Antena 1 da startul unei noi productii de divertisment, “Fast Food”, un sitcom care prezinta aventurile a sase tineri frumosi si haiosi, angajati la un fast-food dintr-un mall. Primul episod intra pe micul ecran diseara, la 22.30.

Echipa care aduce rasul in casele telespectatorilor de luni pana joi e formata din naiva Laura (Alina Crisan de la A.S.I.A.), baietoasa Andreea (Sorana Mohamad, A.S.I.A.), Desirée (actrita Beatrice Peter), o fata cool, practica si comunicativa, rebelul si afemeiatul Alex (Alin Rosu), timidul David (Adrian Nartea) si Sergiu (Edgar Nistor), seful dictatorial. Antipatia fata de Sergiu ii uneste pe angajati, in ciuda faptului ca sunt atat de diferiti. In apropierea fast-food-ului isi are salonul Jean (Liviu Varciu), un fost politist transformat in frizer.

Decorul a costat 200.000 de euro

Scris de Marius Serbu si Sorin Tofan si regizat de Claudiu Perusco, serialul e filmat intr-un mall adevarat la o scara mai mica, un decor impresionant, cu magazine reale, construit pe 1.000 de metri patrati. Costul acestuia s-a ridicat la 200.000 de euro.

Pe coloana sonora a sitcomului telespectatorii vor recunoaste vocile  fetelor de la A.S.I.A., cantand o melodie compusa de Adi Ordean.

 
 

Urmărește-ne pe Google News