Comentează„Fac Revelionul cu tine de când eram copil”, îi spune o angajată lui Dan Negru, în timp ce-i pregătește o cafea. O alta a ținut neapărat să facă o poză cu el. „De când voiam să te întâlnesc! Au mai venit vedete pe aici, dar unele sunt fițoase, nu se apropie de tine”, spune femeia.
Dan Negru, omul care a prezentat 22 de Revelioane consecutiv, toate lider de audiență, susține că nu se simte vreo celebritate. „E o comicăreală să te crezi vedetă. România e prea mică și săracă pentru așa ceva”.
Pe lângă emisiunea de talente „Next Star”, a cărei finală a avut loc sâmbătă seara, 17 iulie, Dan Negru mai are un proiect special la Antena 1. E vorba de „Legendele”, o serie de interviuri cu personalități autohtone care spun poveștile din spatele a 10 fotografii pe care le fac publice pentru prima oară. Proiectul se bucură de audiențe semnificative, unele episoade fiind urmărite de aproximativ un milion de români.
Din 2010 este moderator TV și în Republica Moldova la televizunea Prime, cu show-urile „Vrei să fii milionar?”, „Da sau Nu? („Deal or not Deal”), „Roata Norocului” și „Fabrica de staruri”, unde s-a bucurat de cote de piață istorice, conform datelor oficiale.
Într-un interviu pentru Libertatea, Dan Negru vorbește despre secretul longevității sale în televiziune, primul Revelion făcut la TV, dar și despre importanța de a lăsa ceva în urma sa.
Libertatea: „Televiziunile vor parastase, suntem ipocriți și campioni la parastase”, ați scris pe Facebook. Aici a ajuns televiziunea?
Dan Negru: Cred că, în disperarea asta de a câștiga teren, într-o luptă pe care televiziunea a pierdut-o în fața online-ului – și o zic cu părere de rău – televiziunea se agață de orice. Eu am un proiect care se numește „Legendele” și care s-a vrut a fi un proiect „anti-parastas”. Audiențele ne-au surprins pe toți, erau mari, iar costurile infime. În ciuda acestui fapt, televiziunile nu sunt foarte interesate de genul ăsta de oameni. Și să-ți mai zic un lucru, eu însumi am contribuit la asta.
Am mâncat mult usturoi în televiziune, știi? Dar, uneori, nu strică să-ți recunoști greșeala și să încerci să te îndrepți. Așa că eu am încercat în ultimii ani să mă îndrept, să nu mai mănânc usturoi în televiziune. Dar televiziunea e o mare mâncătoare de usturoi.
– Cum s-a transformat televiziunea?
– Am să-ți povestesc o întâmplare pe care am trăit-o luna trecută. Am făcut un interviu cu Ilie Năstase, tot pentru emisiunea „Legende”, iar el mi-a povestit despre întâlnirea lui cu René Lacoste, unul dintre cei mai mari tenismeni ai lumii. O întâlnire fabuloasă. Ei bine, șeful de la știri mi-a spus că e imposibil de difuzat pe TV pentru că e o reclamă la firma Lacoste! O nebunie. E ca și când ai face un interviu cu Regele Mihai, iar el ți-ar zice că a vorbit cu Churchill, dar există și trabucuri care se numesc Churchill și atunci cineva îți zice „Nu, nu, nu e voie, că Churchill sunt trabucuri!” (râde). Pare de cascadorii râsului.
Banul, ochiul televiziunii
– Ce ne arată asta?
– Îți arată frica televiziunii de orice! Pe când online-ul nu are frica asta. În online eu pot să zic oricând René Lacoste sau orice altceva. Asta s-a schimbat. Online-ul îți oferă o altă libertate. Ai auzit ce mi-a zis tipa de la Starbucks (locul interviului, n.r.)? Îmi place ce postezi! Nu mi-a zis de emisiuni. Asta îmi dă de gândit. În România important e banul, mai mult decât toate celelalte. Dar la capăt de drum, nu banul e cel care contează în jobul ăsta. Contează ce lași în urmă, ce amintiri lași în mintea și sufletele oamenilor.
– E televiziunea amenințată de online?
– Nu cred că e amenințată, dar va trebui să se reinventeze. Și o va face, sunt convins. Eu am prins perioada când radioul era regele media, în anii 90. Acum, se mai ascultă doar la semafoare, când ești într-un oraș aglomerat. N-a murit, dar și-a pierdut din energie.
– Ce-i lipsește televiziunii din România?
– Relaxarea. Televiziunea e disperată. E ca o echipă de fotbal care e condusă cu 4-0 și nu știe ce să facă să-și revină.
„În Republica Moldova publicul respinge cancan-ul”
– Comparând-o cu cea din Republica Moldova, cum e? Prin ce este diferit publicul din Chişinău de cel de la noi, ce apreciază?
