Artiștii și influencerii Global Records și Dj-ii Virgin Radio România au petrecut Paștele împreună cu fanii lor, pe TikTok, la primul festival online caritabil, InDa House Festival. Au fost trei zile pline, în care toți au făcut donații pentru Asociația Zi de Bine, care luptă împotriva pandemiei COVID-19, și s-au distrat, învățând totodată lucruri noi.
Aproape 300 000
de oameni au urmărit cele peste 40 de live-uri ale preferaților lor, pe 17, 18
și 19 aprilie, festivalul InDa House creând o adevărată isterie în mediul online.
Dumincă, în prima zi de Paște, INNA a avut în live-ul ei peste 70.000 de unici
care au urmărit-o din țări precum România, Ungaria, Bulgaria, Mexic, Italia,
Franța, Spania, Marea Britanie și Turcia. Urmăritorii și-au descoperit
favoriții așa cum nu i-au mai văzut până acum, i-au ascultat cântând de acasă
și, împreună cu ei, au făcut sesiuni de make-up sau Q&A, au gătit, au
pictat, au dansat, au făcut sport, au învățat cum se compune o piesă, au jucat
mima și multe activități care le pot umple timpul într-un mod creativ și plăcut
în orice altă zi dintre cele petrecute acasă.