INTERVIU | Cezara Dafinescu, omagiată pentru întreaga carieră la TIFF: „În 45 de ani, n-am primit niciun premiu de la oficialitățile române”

O așteptăm pe Cezara Dafinescu în biblioteca Institutului Francez din Cluj-Napoca. Ajunge mai devreme și umple încăperea cu energia și râsul ei. Ne roagă să-i facem repejor câteva fotografii, „chiar dacă nu arată bine”, ca să i le trimită fiicei sale. Adevărul e că nu arată bine, arată foarte bine. „Fie vorba între noi, nu mă consideram prea frumușică în tinerețe”, spune zâmbind. 

Povestește cu lejeritate despre cum a fost mereu o privilegiată. Mai întâi, din postura de fiică a generalului Dafinescu, apoi ca soție a regizorului și actorului George Motoi. N-au deranjat-o etichetele și bârfele. Consideră că în cele peste patru decenii de carieră a dovedit că-și merită locul și că nu poate fi redusă la: „o actriță frumoasă” sau „soția cuiva”.

Spune că nu e afectată nici măcar de faptul că n-a primit niciun premiu de la oficialitățile române, dar recunoaște că i-a adus o mare bucurie premiul TIFF, pentru că „în sfârșit s-a găsit cineva să se gândească și la mine”.

„O actriță frumoasă trebuie să lupte de două ori mai mult ca să convingă”

Recomandări

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”

Libertatea: Dacă scrii pe Google numele Cezara Dafinescu, apar zeci de articole în care, invariabil, se vorbește despre frumusețea dumneavoastră. A fost o binecuvântare sau un blestem această frumusețe?
Cezara Dafinescu: Sigur că multe dintre fetele care arată mai puțin frumos exterior vor considera că ce voi spune acum nu e adevărat și că fac pe nebuna. Pentru mine, frumusețea a fost un handicap.

– De ce spuneți asta?
– Pentru că, în general, starletele sunt privite ca niște femei frumușele și atât. Rolurile pentru femei frumoase sunt mult mai lipsite de consistență. Or mie mi-a plăcut să le dau greutate. Pe de-o parte, ăsta e și motivul pentru care am rămas în sufletele spectatorilor, pentru că ei au văzut și trăirile personajelor mele. Norocul meu a fost că n-am pus preț pe frumusețe.

Sigur că acum aș minți dacă aș spune că n-am fost deloc conștientă de acest lucru. Acum, când sunt la pensie și văd poze cu mine din tinerețe, îi mulțumesc lui Dumnezeu că am fost așa.

– Dar dincolo de meserie?
– În viața personală, oamenii îmi mai spun: „Cred că ai avut o mare trecere la bărbați și ți-a fost mai ușor”. Nu, nu mi-a fost mai ușor. Poate că erau zece bărbați care mă iubeau, dar eu eram numai cu unul. Din oficiu, ceilalți nouă îmi deveneau dușmani, ceea ce nu era un lucru bun pentru mine. Dar nu știu ce-aș fi făcut dacă nu eram și arătoasă, probabil aș fi primit alt gen de roluri.

Recomandări

Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani

– Ați simțit că a trebuit să munciți mai mult pentru a le dovedi oamenilor că nu sunteți doar o femeie frumoasă?
– Da, o actriță frumoasă trebuie să lupte de două ori mai mult ca să convingă. Colege mai puțin frumoase decât mine erau considerate mult mai ușor mari actrițe. Eu întotdeauna trebuia să fac mai mult, să demonstrez. Dar sunt mulțumită cu ce am făcut, sigur că se putea mai mult, dar sunt recunoscătoare pentru publicul meu, care m-a iubit așa cum m-a iubit.

Între femei există gelozie, pe când eu n-am găsit o spectatoare care să nu mă iubească.

Cezara Dafinescu, actriță:

– V-a iubit publicul și în rolurile negative?
– Da, pentru că eu și când jucam un personaj negativ, încercam să-i găsesc motivația. Eram ca un fel de avocat din oficiu care e pus să apere un criminal. Eu îmi iubeam personajul și încercam să-i găsesc motivații în răutatea lui. Eu am căutat mereu frumusețea interioară. Iar publicul și-a dat seama de asta, spectatoarele mele au văzut dincolo de frumusețea mea.

