ComenteazăNăscută în Oradea, în 1975, la doar 15 kilometri de Occident, Olivia îşi aminteşte de anii de după Revoluţia din 1989, când toată lumea se lupta cu miturile şi incertitudinea, cu „tentaţia” Occidentului şi cu imaginea deformată a ceea ce înseamnă capitalism.
Pornind de la fraza “Nu știi! N-ai vazut! N-ai ceas! N-ai chibrituri!. Nu fumezi! Și-ți vezi de drumul tău, da?”, pe care tatăl ei i-o repeta aproape obsesiv ori de câte ori ea pleca de acasă, Olivia spune, pe blogul său, povestea ei şi a familiei sale în anii care au urmat căderii dictaturii comuniste în România.
Dincolo de dărâmarea mitului naţiunilor agresive şi feritului instinctiv de miliţieni, Olivia îşi aminteşte de începuturile sale în presa românească, încă de pe vremea când era elevă de liceu, de zecile de citaţii pe care le primea săptămânal acasă, în urma unor articole incisive publicate în cotidianul local „Jurnal bihorean” şi în cel naţional „Evenimentul Zilei”, dar şi de sfatul aproape disperat al mamei: ”Dacă te condamnă? Nu te gândești? Scrie și tu pe cultură, ce naiba!”.
„Din cele câteva zeci de plângeri penale și poate sute de citații (și tot atâtea prilejuri pentru mama să facă un atac de cord) venite pe adresa alor mei, în cei șapte ani de presă scrisă, am fost achitată de fiecare dată.”, mai scrie Olivia Steer.
Povestea ei savuroasă este însoţită şi de o imagine de arhivă, din perioada de debut în presă – redacţia „Jurnal bihorean”, 1996. Tânăra jurnalistă – pe atunci Olivia avea 21 de ani – ţinea într-o mână o ţigară aprinsă, iar în cealaltă o cană în care, cel mai probabil, era cafea. Cu privirea concentrată, imaginea nu trădează nimic din „doamna de poveste” care este, astăzi, Olivia Steer.