Cuplurile curajoase de la Insula Iubirii, emisiune difuzată în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la 20.30, la Antena 1, au intrat, în forţă, în ultima săptămână de test. Evenimentele au început să se precipite tot mai mult, mai ales că testul se apropie de final şi întrebările cu care au pornit la drum primesc tot mai multe răspunsuri. Furtuni emoţionale puternice au dezlănţuit valuri de lacrimi şi insomnii în ambele resorturi, iar camerele video au surprins atingeri interzise cu ispita şi săruturi pasionale. Nemulţumiri profunde ce mocneau în relaţii au ieşit la suprafaţă, explicând derapajele atât de rapide spre tentaţie. O nouă ceremonie a focului a condus la decizii radicale, aseară, la Antena 1, ȋntr-o ediţie lider de audienţă. 

Ultimul bonfire pentru băieţii din cuplu l-a ajutat pe Cornel, concurentul care a venit pe Insula Iubirii având nunta deja programată, să ajungă la o concluzie dură: „Acum mi-a confirmat mai mult decât dubiile pe care le aveam. Mi se pare că ea nu e conştientă de ceea ce face. E maxim nerecunoscătoare. I-am oferit tot ce îşi dorea. Viața ei s-a schimbat de la 0 la 100, într-un an de zile. Acum s-a întors din nou la zero. Sper să trec cât mai repede peste aceste momente, pentru că este foarte, foarte greu”.

Cazul fetiței de 12 ani, moartă de leptospiroză, o boală care poate fi luată inclusiv de la câini și pisici. Părinții acuză o eroare medicală. Cum justifică medicii decesul
Recomandări
Cazul fetiței de 12 ani, moartă de leptospiroză, o boală care poate fi luată inclusiv de la câini și pisici. Părinții acuză o eroare medicală. Cum justifică medicii decesul
Insula iubirii 14 august 2024. Cornel, reacție dură la adresa Iustinei, după ce a văzut imaginile cu ea: „S-a întors din nou la zero”Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

Cornel a fost dus la urgențe

După ce a văzut imaginile cu Iustina, lui Cornel i s-a făcut rău și a avut nevoie de îngrijiri medicale. „Simțeam vrea să iasă inima din piept, să plece. La un moment dat simțeam că nu mai pot, că nu mai rezist. Mi-am adus aminte că în familia mea au mai fost infarcturi și m-a luat o frică imensă. Am multe responsabilități, nu pot să-mi permit să pățesc ceva, depind prea mulți oameni de mine. Pe primul loc sunt copiii, ei merită să trăiască fericiți. Aveam pulsul jos, undeva la 42, presiunea minimă, nici nu ieșea sângele, mi-au făcut electrocardiogramă, mi-au zis că nu am nimic la inimă, dar mi-au dat trei pastile să îmi revin după această traumă. După fiecare bonfire m-a făcut bucăți”, a zis Cornel, care a fost dus la urgențe.

Concurentul a mărturisit că a văzut acasă anumite „apucături”, dar care nu s-au manifestat fiindcă era el în preajmă, dar bănuielile au ieșit la iveală la Insula Iubirii și au fost astfel confirmate: „Și la dansuri, și la cum se îmbată, când vorbește urât. Mi se pare că ea nu e conștientă de ceea ce face, e într-o transă, se întâmplă ceva cu ea. Nu se gândește că vede lumea? Nu îi pasă de nimeni și de nimic. Nu vreau să-mi imaginez, ferească Dumnezeu să vadă părinții ei treburile astea. Cred că face astea numai ca să se răzbune pe mine, e maxim de nerecunoscătoare, tot ce își putea dori i s-a împlinit într-un an de zile. Practic, tot ce își putea dori a primit într-un an de zile, de la 0 la 100. Mi se pare că acum s-a întors înapoi la 0. Sunt bucăți, dar încerc să mă adun la loc”, a fost confesiunea făcută de Cornel Luchian.

Cine a câștigat confruntarea dintre Kamala Harris și Donald Trump, în viziunea BBC și Politico. Cele trei subiecte care au înclinat balanța decisiv
Recomandări
Cine a câștigat confruntarea dintre Kamala Harris și Donald Trump, în viziunea BBC și Politico. Cele trei subiecte care au înclinat balanța decisiv

„Apropierile dintre mine şi Cristina au luat o amploare neaşteptată şi au venit natural!”

Băieţii din cuplu au avut ocazia să experimenteze noi trăiri, în compania ispitelor, la un date special pe insula Khao Phing Kan, unde s-a filmat şi producţia James Bond. „Mă simt norocos că te-am avut aici, că mi-ai umplut nişte goluri şi mi-ai dat nişte răspunsuri!”, i-a mărturisit Claudiu Ana Mariei. Tatonări tot mai evidente au loc şi pe insula fetelor, unde Eric a mărturisit la testimonial: „Apropierile dintre mine şi Cristina au luat o amploare neaşteptată şi au venit natural!”. 

