Conform unui medic cardiolog consultat de ziarulring.ro, Mario Mutu s-a născut cu o malformație cardiacă pentru remedierea căreia a fost necesară oprirea controlată a inimii, timp de 30 de minute. Mai mult, băiețelul în vârstă de 11 ani a suferit o anestezie generală, iar în timpul intervenției i s-a aplicat un ”petic între atrii”, mai exact pe peretele care desparte camerele atriale și în care se afla o gaură.
Malformaţia cardiacă a băieţelului a fost un defect septal interatrial. Intervenţia chirurgicală a presupus sternotomie (n.r. – fractură controlată a sternului) şi s-a efectuat cu anestezie generală. Inima a fost oprită circa 30 de minute şi Mario a fost trecut pe cord artificial. I-a fost aplicat un petic natural între atrii. Prelevarea s-a făcut din propriul pericard al copilului – adică din sacul în care stă inima. Peticul a fost montat pe gaura din inimă”, a explicat conf. dr. Horaţiu Moldovan, şeful Secţiei 1 Chirurgie Cardiovasculară a Institutului „Prof. dr. C.C. Iliescu” din Bucureşti.
Adrian Mutu a trecut recent prin emoţii cumplite. Coşmarul a început cu circa o lună în urmă, când Alexandra Dinu, fosta soţie, l-a anunţat că Mario, fiul lor, suferă de o deficienţă cardiacă care îi putea pune viaţa în pericol. În cele din urmă, totul s-a încheiat cu bine pentru băieţelul fotbalistului, care a fost supus unei operaţii pe cord deschis, săptămâna trecută, la o clinică de top din Italia.

  • EXCLUSIV | Inima la control! Şocat de problemele de sănătate ale fiului, Adrian Mutu şi-a dus de urgenţă fetele la medic
  • EXCLUSIV | ADRIAN MUTU, PRIMELE DECLARAŢII despre operaţia fiului său, MARIO: „Am avut mari emoţii”
  • ADRIAN MUTU a trecut prin MOMENTE GRELE! Fiul său a suferit O OPERAŢIE DIFICILĂ!

 
 

Urmărește-ne pe Google News