INNA a muncit intens în ultimii doi ani pentru a crea noul album “YO”, în limba spaniolă, compus de artistă și produs de David Ciente. Prima piesă pe care o lansează se numește “RA” și este un mesaj de empowerment, de a ieși dintr-o relație toxică și a căpăta încredere în forțele proprii.
Videoclipul pentru “RA” a fost regizat și filmat de Bogdan Păun și Alexandru Mureșan (NGM Creative) cu care Inna a mai lucrat pentru “Nirvana” și “No Help”, producție video Loops Production.
“Mă bucur să lansez albumul “YO”, abia așteptam acest moment. După doi ani de muncă în studio, sunt onorată să prezint fanilor mei “YO” și să îl lansez alături de un partener precum ROC NATION, o casă de discuri importantă la nivel internațional. Mulțumesc pentru susținere și încredere, mulțumesc Global Records pentru sprijin în toți acești ani. Sper ca “YO” să bucure, să inspire, să încânte. Nu înceta niciodată să visezi!”, a spus Inna.
Chiar de ziua ei, așa cum și-a obișnuit fanii, Inna le-a făcut cadou teaser-ul albumului “YO”, Inna spune povestea acestui album și motivul pentru care a ales să îl compună, cu imagini din videoclipurile pieselor de pe “YO” care urmează să fie lansate. “Sunt Inna și marea mea pasiune este să fac oameni fericiți. Chiar dacă sunt multe forme prin care poți să aduci fericire în viețile lor, eu am ales muzica. De fapt, muzica m-a ales pe mine.
Ca să spun și mai sincer, nu îmi amintesc să mă fi gândit la ceva anume atunci când am început să compun acest album. Dar fiecare lucru, sentiment, gând părea că este deja acolo, în mintea mea, din altă viață, din altă lume. Cunosc fiecare personaj din poveștile mele. Fiecare sunet îmi amintește de un moment. Vocea mea vorbește despre emoții ascunse. Chiar acum, sunt gata să îmi dezvălui secretul, la un moment distanță de a-mi îndeplini visul. “YO” este următorul pas în călătoria mea. Un moment atât de important pentru mine, de special. Sunt fericită să îl împărtășesc cu voi”, a spus Inna.
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO