Nu degeaba a ajuns Anamaria Prodan la cârma celui mai nou format PRO TV. Impresarul de fotbaliști are experiență cu viața de la țară și mirosul de pământ sau fân proaspăt cosit nu-i sunt străine. Viața ei a început în bătătura bunicii și a contribuit mult la formarea femeii de mai târziu. Deși pozează în divă accesorizată exclusivist și poartă haine de mii de euro, Prodanca e țărancă neaoșă și recunoaște. Iar prima probă o va da într-o ediție specială ce va fi difuzată în curând și în care aceasta va prezenta fermierii care intră în cursă și cda startul înscrierilor pentru pretendentele care năzuiesc la inima și averea lor

LIBERTATEA: Cat ai copilarit la tara?

La 2 săptămâni după naștere, mamaia mea m-a luat la Dăbuleni, în județul Dolj. Amintirile mele se leagă numai de Dăbuleni. Îmi amintesc ca erau zăpezi atât de mari, aproape de acoperișul casei. Mamaie făcea poteca, arăta ca un tunel, iar eu fugeam desculță prin zăpada, în spatele ei.

Responsabilă cu hrănitul găinilor

Munceai în gospodărie?

Aveam munca mea de copil zilnic. Dimineața, dădeam boabe de porumb la păsări, după îmi dădea mamaie iarbă și le-o aruncam prin curte, mergeam lângă mamaie atunci când săpa și culegeam buruienile pe care ea nu le scotea foarte bine cu sapa… făceam de toate lângă ea.

Ai renunța la oraș pentru asta?

Eu nu trăiesc la bloc pentru că nu pot să mă obișnuiesc. Stau la curte, am câini și am și fermă, cu oi, vaci, capre, găini și fazani.

Enumeră trei avantaje ale vieții la țară.

Viața la țară, viața cu toate etapele ei: copilărie de vis, adolescență… iar de la o vârstă îți dorești să te întorci la rădăcini… adică tot la țară. La fermă poți să mănânci sănătos…aerul este altfel, muncești și rămâi în formă!  Nu mai dai banii la sala de forță.

Cum plănuiești să te comporți în show?

Sunt obișnuită să stau și să muncesc între bărbați. Le ascult de o viață poveștile. Și în acest show, ca și în viața de zi cu zi, gândesc exact ca ei. În fotbal încerc să fac echipe puternice, iar în show-ul Gospodar fără pereche încerc să fac echipa perfectă.

Anamaria Prodan la Gospodar fără pereche. Campioană la făcut căpițe

Care au fost primele amintiri care ți-au venit în minte când ai pus mana pe greblă?

De fiecare dată când intru în hambar sau sunt pe lângă ferme, îmi aduc aminte de căsuța și grădina noastră de la Dăbuleni. Doamne, cât fân am cărat să fac căpițe.

Cum te-a pregătit pentru viață copilaria la țară?

Am să spun mereu același lucru. Oamenii care provin de la țară au bun simț, sunt buni și muncitori. Sunt respectuoși și au frică de Dumnezeu. Astfel de oameni reușesc în viață.

Simți că te potrivești cu formatul ăsta?

Sunt ca timbrul pe scrisoare în emisiunea Gospodar fără pereche, fără modestie, este genul meu de emisiune. Eu fiind o tipă supernaturală, mă pliez perfect pe acest format.  Și este superfrumos că stau tot între bărbați, un mediu cu care sunt mai mult decât obișnuită.

Poți controla un bărbat? 5 sfaturi.

De multe ori mă gândesc de 3 ori înainte sa dau sfaturi. În primul rând, femeia trebuie sa aibă un caracter puternic! Să aibă vorbele la ea, să știe să se impună, să fie deșteaptă și să aibă carismă. În plus, trebuie să fie îngrijită și să aibă personalitate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News