Prezentatorul Ştirilor Kanal D şi-a împrumutat vocea personajului "Năluca" (White Shadow), un melc simpatic din filmul de animaţie "Turbo", produs de DreamWorks Animation, care va rula în cinematografele din România începând cu 2 august.
„A fost o experienţă inedită. Am primit cu mare bucurie propunerea de a da viaţă acestui personaj animat. Este un dar pe care îl ofer celor doi copii ai mei, dar şi tuturor copiilor din România”, a mărturisit Christian pentru tvmania.ro.
Alături de vedeta Kanal D, la acest film au colaborat, pentru a-şi împrumuta vocile, şi alte vedete: Mihaela Rădulescu („Flama”), Cosmin Seleşi („Skid”), Aurelian Temişan („Biciuşcă”), Puya („Şmecherilă).
De altfel, nu este singura activitate de acest fel în care Christian Sabbagh s-a implicat. Prezentatorul tv şi-a anunţat intenţia de a lansa o carte de benzi desenate, inspirată din fapte reale şi având personaje fictive.