„Mama mea a murit când eu eram la filmări”

– Spuneați cu altă ocazie că v-ați dedicat o lungă perioadă din viață exclusiv meseriei. Simțiți că ați pierdut ceva, aveți vreun regret?
– Nu, satisfacțiile pe care le am acum compensează toate momentele pe care nu le-am trăit atunci. Momentele importante din viața mea le-am trăit în paralel cu rolurile pe care le jucam.

Recomandări

Live Text | Alegeri SUA 2024. Cursa între Kamala Harris și Donald Trump va fi decisă de șapte state-cheie. S-au deschis secțiile în Georgia, Michigan și Pennsylvania, care ar putea înclina balanța

Au fost însă și dăți în care, din cauza meseriei, nu m-am putut manifesta plenar. De exemplu, mama mea a murit când eu eram la filmări – am primit telefonul când intram în scenă. Noi, actorii, am trăit momentele astea tragice pe scenă. Cum bine spunea cineva, actorul nu apare pe scenă decât dacă e mort, iar la Teatrul Național pe vremea mea așa era.

– Au fost și alte momente dificile în care a trebuit să ieșiți pe scenă?
– Eu am jucat și cu congestie pulmonară. Dar îți trece orice suferință în ora aia în care stai la cabină, te machiezi și devii altcineva. Prețul îl plătești apoi.

Meseria de actor te consumă, e o meserie de salahor, asta toată lumea o spune, dar asta e meseria pe care mi-am ales-o. Personajele pe care le-am jucat m-au întregit. Jucam câte șase-șapte roluri principale pe stagiune, eram altă persoană de fiecare dată, iar asta a fost minunat.

Cezara Dafinescu, actriță:

„Am trecut printr-o adevărată nenorocire”

– Ați trecut printr-o depresie. Ce v-a alinat, ce v-a ajutat să mergeți mai departe?
– N-am trecut printr-o depresie, am trecut printr-o adevărată nenorocire. Eu consider că n-am avut niciodată stare depresivă. Am suferit foarte mult pentru că mi-am pierdut soțul când nu mă așteptam (al doilea soț al actriței, omul de afaceri Gelu Fronea, a murit în urma unui accident de motocicletă, n.r.).

Când un om e bolnav, poate că te obișnuiești cu gândul. Dar când un om moare la 50 de ani, fără să fi fost vreodată răcit măcar, e șocant. Cu toate astea, organismul meu a reacționat foarte bine.

Eu timp de un an n-am știut ce fac – organismul meu s-a deconectat de la suferință. Nu știu cum am reușit să-mi revin, dar cred că în mare măsură cu ajutorul meseriei.

Cezara Dafinescu, actriță:

După un an în care n-am știut pe ce lume mă aflu, am fost invitată să joc într-o telenovelă, „Lacrimi de iubire”.

– Cum a fost revenirea?
– La început, nu eram într-o stare foarte bună. Problema mea era că mă îngrășasem, că nu mai aveam grijă de mine și că nu mai voiam nimic. Totuși, am avut puterea să accept rolul și mi-am revenit mulțumită acelui serial. Am luptat până când am reușit.

„Celebritatea nu e ceva special pentru mine”

– Celebritatea a fost vreodată un neajuns pentru dumneavoastră?
– Aș minți dacă aș spune că da. Sunt mulți care spun: „M-am săturat, vin paparazzi după mine, n-am liniște”. Eu n-am simțit niciodată lucrul ăsta, pentru că de-a lungul anilor mi-am dezvoltat un anume fel de a fi. Eu tot timpul când vorbesc parcă sunt într-o cameră cu un perete lipsă, pentru că așa e scena – peretele lipsă este publicul.

Eu sunt și un om foarte comunicativ, foarte deschis. Eu vorbesc cu toată lumea, fac poze cu toată lumea, dau sfaturi. Celebritatea pentru mine nu e ceva special, e încununarea unei cariere. Mi-am dorit să ajung aici.

Am o replică pe care o iubesc și pe care n-am avut parte să o spun: eu sunt născută spre a iubi, nu spre a urî.

Cezara Dafinescu, actriță:

– Inevitabil, apar și critici. Vă afectează?
– Mă afectează, dar am început să le trec cu vederea și să-mi găsesc lucruri care să mă bucure, o floare frumoasă, privirea unui om care arată dragoste.

– Ați declarat, la un moment dat, că ați lua viața de la capăt dacă s-ar putea. Ce ați face diferit?
– Clar aș lua viața de la capăt. Aș fi mai atentă cu cei din jurul meu, cu familia mea, chiar și cu spectatorii mei. De multe ori, actorii, fiind preocupați de rolurile lor, trec prin viață fără să fie conștienți. Eu m-aș apleca mai mult spre oameni.

