Simona Florescu, ex-Dichiseanu, este o femeie foarte cochetă şi foarte atentă la felul în care se prezintă în public. Blonda este o prezenţă care nu are cum să treacă neobservată.
La începutul carierei ei, Simona Florescu arâta cu totul diferit, chiar şi celor mai înfocaţi admiratori fiindu-le greu să o recunoască.
Într-o fotografie de colecţie, artista apare la debutul ei, pe când avea doar 16 ani. Simona de atunci era şatenă şi bucălată, aproape de nerecunoscut faţă de felul în care arată acum. Până şi ea se minunează de look-ul ei de la acea vreme.
„Primul meu disc… aveam 16 ani… ce fatză aveam!”, a scris ea lângă imaginea de arhivă.
Într-o altă fotografie, Simona se află pe scena unui festival de muzică de la Dresda. Apariţia ei este una cât se poate de plăcută.
„Eu, la Festivalul Slagărelor Dresda -1985, cu melodia NE MAI VEDEM SI MAINE, imediat după ce am obţinut Trofeul Mamaia la secţiunea interpretare”, a explicat artista.

 
 

Urmărește-ne pe Google News