Mi-am dat seama de lucrul acesta acum 2 zile când i-am promis colegului meu Cornel că merg să cânt colinde pe un „câmp de luptă” şi mă refer la Spitalul Marie Curie „etajul 5”.
Mărturisesc, am fost emoţionată pentru că nu am ştiut de la început care ar fi trebuit să fie comportamentul meu. Am păşit pe holul spitalului incognito şi neanunţată oficial. Eram „atât de Alexandra” încât atunci când un băieţel mi-a cerut un autograf, aproape că nu înţelegeam ce ar trebui să fac.
Am ajuns la etajul 5. O fetiţă haioasă ne face primirea şi se oferă să ne prezinte toată secţia, împărţită în mai multe camere de tratament.
Fără să am contact cu primul copilaş, o forţă îmi insuflă într-o secundă calităţi pe care la un moment în viaţă, uit că le am: curaj, dorinţă, bucurie. Am ştiut din acel moment de ce mă aflu acolo.
Cineva din Londra s-a oferit să trimita, prin intermediul unei tinere românce, cea care i-a propus lui Cornel vizita, câteva cadouri simbolice, ambalate în cutii de pantofi.
Eu, personal, am venit cu mâna goală… dar cu sufletul plin…
După ce am făcut poze cu toţi cei care şi-au dorit, am invitat, stingherită, pe toată lumea, (părinţi, copii şi cadre medicale), în mijlocul secţiei. Voiam SĂ CÂNT! Doamne, ce scurt, dar lung a fost momentul în care Claudiu a dat tonul de chitară, iar Octav l-a urmat entuziasmat.
Toată lumea în jurul nostru, a sosit momentul. Claudiu la chitară, Octav la percuţie, eu cu vocea, iar Cornel mai şoptea şi el câte trei cuvinte-backing vocal.
Prima notă cântată a declanşat reacţie pozitivă şi zâmbete, ceea ce m-a motivat să-mi schiţez în cap o listă cu piese pe care nu le pregătisem pentru vizită şi pe care voiam să le cânt neapărat. Totul s-a transformat pe parcurs într-o mini petrecere de Crăciun: copiii cântau şi se mişcau în jurul meu, mamele mă sorbeau din priviri şi mă priveau cu admiraţie. În gândul meu spuneam YES! YES! YES! Am terminat colindele şi am trecut la piese de-ale mele pe care le-am ales cu Claudiu, într-un limbaj al privirilor Eramîin lumea mea … Eram fericită şi ei erau, cel puţin pentru câteva minute, fericiţi! Le-am mulţumit că m-au primit, şi-am plecat cu trupul, căci gândul mi-a rămas acolo…
Pe seară am ajuns acasă şi o serie de dezamăgiri la adresa mea nu mi-au dat pace până când am adormit… Am început să mă gândesc la faptul că dintre mine si ei … EU sunt cea slabă, EU sunt cea mai neajutorată şi eu sunt prima care de nenumărate ori, renunţă la luptă…
EU sunt cea care mă trezesc în majoritatea dimineţilor nemulţumită de cum îmi stă părul, iar dacă trebuie să aştept la semafor de două ori, mă enervez.
Mi-e milă de mine însămi… Ei sunt exemple pentru mine şi aş face bine să le cer autografe cât mai am timp…
Auziţi-mă, vă rog!”.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!