Inna a apărut pe piaţa muzicală românească în vara lui 2008, cu melodia „Hot”, cea mai difuzată piesă la radio în acel an. A început să cânte în cluburile bucureştene, în timp ce „Hot” a ocupat locuri fruntaşe în topurile din Polonia, Rusia sau Ungaria.
În primăvara lui 2009, Inna a susţinut concerte în Polonia, Serbia şi Bulgaria, iar în ţară a cucerit 4 premii la „Romanian Music Awards”. Tot în 2009, piesele „Deja vu” şi „Love” au devenit hituri de prima mână în ţară, în timp ce single-ul „Hot” s-a vândut în 40.000 de exemplare în Spania.
În luna august a aceluiaşi an, Inna şi-a lansat primul album, „Hot”, numit astfel după primul ei hit, iar piesa „Deja vu” a devenit lider în Olanda. La începutul lui 2010, Inna a făcut senzaţie şi pe piaţa americană, „Hot” fiind pe primul loc în clasamenul „Hot Dance Airplay”, performanţă neatinsă de vreun artist român.
În vara lui 2010, Inna a câştigat cinci trofee la gala „Romanian Music Awards”, ocazia cu care a interpretat ultimul ei single, „Sun is up”. În septembrie 2011 a apărut al doilea album al Innei, „I am the Club Rocker”, eveniment petrecut simultan în Mexic, India, Cehia, Olanda, Israel, Polonia, Italia şi Belgia. „Club Rocker”, primul extras pe single, este lider în clasamentul muzicii de club din Franţa. Mai mult, piesa este pe locul al treilea în topul vânzărilor din Franţa, peste Shakira sau Coldplay.