Tot ce-am făcut, am făcut pentru oameni, cu iubire de oameni, dar fiind așezată pe un piedestal. Mi-ar fi plăcut să ajut mai mult, să fiu mai puțin „vedetă”. Poate și de aceea acum sunt mai apropiată de oameni, încerc să fac ce n-am făcut în alți ani. N-am făcut-o și pentru că eram foarte ocupată.

„N-a fost nevoie să fac compromisuri”

– O astfel de carieră uneori cere și sacrificii. Ce compromisuri ați făcut în carieră?
– Eu am avut șansa să nu fiu pusă în situația de a face compromisuri. Sigur că o fată frumoasă, știu din povestiri, trebuie să facă anumite compromisuri. Dar eu n-am avut nevoie să fac. Eu am intrat în teatru oarecum de pe poziții privilegiate. Cât am fost copil, am fost fata generalului Dafinescu, mama era medic, eram ținută în puf.

Îți spun asta chiar dacă unii mă vor urî, dar n-am cum să mint. Nu pot să spun: „Vai, dragă, eu am fost disidentă”. Nu! Asta a fost șansa mea. După aceea, în facultate, m-am măritat cu unul dintre cei mai mari actori ai țării, George Motoi. Și tot timpul am fost soția lui. Nimeni nu îndrăznea să-mi spună sau să-mi ceară nimic.

– Nu v-a deranjat această etichetă de „soția lui George Motoi”?
– Nu! Sigur că au fost oameni care au spus: „A intrat la facultate că e fata generalului, a luat rolul ăsta că e soția lui Motoi”. Dar i-am lăsat să vorbească. În meseria asta, poate că primești un rol pe pile, dar la al doilea, dacă nu ești o valoare, nu mai ai șansa.

Iar eu m-am despărțit de Motoi și, slavă Domnului, am făcut mai multe roluri decât am făcut când eram nevasta lui. În meseria asta faci compromisuri dacă ești slab. Dacă ai puterea să nu-ți pese de ce spun ceilalți și să crezi în steaua ta, în talentul tău, nu ești nevoit să faci compromisuri. De ce să fac dacă eu sunt bună? Eu n-am cerut niciodată în viața mea vreun rol.

„Oamenii nu acceptă ușor valorile”

– Cum găsiți tânăra generație, de actori și nu numai?
– Tânăra generație este așa cum e crescută, educată de familie. Sunt mulți superficiali, dar și foarte mulți de o mare calitate. E cu totul altceva față de generația noastră. Pe tinerii actori nu-i cunosc foarte bine, am jucat doar cu unii dintre ei și consider că sunt talentați.

Ceea ce știu și vreau să le transmit este faptul că noi, generația numită generația de aur, ne-am respectat și iubit înaintașii. A fost un lucru foarte important și cred că o mică parte din succesul generației mele se datorează și faptului că am furat meseria de la înaintași.

Cezara Dafinescu, actriță:

– Vi se pare că tinerii actori nu mai fac asta?
– Nu prea, dar nu generalizez. La două-trei rolișoare, unii dintre ei se consideră buricul pământului. Nu e adevărat. Și eu, dacă mâine încep un rol, sunt la început, am aceleași emoții, am aceleași spaime, am aceeași grijă și nu mă consider cea mai bună. Eu cred că nu poți să faci meseria asta fără uimire, fără să fii copil și fără să încerci să descoperi lucruri noi.

– Ce ați simțit când ați fost anunțată că veți primi trofeul TIFF pentru întreaga carieră?
– A fost o surpriză. Poate veți crede că sunt răutăcioasă, dar în 45 de ani n-am primit niciun premiu de la oficialitățile române, de la cei în măsură să-mi dea premii. Singurele premii, și cele mai importante, pe care le-am primit au fost, zi de zi, cele de la spectatorii mei, care mă opresc pe stradă, mă pupă, îmi dau flori, îmi spun o vorbă bună, îmi dau o roșie în piață. Este o uimire că s-a găsit în sfârșit cineva care să se gândească și la mine. Le mulțumesc tuturor, în special lui Tudor Giurgiu.

– V-a necăjit lipsa acestui gest de apreciere din partea autorităților?
– Nu, știi de ce? Am considerat că e o dovadă că sunt o valoare, pentru că oamenii nu acceptă foarte ușor niște valori și cei cu suflet negru încearcă să le dea la o parte.

Urmărește-ne pe Google News