Cornelia Condeescu este în prezent instructor de fitness, însă visul său din copilărie a fost să danseze. Atrasă de balerinele pe care le vedea la televizor, Cornelia a început să danseze încă de la vârsta de 5 ani, iar de atunci a câștigat aproape 100 de premii la concursuri, iar meseria sa actuală a purtat-o prin țară ca manager de club sau antrenor. Visul Corneliei este să poată dechide o sală special amenajată în care să aplice programe speciale pentru copii supraponderali.
”O astfel de șansă și experiență am o singură dată în viață! Cum puteam să le ratez? De-a lungul anilor mi-am înfruntat și depășit multe frici, dar nu stând comod în casă, iar în Madagascar vor ieși la iveală altele, de care nu sunt conștientă și care cu siguranță doar în astfel de condiții pot apărea. Nu mă pot gândi acum la ele, necunoscând mai nimic din ceea ce voi simți sau vedea atunci. Dar știu sigur că simt entuziasm, deschidere și nerăbdare!”, spune încântată Cornelia.
”Ultimul Trib”, noua provocare lansată de Antena 1 va trimite trei grupuri extrem de curajoase și de puternice într-o aventură într-un tărâm plin de pericole și de neprevăzut: Madagascar! Lor li se alătură, din postura de prezentator, actorul Octavian Strunilă!
Tribul sportivilor este format din: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriță, Ioana Șulea, Mircea Zamfir și Roxana Chiperi. Cei șapte sportivi își vor măsura puterile cu tribul format din vedete și cu cel format din oameni de rând: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Șerban și cuplul format din Gabriela Popa și Silviu Geandra.
Citește și