– Publicul moldovean respinge categoric, și nu știu de ce, emisiuni din zona cancan-ului, din zona low profile. S-a încercat și acolo, s-a încercat mult. Dar există un public major care respinge așa ceva.
– E o problemă de educație?
– Nu știu. Chiar mi-ar plăcea să existe un studiu care să explice de ce românii înghit un tip de televiziune și moldovenii un alt tip de televiziune. Dar să-ți zic un secret. E mai greu să faci televiziune în Moldova decât în România.
– De ce?
– Pentru că moldovenii sunt bilingvi, fiecare moldovean vorbește rusă și română. El se poate uita la televiziuni rusești, ucrainene, românești și moldovenești. Deci el are patru țări de unde să aleagă. Așa că e mai complicat să faci televiziune acolo. Greșelile pe care le-am făcut la televiziunile din România, însă, nu le mai fac la cele din Moldova.
– Care sunt acelea?
– Genul de formate care să promoveze tot felul de dilimani, de exemplu.
Secretul longevității: refuzul
– Ați refuzat, de-a lungul timpului, formate de televiziune?
– Asta m-a salvat în longevitate, refuzul. Am primit multe năzbâtii, din multe părți. Am primit inclusiv oferte de a prezenta știri. Și mi-am zis, băi, dar va râde lumea de mine. Mă bucur că am refuzat. Am refuzat formate care mai apoi s-au dovedit a fi de succes.
Și cred că am pierdut o căruță de bani refuzând formate. Dar, dacă le făceam, cred că mă prăbușeam. Dacă nu faci ce simți, ce-ți place, publicul te simte.
– Ce este mai important? Audiența sau calitatea unei emisiuni?
– Au fost ani în care a contat mult audiența. Adică a contat cantitatea. Depinde de vârstă, știi? Uneori, contează calitatea, alteori cantitatea. Cred că televiziunea e așa, ca-n sex. În tinerețe contează cantitatea, la maturitate contează calitatea (râde).
– Știm deja că televiziunea e un business. Totuși, nu credeți că ea ar trebui să-și asume și un rol educativ?
– Televiziunea publică, da. Treaba ei e să-și asume un rol educativ. Dacă o televiziune comercială își asumă un rol calitativ, educațional, asta ține de educația patronului, oricare ar fi el. De ce dorește el să lase în urmă. Poate să lase audiențe mari sau poate să lase o dâră de educație care să schimbe o țară.
– Și cu responsabilitatea cum rămâne? Vă amintesc de emisiunile de tip „Acces Direct”, care iată, potrivit CNA, instigă la crimă. Pentru asta a primit chiar ieri (marți, 13 aprilie, n.r.) o amendă record de 30.000 de euro.
– Eu nu cred că va dispărea vreodată genul ăsta de producție. Cred că se va încerca trecerea lui pe alte tronsoane, dar nu cred că publicul care consumă așa ceva va dispărea vreodată. Și nu doar în România, niciunde. Există un public pentru așa ceva. Acum, depinde cât de important e el în ecuația unei țări.
Televiziunea, ca influencer politic
– Vorbim de aproximativ două milioane de oameni, ne arată audiențele.
– Da, dar depinde câtă putere de cumpărare au acești oameni. E adevărat, au putere de vot. Dacă-i duci să voteze, înseamnă ceva. Eu cred, însă, că televiziunea și-a pierdut rolul principal de a fi influencer politic. În România, Iohannis n-a fost pus de televiziune. Puterea a avut-o online-ul. În America e la fel. În toată lumea e la fel. În Moldova, unde lucrez și eu, online-ul e cel care are influență politică.
Când americanii au vândut PROTV-ul, au simțit asta. Dacă televiziunea avea influență politică în continuare, să fii sigură că n-o mai făceau.
– Și dumneavoastră folosiți online-ul pentru a transmite altfel de mesaje. Acolo mai criticați și autoritățile.
– Categoric, online-ul îți dă libertatea de a trece de PR. Înainte, ca să poți să comunici ceva, trebuia să te lovești de PR. Și PR-ul zicea „bă, nu face parte din politica televiziunii noastre ca vedeta postului să spună asta”. Și atunci, opinia mea nu ajungea niciunde, rămânea la PR. Facebook-ul elimină PR-ul, a dărâmat o meserie. Pe twitter, Trump punea mesaje fără să mai treacă prin filtre.
– A fost blocat, posta uneori enormități.
– A fost mazilit, da (râde). Uite, chiar și tu ai început acest interviu întrebându-mă de o postare de pe Facebook, în care am zis, trist fiind, că televiziunea caută parastasele. Dacă aș fi trecut opinia asta prin PR, să fii sigură că nu mai vorbeam acum despre asta.
