescu.
„Ne-am chinuit îngrozitor de mult”, a spus și Cătălin Bordea. „Ne-am dat seama c-o să fie foarte greu, pentru că râul, având o viteză foarte mare, urma să ne ducă odată cu el”, a relatat Jean Gavril.
Apropierea de finală ascute competiția dintre echipe, iar de data aceasta întrecerea este cu atât mai complicată cu cât concurenții au în față o nouă sarcină lansată de Irina:
„Pe traseul către marea finală, de-a lungul văii fluviului Magdalena, veți avea de căutat propria comoară care vă poate plăti intrarea în cetatea Cartagenei”. Astfel, pe măsură ce bifează misiunile, concurenții trebuie să devină și iscusiți căutători de comori, alcătuite din totemuri de aur a căror strălucire nu se dezvăluie cu ușurință.
Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru, Andreea Bălan și Andreea Antonescu, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, Jean Gavril și fratele lui, Dinu sunt concurenții care au rămas pe Drumul aurului în competiția pentru premiul de 30.000 de euro și mult râvnitul titlu de câștigători ai celui mai spectaculos reality show din România.