Robert Turcescu şi aleasa inimii sale, Oana Nuţu, un designer în vârstă de 25 de ani, s-au cununat civil şi religios sâmbătă, 4 octombrie 2014.
Cununia religioasă a avut loc la Primăria Sectorului 1, în timp ce cea religioasă a avut loc la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Capitală.
Cununia civilă nu a fost lipsită de incidente între un fotograf prezent la eveniment şi bodyguarzii aflaţi la faţa locului.
Proaspătul mire a ţinut să precizeze câteva lucruri despre cele întâmplate acolo.
„O scurtă precizare: colegii jurnalişti care au fost prezenti astăzi la Starea civilă ştiu că n-am avut nicio vină în incidentul care s-a produs acolo. N-am spus paznicilor să oprească presa să fotografieze, n-am luat măsuri de siguranţă pentru a bloca accesul jurnaliştilor etc. Felul în care s-au comportat bodyguarzii sau ce-or fi, angajaţi ai Primăriei Sectorului 1, e doar responsabilitatea lor. Regret că a ieşit acolo un incident… dar n-am nicio vină. Vă mulţumim pentru urări şi pentru gândurile bune, să ne vedem sănătoşi!”, a explicat Robert Turcescu pe pagina sa de pe un site de socializare.
FOTO: ALEX DOBRE