Licitaţia a avut loc la Londra, ieri, iar şuviţa nu este de dată recentă. Ea a fost secţionată de fosta iubită a artistului, modelul Chrissie Shrimpton, şi descoperită recent de una dintre rudele acestuia.
Reprezentanţii casei de licitaţii Bonhams 1793, unde s-a făcut vânzarea, se aşteptau ca neobişnuitul lot să strângă cel mult 2.000 de lire sterline. Însă şuviţa a generat o aprigă concurenţă între licitatori, asfel că valoarea ei de achiziţie s-a dublat.
Potrivit reprezentanţilor Bonhams 1793, şuviţa a ajuns la un colecţionar privat, iar suma obţinută în urma licitaţiei va merge la asociaţia de caritate Changing Faces, care sprijină persoanele desfigurate.
Alături de şuviţa artistului s-a vândut şi o cutie muzicală sub forma unei colivii, care i-a aparţinut acestuia. Suma cu care a fost achiziţionat obiectul a fost de 6.875 de lire sterline.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News