Pe ultima sută de metri din test, fiecare experiență a insulei a fost trăită la foc intens de toţi participanţii la cel mai dur test de fidelitate. Când credeau că le-au văzut pe toate şi insula nu mai are cu ce să îi surprindă, cu toţii au realizat că greşeau. Aseară, chiar când se pregăteau pentru ultima petrecere dinainte de ceremonia finală a focului, pentru Simona şi Claudiu cel mai dur test de fidelitate s-a încheiat, aceştia participând la bonfire-ul final.

„Simona, tu eşti una dintre puţinele fete care încă de la prima ceremonie a focului a primit răspunsuri clare!”, şi-a început Radu Vâlcan, gazda emisiunii, discursul, atunci când a venit special pentru concurentă în vila fetelor „Cred că mă chinui prea tare dacă aştept finalul. Doare foarte tare şi abia aştept ziua în care să mă eliberez şi să plec acasă. Pentru că nu mai pot! Stările prin care trec mă macină interior!”, a dezvăluit concurenta, pentru ca Radu să completeze: „Îţi ofer şansa chiar în această seară să te întâlneşti cu Claudiu şi să îi spui exact ceea ce simţi. Ceremonia finală a focului pentru voi doi, Simona, vine mai devreme!”. 

Anunţul care a urmat şi în vila băieţilor a lăsat-o fără replică pe Ana Maria, mai ales că ispita tocmai declarase în acea seară: „Mă pregătesc, poate în seara asta se pune în genunchi. Poate mă cere!”. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

„Revăd persoana care mi-a făcut cel mai mult rău”

Ceremonia finală a focului i-a adus pentru prima oară împreună de la începerea celui mai dur test de fidelitate pe Claudiu şi Simona, dar şi pe Ana Maria, ispita care a reuşit să ducă testul la un alt nivel pentru Claudiu. „Nu mă aşteptam să am parte de un sezon aşa intens şi cu tot felul de emoţii!”, a dezvăluit Ana Maria la testimonial, înainte de marea întâlnire. Tot înainte de întâlnire a declarat şi Simona: „Din punctul meu de vedere revederea va fi foarte dureroasă. Revăd persoana care mi-a făcut cel mai mult rău. Dacă ar fi după mine, nu aş dori să îl văd!”. 

„M-ai făcut din om neom acum 6 luni de zile, când m-ai înşelat”

În faţa partenerei cu care a venit pe Insulă, Claudiu şi-a motivat alegerea: „Am vrut să îmi demonstrez că sunt 100% că te iubesc. Dacă eu nu aveam o dragoste puternică faţă de tine, m-aş fi îndrăgostit de fata asta! Acum pot să fiu sigur că tu eşti femeia pe care o iubesc din tot sufletul!”. Simona în schimb, nu s-a ferit să puncteze: „Tu, când dormeai cu ispita în pat, când o sărutai, nu te-ai gândit nicio secundă cum sunt eu? M-ai făcut din om neom acum 6 luni de zile, când m-ai înşelat. Te-a lăsat inima să mă aduci în aceeaşi stare? Sincer, m-aş fi bucurat să vii un om asumat şi să îmi zici m-am îndrăgostit!”

Ana Maria a clarificat şi ea lucrurile la ceremonia finală a focului: „Claudiu s-a bucurat de prezenţa mea, sunt sigură că a avut sentimente faţă de mine, dar cred că nu şi-a dat voie în totalitate să simtă!”, pentru ca apoi să i se adreseze direct lui Claudiu: „Te-am simţit ataşat de mine. Nu era foarte lung drumul până la îndrăgostire!”. 

S-au despărțit, dar s-au împăcat după finalul emisiunii

La cea mai aşteptată întrebare a emisiunii, răspunsurile celor doi concurenţi au fost: „Împreună cu Simona sau, dacă ea nu va dori la fel, singur!”, pentru ca Simona să i-a decizia finală: „O să plec singură de pe insulă!”. Interviul pe care l-au oferit la câteva luni după încheierea filmărilor însă avea să le arate telespectatorilor altceva: „Suntem împreună! De pe insulă am plecat separat, dar ne-am împăcat la hotel!”, a dezvăluit Simona, completând: „Faptele lui mi-au demonstrat că într-adevăr îşi doreşte relaţia asta şi mă doreşte în viaţa lui. După terminarea emisiunii Claudiu a devenit mai atent la nevoile mele!”. Claudiu a dezvăluit şi el: „Nu regret nimic din ce am făcut! Aş fi regretat poate să nu fi făcut ceva!”. 

Luni, marţi şi miercuri, de la 20.30, la Antena 1 urmeză săptămâna finală a celui mai dur test de fidelitate, săptămâna marilor confruntări. Relaţia şi tentaţia vor avea confruntarea decisivă, căci însula a demonstrat în repetate rânduri că totul se poate răsturna în ultimele 24 de ore în intimitate cu ispita, la dream date. După 21 de zile departe de cei alături de care se vedeau împreună poate pentru totdeauna, partenerii se vor reîntâlni la ceremonia finală. Cine pleacă împreună cu partenerul, dar şi cine alege ispita, telespectatorii vor putea afla urmărind ultimele episoade Insula Iubirii, luni, marţi şi miercuri, de la 20.30, la Antena 1. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News