Artista şi-a serbat împlinirea celor 78 de ani încă de ieri seară, în compania unui grup de apropiaţi. Lucreţia „Lucky” Marinescu (n. 12 iulie 1934, Cahul, România, azi în Republica Moldova) este o interpretă de muzică uşoară şi moderatoare TV din România. În anul 1940 se stabileşte cu familia la Cluj şi începe studiile la Liceul Sfânta Tereza. A urmat cursurile Conservatorului „Gheorghe Dima”, după care a lucrat la Teatrul de Operetă, şi apoi la Teatrul „Contantin Tănase” din Bucureşti. Are un fiu, Laurenţiu. Al doilea soţ s-a numit Constantin Barbu (cu care s-a căsătorit la New York în 1985). Prima melodie interpretată a fost „5 minute”, text Lucky Marinescu după o melodie rusească. S-a angajat la Teatrul „Savoy” din Bucureşti, în anul 1954 şi îşi face debutul în spectacolul „Magazinul de stat”, cu N. Stroe şi Zizi Şerban. Participă la toate premierele teatrului alături N. Stroe, Mircea Crişan, Zizi Şerban, Ovid Teodorescu, Nicolae Niţescu, Luigi Ionescu, Dorina Drăghici, ş.a. Între anii 1972 și 1973, Lucky Marinescu face parte din echipa artistică a Teatrului „Ion Vasilescu” din Bucureşti cu care face turnee în țările Europei. A cântat pe scena Olympia din Paris şi la Teatrul de Revisă Bobino, Montparnasse, Paris. Piesa „Replici” compusă de Laurenţiu Profeta pe care o cântă în duet cu Cornel Constantiniu devine hit naţional. Piesa „Ce-ți doresc eu ție dulce Românie” devine de asemenea un şlagăr.

 
 

Urmărește-ne pe Google News