Se spune că şi Mihaela Rădulescu se află într-un stadiu avansat al discuţiilor cu TVR pentru a prezenta un fel de “Duminica în familie” la TVR1. Te deranjează?
Nu m-ar afecta în nici un fel şi nici nu sunt persoana potrivită pe care să o întrebaţi chestiuni legate de diverse zvonuri, pentru că nu sunt interesată despre ceea ce fac alţii, de ograda vecinului, cum se spune. Alegerea mea e să îmi fac treaba bine şi cu pasiune, să dau tot ce e mai bun în munca mea, indiferent de ce fac cei din jurul meu.
De la 1 august a intrat în vigoare “Legea medierii”. Ai făcut cursuri de mediator. Vei activa în domeniu?
Da, sunt mediator cu acte în regulă. Nu am avut încă timp să profesez, căci programul meu e foarte aglomerat acum, dar intră în planurile mele. Însă mi-am deschis un birou de mediator. Îmi place să împac oamenii.
Cum e Andreea Marin după divorţ?
Cu gândul la viitor. Nu stau să mă gândesc o veşnicie la ceea ce nu a mers. Asta e viaţa: şi cu urcuşuri, şi cu coborâşuri, dar eu sunt învăţată să privesc înainte. Sunt echilibrată emoţional şi optimistă. Fetiţa noastră e cel mai bun motiv de pozitivitate.
Ai reuşit să ai un divorţ “curat”, fără scandal…
Nu-mi stă în fire să fiu altfel. Şi mă bucur. Copiii noştri merită să fie protejaţi, ei nu au nici o vină şi nu trebuie să sufere pentru că maturii nu găsesc soluţii de rezolvare întotdeauna.
În cazul divorţurilor în care sunt implicaţi şi copii, aceştia trebuie pregătiţi de specialişti pentru momentul separării părinţilor. Voi aţi apelat la psiholog?
Nu voi intra în detalii. Dar sunt convinsă că, atunci când realizezi că nu le ştii pe toate, e bine să apelezi la un specialist. Un om care a văzut multe cazuri similare şi care îţi poate da un sfat bun pentru tine sau pentru copilul tău.
Te consideri o femeie împlinită? Îţi lipseşte ceva?
Întotdeauna mai avem un vis de împlinit, nu-i asa? Nu mă plâng, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că i-am simţit prezenţa alături de mine în momentele dificile şi pentru că acum zâmbesc şi privesc spre viitor cu poftă de viată.
După divorţ, mulţi abia dacăşi mai vorbesc şi se evită pe cât posibil. Cum ai descrie acum relaţia ta cu Ştefan?
Dacă ai avea vreo problemă personală, care să n-o implice pe Violeta, ai apela la Ştefan sau la altcineva?
Cred că înainte de toate suntem oameni şi de aceea nu văd de ce am evita să cerem sprijin în momente de cumpănă. Orgoliile nu îşi au rostul.
Vara nu s-a terminat, ce planuri de vacanţă ai?
Plec în vacanţă cu fiica mea, ca fetele.
Ai fost zgârcită în declaraţii când s-a aflat despre relaţia ta cu Tuncay.
Am preferat să protejez o relaţie la început de drum, pe cât posibil. Şi bine am făcut!
Te-ai gândit cumva că lumea te va judeca greşit?
Nu văd cine ar avea dreptul să mă judece şi de ce mi-ar păsa de astfel de “judecători”. Ştiu însă că eu am dreptul să trăiesc frumos şi demn cu cine îmi place şi cu cine aduce un plus în viaţa mea, mă respectă şi mă preţuieşte
Cum a primit fetiţa ta vestea că, acum, în viaţa ta e un alt bărbat? Cum se înţelege cu Tuncay?
Foarte firesc şi deschis. Nici un alt bărbat nu va lua locul tatălui ei şi ea a înţeles asta. Aşa că sunt prieteni şi se înţeleg bine.
Violeta e atrasă şi de muzică, şi de sport
Andreea are numai cuvinte de laudă la adresa fiicei ei, Violeta, în vârstă de 5 ani: “E un copil bun la suflet, isteţ, energic, comunicativ. Îi plac culorile, cifrele, jocurile de cuvinte şi poveştile. Violeta e atrasă de muzică şi de sport, deopotrivă. A moştenit ce e mai bun şi de la mine, şi de la tatăl ei, aşa ca suntem norocoşi ca părinţi. Tot ce îmi doresc este să fie sănătoasă, că în rest… vorba ei: «Mami, eu am dragoste în suflet pentru toată lumea!» Ce aş putea să vă spun şi să îmi doresc mai mult?!”.
În urmă cu câteva luni, Andreea şi Violeta s-au jucat de-a zânele