„Inna cum e să-ți faci duș în chiuvetă?”, „Cum rămâne cu boicotul?”, „Știi engleză acum? Ești cântăreață sau influencerita? Deja e prea mult.”, „La toaletă mai ai să te pozezi”, au fost câteva comentarii negative ale fanilor din mediul online.
Inna a fost cerută în căsătorie de curând de iubitul ei, Deliric. Cei doi își doresc să-și petreacă toată viața unul alături de celălalt, așa că următorul pas este oficializarea relației.
„Nu m-am așteptat să fiu cerută în căsătorie, a fost total neașteptat și sunt foarte fericită. Toto m-a cerut înainte de Revelion, a fost un moment special, iar inelul a fost o surpriză plăcută, este inelul visurilor mele, arată așa cum mi-am imaginat.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4E un inel deosebit și pentru că Toto s-a implicat 100% în tot procesul realizării lui”, a declarat INNA, conform Mediaflux.ro.
Artista a precizat că anul acesta a fost un an foarte bun pentru ea. Artista se poate lăuda cu peste 10 milioane de vizualizări și streamuri.
„Am avut un an bun, am peste 10 miliarde de vizualizări și streamuri și sunt extrem de recunoscătoare pentru susținerea fanilor, am fost pentru prima dată pe scena de la Tomorrowland cu Timmy Trumpet și Dimitri Vegas și Like Mike în fața a 200 000 de oameni și a fost incredibil!
Am cântat și la Londra, pe scena The Electric Ballroom, unde în trecut, au performat artiști de top precum U2, Red Hot Chili Peppers, Muse, Prince. Bineînțeles că pe lângă multă muzică, urmează concerte și desigur călătorii, iubesc să descopăr lumea”, a declarat Inna, potrivit Wowbiz.
Cine e INNA
INNA, unul dintre cei mai de succes artiști din România, cu o carieră internațională impresionantă, a depășit un nou prag important: 10 miliarde de vizualizări și streamuri.
Acesta este, de asemenea, un record pentru un artist român și confirmarea unui repertoriu cu zeci de hituri cunoscute și apreciate în întreaga lume, cu colaborări cu artiști de relevanță români și internaționali precum J Balvin, Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida, Yandel, Alok, Timmy Trumpet, Sofi Tukker și alții.