Întreaga lume se pregăteşte s-o comemoreze pe Whitney Houston, care a decedat în urmă cu doi ani, în urma unei supradoze de droguri şi medicamente. Moştenitoarea divei, Bobbi Kristina (21 de ani), este însă în luna de miere cu… propriul frate, Nick Gordon, cu care s-a căsătorit luna trecută.
Nick urma să fie adoptat de Whitney înainte să moară, fiind până atunci un om al străzii, iar Bobbi îl prezenta peste tot ca fiind fratele ei. Presa de scandal susţine însă că tânărul, de teamă să nu revină la viaţa de dinainte, i-a luat minţile lui Bobbi, care a acceptat să-i devină soţie.
Şi mătuşa lui Bobbi, cântăreaţa Dionne Warwick, şi bunica ei, Cecile, s-au împotrivit din răsputeri căsătoriei, mai ales că Nick a cerut un contract prenupţial în care să se prevadă ca, în caz de divorţ, el să ia jumătate din averea de circa 300.000.000 de dolari pe care o are în prezent soţia lui.
Mai mult, el a cerut o evaluare a averii, care, la momentul morţii lui Whitney, se ridica la circa 50 de milioane de dolari, iar acum e de şase ori mai mare. După deces, vânzările de albume şi numărul difuzărilor la radio au crescut, la fel şi valoarea drepturilor de autor.
În plus, se pare că Bobbi a primit de la Hollywood o ofertă cu multe zerouri pentru un film despre viaţa mamei sale.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 17

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 17

 
 

Urmărește-ne pe Google News