Cele 34 de căsătorii au făcut parte din reprezentaţia scenică susţinută de celebrul duo Macklemore şi Ryan Lewis, căruia i s-a alăturat Madonna şi Queen Latifah, în calitate de maestru de ceremonii.
Îmbrăcată într-un costum alb, Madonna a cântat celebra piesă „Open Your Heart”, imediat ce Queen Latifah a oficiat cele 34 de căsătorii, pe acordurile melodiri „Open Your Heart”, cântate de Macklemore şi Ryan Lewis, piesă ce a devenit astfel, imnul ineditei ceremonii, dar şi a drepturilor cuplurilor gay.
Printre cuplurile care au spus „DA” în timpul galei Grammy s-au aflat Laura, sora lui Ryan Lewis, şi iubitul acesteia.
Un alt moment inedit al căsătoriei în masă a fost oferit de cântăreaţa Katy Perry care a prins buchetul aruncat în public, alimentând astfel şi mai mult zvonurile cu privire la posibilul său mariaj cu artistul John Mayer.
Legătura celor 34 de cupluri nu a fost doar una simbolică, ea primind caracter oficial prin faptul că a fost susţinută de Queen Latifah. Cântăreaşa deţine un atestat care îi conferă dreptul de a oficia căsătorii în statul California.
Şi decorul de la Staples Center, locul desfăşurării galei Grammy Awards, a fost special conceput, anul acesta, pentru ineditul eveniment, scena fiind decorată cu vitralii care au creat atmosfera unei catedrale.
Anterior evenimentului, cele 34 de cupluri participante la ceremonie au semnat contracte de confidenţialitate, promiţând să nu dezvăluie planurile lor nici măcar părinţilor sau rudelor apropiate. În ceea ce priveşte locul de desfăşurare a evenimentului le-a fost dezvăluit de către organizatori cu puţin timp înaintea debutului galei.