ComenteazăLibertatea: Ce amintiri vă sunt trezite când spunem Acasă TV?
-Este una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea profesională: serialele de la Acasă, care au avut mare succes, care și acum se difuzează și care au făcut istorie, oameni minunați, o echipă extraordinară, oameni cu care am rămas în relații în continuare, cu care mă văd și acum cu mare drag.
– Apropo de faptul că au rămas și încă se difuzează, cum vă simțiți în legătură cu faptul că tot ce se întâmpla pe atunci cu Flăcărica și cu State este acum pe TikTok? Tinerii au început să vorbească, să știe, să facă tot felul de videouri. Cum vi se pare asta?
-M-am obișnuit cumva. Cel mai șocant a fost când un copil de 2 ani m-a recunoscut, mi-a recunoscut personajul. Nici nu putea să spună „Flăcărica”, că avea 2 ani. I-am zis „Măi, copilașule, măi, dar tu de unde mă știi?” și mama sa mi-a zis „Ne uităm noi pe YouTube și știe absolut tot”. Aia a fost șocant. Noi am făcut serialul de mai bine de 10 ani. Eu m-am obișnuit. Pe mine și acum mă strigă lumea pe stradă după personajul acela, deși eu am făcut multe roluri după aceea, dar este evident că a rămas.
Pe mine mă bucură, nu mă deranjează absolut deloc. Nu m-a deranjat niciodată, dimpotrivă. Râd eu acum, când m-am detașat total de situație și mă uit ca la niște străini la colegii mei și la mine, și mă distrez foarte tare, darămite un om oarecare. Urmăream și atunci, dar eram foarte subiectivă. Eu urmăresc pentru a vedea ce greșesc, ce pot îndrepta, dar eram foarte subiectivă și nu îmi plăcea nimic atunci. Mi se părea că tot ce făceam eu nu era bine, suficient, firesc, organic, pentru că eram foarte implicată. Acum nu mai am nicio problemă, sunt detașată total.
-Care credeți că a fost „rețeta succesului” pentru serial?
-S-au aliniat cumva astrele atunci, este evident. Spun asta și la propriu, pentru că îmi aduc aminte că m-am întâlnit cu Neti Sandu prin post, care mi-a zis: „Vezi că astrele, 3 ani de acum înainte, pentru tine sunt wow”. Deci, chiar s-au aliniat astrele. Într-adevăr, a fost un context… în primul rând, a fost ideea Ruxandrei Ion de a face asta. Mie mi s-a părut excepțională, pentru că asta va atrage întotdeauna. Mama se uită foarte mult la telenovele și vrând-nevrând eu sunt acolo.
Am văzut telenovele și seriale de prin Mexic și Spania și întotdeauna m-au atras. Eu nu am timp să mă uit, dar când erau difuzate acestea, mă opream și mă uitam, deoarece totul este exotic, colorat, au o viață interesantă, sunt persoane complexe și interesante, au sângele fierbinte. Am zis că asta va avea foarte mare succes din prima, dar n-am bănuit că va avea atât de mare succes. Aproape toată lumea se uita, diverse categorii sociale, de vârstă. N-am bănuit nici că personajele noastre vor avea atât de mare succes. Personajele noastre au început ca personaje secundare și au crescut după aceea.
-Ați plecat din tumultul orașului și v-ați dus la curte, la țară. Cum e?
-Nu se compară. E surprinzător, pentru că eu eram un om foarte orășean, cu gălăgie în jur, pe care nu-l deranja zgomotul niciodată. Puteam să stau cât mai în centru, nu mă deranja bubuiala, muzica, vecinii, tramvaiele, dar acum e un context diferit și este cea mai bună alegere pe care puteam să o fac. Nu a fost inițiativa mea, a fost inițiativa fiului meu. Am fost sceptică la început, nu m-am văzut niciodată acolo, iar acum sunt de când lumea și nu am un an de când m-am mutat. „Acasă” a fost din clipa în care am găsit casa, am simțit-o.
Am căutat multe luni, dar când am găsit-o, am spus „Asta este”. E așa de bine, încât nu mai simt nevoia deloc să rămân la București, nici când am treabă până târziu, prefer să mă întorc acasă. Bucureștiul nici nu mai e ce era odată. Nu mai există. Vreo frumusețe, în afară de anumite zone, n-a fost niciodată, dar a fost un „vibe” în București, era ceva special, era un centru cultural. Acum nu mai e, este o amestecătură.
-Revenind la MasterChef și la faptul că o să îi jurizați pe cei trei chefi. Cine gătește? Gătiți?
-Da. Gătesc… vai de mine! Gătesc noaptea mai mult, pentru că se liniștește casa și pot să îmi văd liniștită de treabă, să îmi înșir tot ce trebuie pe acolo.
-Ce ați mânca tot timpul: un preparat pe care, orice ar fi, l-ați mânca?
-Sunt mai multe, dar acum îmi vin în mine pastele aglio, olio, peperoncino. Îmi plac de nu mai pot. Sunt singurele paste care îmi plac. Altminteri, nu îmi plac sosurile, sosul roșu, cu brânză, dar astea cu usturoi… mor după spaghete cu usturoi și cu ardei roșu!