Cupluri care nu își văd viața altfel decât împreună, dar și tineri dornici de distracție și cu putere de seducție, care nu sunt încă într-o relație, sunt așteptați să se înscrie pe casting.a1.ro pentru cel de-al șaselea sezon „Insula Iubirii”, la Antena 1.

Radu Vâlcan, gazda emisiunii „Insula Iubirii”, la Antena 1, este și el nerăbdător să întâmpine noi cupluri într-o locație de vis, complet necunoscută celor de acasă.

Iar din experiența celor cinci sezoane, Radu Vâlcan îi îndeamnă pe cei care se vor înscrie la casting să ia tot ce e mai bun din această experiență pentru a reuși să afle adevărul despre ei și relația lor.

„Din experiența de până acum, cred că «Insula Iubirii» este un exercițiu bun pentru a învăța să știi să îl asculți pe cel de lângă tine pentru a înțelege mai bine problemele cu care se confruntă și ca să poți să îi oferi sprijinul pe care îl caută pentru a depăși un impas.

Așa că sunt nerăbdător să întâlnesc cuplurile din cel de-al șaselea sezon care chiar își doresc să afle cine sunt cu adevărat”, a spus Radu Vâlcan

Urmărește-ne pe Google News