„Vă contactez în legătură cu articolul care face referire la câștigatoarea sezonului șase Românii au talent, Laura Bretan. Dorim să clarificam neînțelegerea generată de mesajul postat de către Laura. Laura Bretan este câștigatoarea sezonului șase Românii au talent și a marelui premiu în valoare de 120.000 Euro. Banii vor fi virați în termenul stabilit, agreat și stipulat în contractul semnat de ambele parți. Termenul contractual nu a fost și nu va fi depășit”, au declarat reprezentanții postului.
Laura Bretan a postat marţi (2 august), pe contul de socializare, un mesaj pe Instagram. “Salutare tuturor! Vreau să scriu despre ceva care chiar mă deranjează. Nu-mi vine să cred că există atât de mult negativism în jurul nostru. Da, am concurat la «Românii au talent». Am făcut asta pentru a-i îndeplini dorința bunicului meu. El a murit în ianuarie și am participat în memoria lui. M-am dus în România pentru înmormântare și, fiind acolo, am aflat despre audiţiile de la «Românii au talent». Bunicul şi-a dorit enorm să mă vadă pe acea scenă. El a fost cel mai mare fan al meu, el m-a sprijinit și m-a convins să studiez și să nu renunț niciodată la muzică.
Dar cine a putut anticipa că mă voi califica şi la «Americas Got Talent»? A fost întotdeauna un vis de-al meu, deoarece SUA este țara și casa mea, aici m-am născut. Și, din moment ce există mai multe versiuni ale show-ului «Got Talent», nu sunt eu singurul concurent care a dat probe în mai multe ţări. Am câştigat la «Românii au talent» premiul de 120.000 de euro, dar vreau să înțelegeți că nu am fost acolo pentru bani, am făcut-o pur și simplu pentru a-i îndeplini dorința bunicului. Cu toate că am câștigat primul loc, încă nu am văzut nici un ban din premiu. În cazul în care îl voi primi, voi dona o mare parte pentru orfani şi persoane fără adăpost, aşa cum am făcut şi în trecut. Aş vrea să vă întreb: dacă un sportiv câștigă o medalie de aur, ar trebui să se retragă din activitate? Doar pentru că a câștigat o dată? Nu! Trebuie doar să continue să lucreze din greu, să învețe, să se autodepăşească! Aşa e şi în cazul meu. Singurul meu scop este de a împărtăși cu voi darul cu care Dumnezeu m-a binecuvântat”, a scris Laura Bretan pe reţeaua de socializare
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!