Regele audiențelor
– Sunteți singurul moderator european de televiziune care a prezentat 22 de ani consecutiv revelioane televizate, toate lider de audiență. Cum ați reușit?
– Nu există un secret. Generații multe au crescut cu programul acesta, așa că a devenit un fel de brand al sărbătorilor de iarnă. Mi se întâmplă de nenumărate ori să întâlnesc oameni pe stradă care-mi spun „Fac revelionul cu tine de când eram copil!”, deci eu reprezint cumva copilăria lor. Și oamenii se întorc întotdeauna cu bucurie la copilăria lor. Pentru mine e o mare onoare asta, și o mare bucurie.
– Și totuși, îi îndemnați pe oameni să nu se uite la televizor.
– Mereu am zis-o, cea mai mare prostie de pe pământul acesta este să stai acasă de Revelion, la televizor. Și dacă stai acasă, cea mai mare prostie e să te uiți la Negru, la Revelion.
– N-ați mai avea acele audiențe cu care ați fost lăudat.
– Da, dar știi? Oamenii au atât de puține revelioane la dispoziție, de-a lungul vieții… Eu câte mai am? Am 50 de ani, câte revelioane mai pot să am eu? 20? Oho, nu cred. Ne-au mai rămas atât de puține, e o prostie să ni le petrecem în fața televizorului. Nu mai bine te bucuri de familie, de prieteni, de părinți, de copii?
Primul Revelion în direct la TV
– Dumneavoastră nu vă uitați la TV?
– Nu. Și îi îndemn pe toți ca de Revelion să-și ia lângă ei copiii, familia, prietenii, neamurile, în niciun caz un ecran de televizor sau de laptop. Ecranele produc însingurare.
– Vă mai amintiți primul Revelion prezentat la TV?
– Da, la TVR. Revelioanele ţineau atunci până la 06:00 dimineaţa. Și pe la 05:30, Gică Petrescu venea să cânte Perinița, care anunța sfârșitul programului. Eu când l-am văzut pe Gică Petrescu venind, m-am gândit, panicat, că n-am nicio fotografie de la Revelionul acela. Și m-am dus repede la Gil Dobrică, era în carul de transmisie. „Băi, Gil! Fă-mi repede o poză!“. Nu erau telefoanele cu cameră foto. Aveam un aparat vechi, pe film. „Da, bătrâne, dă-i drumul!“. Intru să prezint şi îl văd deodată pe Dobrică, se pune în faţa mea şi stătea să îmi facă poză. Mă acoperise total în direct, la TV se vedea doar spatele lui Gil care-mi făcea mie poză (râde). Colegii din car erau turbaţi, „Scoateţi-l de acolo! Nu se mai vede nimic!“. Am rămas cu poza aia.
Am prins Revelioane și cu Dan Spătaru și cu Gil Dobrică și cu Selly și cu Smiley.
– Cum vă alegeați invitații?
– Îi aduceam și în funcție de notorietate. De multe ori am am făcut tot posibilul ca pe lângă nota de audiență, de a aduce oameni populari, să aduc și oameni care au făcut istorie. La Revelionul de anul acesta, de pildă, l-am adus pe Marius Țeicu, am avut un moment special cu el. Am încercat să împac și capra și varza.
Pierzătorul e întotdeauna singur
– Vă este teamă de ziua în care știrea va fi că Dan Negru nu mai e lider de audiență?
– Începe să nu-mi mai fie teamă. Mi-era teamă acum 10, 15 ani. Cred că au fost destule cărămizi pe care le-am pus, dar e normal ca oamenii să caute cealaltă știre. Am avut momente în televiziune în care audiențele au fost uriașe. Șefii mei mi-au trimis mesaje, inimioare, pe telefon. Când audiențele au coborât, nu mi-au mai răspuns la telefon. Și atunci, am realizat că succesul are o mie de părinți. Înfrângerea, niciunul. Nimeni nu se asociază cu înfrângerea, ești doar tu cu ea.
– Ați fost discipolul lui Valeriu Lazarov. Ce ați învățat de la el?
– Este singurul producător român care a avut succes afară. A avut formate de televiziune pe care le-a făcut cu bani foarte puțini și au fost mega hituri. Cu milioane de euro nu e mare lucru să faci o emisiune de succes. Mare lucru e să faci una cu bani puțini și el a reușit asta.
„Astăzi producătorii vor doar yesmeni”
– Va mai exista un Valeriu Lazarov în România?
– Nu, televiziunea nu mai are energia aia, nu mai are forța să construiască un Lazarov. El a inventat formate pe care le vindea în străinătate, noi nu mai inventăm nimic, televiziunea din România cumpără, Lazarov a fost un creator, un om smerit.
Eu am fost un om cu gura mare pe platourile de televiziune, sunt și acum. Și după un prim sezon de emisiune, s-a ținut o ședință unde s-a pus problema dacă să fiu înlocuit. „Găsim pe altcineva?” El putea doar din cap să dea! Atât, un gest să fi făcut și eu eram înlocuit. „Nu, e un om cu care se lucrează complicat pe platourile de televiziune, dar e un foarte bun prezentator. Eu îmi asum riscul acesta, de a fi în conflict cu el, din punct de vedere profesional, dar de a face treabă bună”. Niciun producător din ziua de azi n-ar mai face asta, pentru că producătorii de azi vor comoditate, vor yesmeni (obedienți, n.r.) în jur. Lazarov nu voia yesmeni în jur.
– De ce n-ați plecat până acum de la Antena 1? Sunt sigură că v-au ofertat și alte televiziuni.
– Am avut multe oferte, inclusiv în perioada asta sunt într-o negociere, în niște vorbe. Mâine (miercuri, 15 iulie, n.r.) am o întâlnire cu niște oameni, nu sunt de lepădat aceste întâlniri. Eu o admir pe Esca și cred că și ea se miră cum de a rămas Negru. Eu respect mult PROTV-ul pentru faptul că și-a respectat brandurile.
Eu am rămas așa, ca un dinozaur. Nici nu-mi dau seama dacă e bine sau rău. Dacă ar fi să o iau de la capăt, n-aș mai face jobul acesta.
– Ce ați face, în schimb?
– M-aș apuca de o meserie pragmatică. Cum face soția mea. E medic stomatolog. M-aș apuca de un job de pe urma căruia ar rămâne ceva. De pe urma mea rămâne fum.
– N-ați vrea, așadar, ca și copiii dumneavoastră să vă urmeze în carieră.
– Nu, nici vorbă. Chiar îi țin departe. Cred că i-am dus de două ori pe platourile de televiziune, nu mai mult.
„Mi s-a propus să candidez la primăria Timișoarei”
– Vi s-a propus vreo funcție politică?
– Da. Ultima dată s-a întâmplat vara trecută, mi s-a propus să candidez la primăria Timișoarei. Și eu am crezut că e o farsă, că sunt la camera ascunsă. Nici vorbă să accept așa ceva, nu mă pricep. Nu cred că m-ar lăsa oricum nevastă-mea. Cred că asta lipsește, smerenia de a-ți ști locul. Oamenii nu-și prea știu locul. Fiecare crede că poate să facă orice. Și asta e valabil și-n televiziune.
– Dar la vot mergeți, vă exercitați acest drept?
– Dacă nu e un meci important în ziua aceea sau ceva, da. Dar în ultima vreme nu m-am mai dus. În anii ‘90 votam la greu, dar în ultima vreme nu prea m-a mai interesat.
– De ce?
– Erau mereu alte lucruri mai importante de făcut. Am descoperit că m-am cam dus degeaba. O dată, de două ori, de trei ori… Am zis „bine, măi, lasă”.
Cei șapte ani de acasă
– Care e cea mai mare problemă cu care se confruntă România?
– Mi-e greu să mă pricep la toate astea. Dar cred că acei șapte ani de acasă lipsesc. Asta e problema principală. Când ți-i dau mama și tata, atunci țara e frumoasă. Eu în ăia cred cel mai mult, că ei îți dau de toate – și curățenie morală, și smerenie, și să știi să zici mulțumesc sau îmi pare rău, am greșit.
– Sunteți un om fericit? Vă lipsește ceva?
– E atât de complicat. Fericirea e un cuvânt în care intră toate celelalte. Acum mă bucură că o să mă întâlnesc cu un prieten, e vorba de părintele Constantin Necula. Fiecare întâlnire îmi încarcă bateriile. Și dacă mi-ar lipsi ceva, cea mai mare prostie e plângăciala. De ce i-ai încărca pe oameni cu lipsurile tale? Nu le au ei pe-ale lor destul?
– Sunteți un om credincios?
– Da, cred. Dar și asta e complicat acum. Am prins perioada anilor ‘90 în care a fi credincios era o mare fiță. Preoții tăiau panglici pe la fabrici, pe la buticuri, pe la tot ce se deschidea. Azi e diferit. Ești considerat mistic, dacă ești credincios, că ești dus cu capul! Eu sunt cu calea de mijloc, nu sunt vreun habotnic. Dar îmi place să cred nu-s chiar de capul meu pe lumea asta. Mă agăț de partea însorită.
– Ce ar putea oamenii să învețe de la Dan Negru?
– Eu sunt cel care învață, n-am eu ce să-i învăț încă. Habar n-am. Știi ce contează cel mai mult în jobul acesta, dar și în viață, în general? Nu contează ce spun oamenii despre tine când intri într-un loc, contează ce spun ei după ce pleci din locul acela. Asta-i tot.