Un bonfire special pe insula fetelor a condus aseară la decizii radicale, după ce flacăra ispitei s-a aprins, în premieră, pentru două concurente: Maria şi Simona. „Mi-a demonstrat din primele zile ce fel de om este! Nu îl voi ierta a doua oară pentru nimic în lume!”, a fost concluzia dură la care a ajuns Simona, la vederea imaginilor cu Claudiu şi Ana Maria, în vreme ce Maria nu a putut să îşi creadă ochilor văzând imaginile interzise dintre Dani şi Mădălina. „Îmi pare rău că ai fost martora acestor imagini!”, i-a mărturisit gazda reality show-ului, Radu Vâlcan, Mariei, care, la rândul ei, a dezvăluit: „Schimbaţi canalul! Nu cred că mai e nimic de zis! Mereu îmi spunea «Ai încredere în mine!» I-am oferit încredere venind aici!”. 

Prima dezbatere faţă în faţă între Donald Trump şi Kamala Harris. „Ei sunt o amenințare la adresa democrației” / „Dacă Trump era președinte, Putin ar fi stat acum la Kiev”
Recomandări
Prima dezbatere faţă în faţă între Donald Trump şi Kamala Harris. „Ei sunt o amenințare la adresa democrației” / „Dacă Trump era președinte, Putin ar fi stat acum la Kiev”

Când are loc finala Insula iubirii, sezonul 8

Săptămâna viitoare, vin zile şi nopţi tot mai fierbinţi pe Insula Iubirii, în cele mai noi episoade ale reality show-ului, difuzare luni, marţi şi miercuri, de la 20.30, la Antena 1. Emoţiile vor atinge, din nou, cote de cod roşu, cu doar câteva episoade înainte de marea finală a sezonului, un final complet neaşteptat, cu multe întorsături şi răsturnări din situaţie. Evenimentul de vizionare a finalei Insula Iubirii, găzduit live de Berăria H pe 28 august și care îi va aduce împreună, pentru prima oară de la încheierea filmărilor, pe Radu Vâlcan, gazda reality show-ului şi toate ispitele sezonului 8, este sold out în primele 24 de ore de la anunţare.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Mami mi-a spus să nu vă spun nimic despre tanti care a stat la noi în casă moartă”. Detalii năucitoare de la Constanța
Știrileprotv.ro
„Mami mi-a spus să nu vă spun nimic despre tanti care a stat la noi în casă moartă”. Detalii năucitoare de la Constanța
Ce s-a întâmplat cu tânăra stewardesă din Bistrița, găsită moartă în Japonia, la doar 30 de ani! Detaliul dureros făcut public de familie
Viva.ro
Ce s-a întâmplat cu tânăra stewardesă din Bistrița, găsită moartă în Japonia, la doar 30 de ani! Detaliul dureros făcut public de familie
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
S-a deschis un nou drum de care au nevoie foarte mulți români. Are 3 poduri, 9 pasaje și 5 noduri rutiere, face legături cu alte șosele importante, și aduce importante beneficii economice unui mare oraș din România
FANATIK.RO

Handbalul ca mod existențial » Dialog captivant cu Bianca Grigore, sportiva de 17 ani îndrăgostită de citit și care are un vis suprem: „Îmi doresc din tot sufletul să las o amprentă aici” + „E esențial să-mi antrenez mintea!”
GSP.RO

Șefa ANM a actualizat prognoza meteo. Temperaturile se prăbușesc, toamna își intră în drepturi și se anunță vijelii în aceste zone
FANATIK.RO
Șefa ANM a actualizat prognoza meteo. Temperaturile se prăbușesc, toamna își intră în drepturi și se anunță vijelii în aceste zone
Val de reacții pe internet după ce Carmen Grebenișan a dezvăluit cine e, de fapt, noul ei iubit. 'Nu este nimic ascuns'
Unica.ro
Val de reacții pe internet după ce Carmen Grebenișan a dezvăluit cine e, de fapt, noul ei iubit. 'Nu este nimic ascuns'
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
PlayStation 5 Pro, prezentată oficial de Sony. Ce îmbunătățiri are noua consolă care va costa 700 de dolari
Observatornews.ro
PlayStation 5 Pro, prezentată oficial de Sony. Ce îmbunătățiri are noua consolă care va costa 700 de dolari
Horoscop 11 septembrie 2024. Berbecii au de ales între a se grăbi și a spune tot ce le vine la gură sau a se disciplina printr-un act de voință
HOROSCOP
Horoscop 11 septembrie 2024. Berbecii au de ales între a se grăbi și a spune tot ce le vine la gură sau a se disciplina printr-un act de voință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI