LIBERTATEA: Unde te simţi mai bine, pe scenă sau în studioul de televiziune?
NICOLETA MATEA: Pe placul meu sunt ambele, doar că pe scenă interacţionezi direct cu publicul şi îi vezi personal reacţia, ceea ce e plăcut, cel puţin pentru mine.
Ce fel de show TV ţi-ai dori?
Mi-aş dori un show de divertisment, în care să pot demonstra că am şi alte calităţi, în afară de cele fizice, deoarece nu sunt doar o “casnică siliconată”, aşa cum am fost catalogată, din păcate.
Apropo de această poreclă, te deranjează?
Eu nu o cunosc, nu ştiu de ce sunt comparată cu ea, nu ştiu ce fel de persoană este ea. În schimb, am văzut în poze că e o femeie frumoasă. Mai mult nu pot comenta despre ea. Cât despre “admiratorii” noştri…  asta este! Niciodată nu poţi fi pe placul tuturor.
Ce rol de film ţi s-ar potrivi?
După părerea mea, cred că mi s-ar potrivi un rol negativ, deoarece acesta este cel mai ofertant pentru un actor.
Ai accepta scene nud, scene de sex?
Probabil aş accepta, dacă personajul meu ar presupune o scenă de genul acesta, atâta timp cât totuşi ar fi ceva artistic. Nu aş fi prima sau ultima actriţă care ar avea de filmat astfel de scene, deşi cred că aş avea ceva emoţii, deoarece nu am filmat sau pozat niciodată nud! Nu am în minte, în momentul acesta, un actor de la noi sau de afară…  Aştept să vină rolul şi atunci vom afla şi cine este actorul.
Dacă tot am vorbit de goliciune, faci topless?
Poate că nu vă aşteptaţi, dar nu fac topless, iar la nudişti nu am fost niciodată.
Şi totuşi, anul trecut ai realizat un pictorial superb pentru FHM. Te-ar tenta să ne arăţi în reviste mai mult decât sânii, aşa cum s-a văzut în FHM?
Sunt mulţumită de pictorialul din FHM de anul trecut, nu ştiu dacă aş fi tentată să arăt mai mult. Depinde de ofertele care vor veni, nu vreau să ies în evidenţă doar etalându-mi fizicul.
Hai să o luăm altfel: ce anume te-ar convinge să apari în Playboy?
Familia, soţul şi prietenii mă susţin în deciziile pe care le iau, dar consider că pozatul în Playboy, dacă mi s-ar propune, nu este momentan pasul cel mai important pe care aş vrea să îl urmez în cariera mea.
Cât de uşor îţi faci prieteni?
Prieteni am ales să îmi fie persoanele care mi-au fost alături de-a lungul timpului şi m-au susţinut la bine şi la rău. Consider că e mai bine să ai puţini prieteni şi de calitate, iar pentru mine susţinerea lor este foarte importantă. Mai ales acum, când sunt judecată fără a fi cunoscută. În schimb, cunoştinţe şi amici îmi fac foarte uşor, deoarece sunt o persoană sociabilă.
Ce te-a determinat să te apuci de gătit, când tu deja ai pornit pe un alt drum, televiziunea?
Iniţial am început să gătesc de nevoie, însă în scurt timp am descoperit că fac asta cu plăcere. Prietenii pentru care găteam mereu au insistat foarte mult. Aşa am ajuns să fiu înscrisă de unul dintre ei la “MasterChef”.
Crezi în solidaritatea participanţilor la un concurs?
Având în vedere că este un concurs, este un pic mai greu ca oamenii să fie solidari, pentru că au venit să lupte şi să demonstreze că sunt cei mai buni pentru a câştiga marele premiu.
Ce prietenii ai legat pe platoul “MasterChef”?
Nu ştiu dacă am legat prietenii pe platoul “MasterChef”, asta voi vedea în timp. În schimb, mă înţeleg bine cu câţiva dintre concurenţi.
Care dintre concurenţi te enervează cel mai tare şi de ce? Dar dintre juraţi?
În mod special nu mă deranjează nimeni, e normal să apară conflicte între concurenţi, deoarece suntem cu toţii sub presiunea concursului. Juraţii sunt imparţiali şi obiectivi, nu fac altceva decât să îl aleagă pe cel mai bun. Este normal să fim criticaţi de ei dacă greşim.
Filmările pentru “MasterChef” s-au terminat deja. Ce ţi-a plăcut şi ce nu cât ai fost în concurs?
“MasterChef” este o experienţă deosebită pentru mine. Am învăţat mai multe decât ştiam în privinţa gătitului şi totodată am învăţat să îmi controlez emoţiile şi stările cauzate de tensiunea unui concurs.
Caracterizează-i pe cei trei juraţi, te rog.
Nu ştiu dacă sunt în măsură să îi caracterizez pe cei trei juraţi de la “MasterChef”, pot spune doar că sunt nişte profesionişti, aşa cum trebuie pentru un show de acest gen.
Mâncarea îngraşă. Tu cum te menţii în formă? Doar guşti din preparatele tale sau mănânci cot la cot cu cei pentru care găteşti?
Gust în permanenţă din ceea ce gătesc, dar nu mănânc niciodată mai mult decât trebuie, mănânc puţin şi des.
Imediat după nuntă ai mers la preselecţii. Aţi sărit peste luna de miere?
Da, a fost cununia civilă, iar dimineaţa am avut filmare şi din păcate nu am avut parte de luna de miere, momentan. O să ne bucurăm de ea probabil pe parcursul acestei veri.
Ce spune soţul tău despre participarea ta la show-ul de la PRO TV?
Soţul meu mă susţine în tot ceea ce fac şi îmi este alături orice decizie aş lua.
Care e mâncarea afrodiziacă pe care i-o serveşti soţului tău?
Sincer, nu îi gătesc mâncăruri afrodiziace soţului meu, suntem unul afrodiziacul celuilalt.
Care e povestea voastră de iubire? De cât timp sunteţi împreună, cum v-aţi cunoscut, cum a venit cererea în căsătorie, cu ce se ocupă soţul tău?
Noi ne-am cunoscut anul trecut de ziua mea de naştere şi ne-am îndrăgostit la prima vedere. La scurt timp ne-am mutat împreună, iar căsătoria noastră a apărut pur şi simplu din dorinţa amândurora de a ne împărţi viaţa pentru totdeauna. Ne iubim foarte mult. El are afacerile lui, care nu au legătură cu showbizul.
Un apropiat de-al tău a declarat pentru Libertatea că ţi-ai pus silicoane special pentru a da bine la “MasterChef”.
Nu mi-am mărit sânii pentru emisiune, nici nu ştiam că voi lua şorţul şi voi ajunge în bucătăria “MasterChef”. Mi le-am pus pentru mine, deoarece îmi doream să arăt cât mai bine la nunta mea.
La urma urmei, crezi că reuşita ta constă în perechea de silicoane?
Nu cred că reuşita mea constă în “perechea de silicoane”, aşa cum se vehiculează. Eu am venit complet decentă la concurs şi nu am făcut nimic pentru a scoate în evidenţă acest lucru.

 
 

Urmărește-ne pe Google News