”S-a mărit armata” şi ”Hai liberare!” au fost primele succese muzicale de după Revoluţie. Nu era locşor public în ţara asta de unde să nu se audă melodiile voastre.

Aşa este, aceste melodii au avut un succes remarcabil  şi oamenii  îşi aduc aminte cu drag de ele, şi acum le cântăm la cerere. Acumm sunt melodii nostalgice care trezesc amintiri şi sentimente ale acelor vremuri prăfuite.

În acei ani pirateria era în floare. Aţi ştiut vreodată câte albume aţi vândut?

Nu am ştiut niciodată concret numărul albumelor vândute, dar ceea ce ştiam cu siguranţă era faptul că fiecare român avea în casă o casetă sau un disc de vinil cu muzica noastră. Probabil, dacă exista o legislaţie bine pusă la punct şi noi am fi  ştiut să beneficiem de pe urma albumelor vândute. Cu siguranţă  am fi avut foarte mult de câştigat.

Chiar şi în acele condiţii sunt convins că aţi făcut o grămadă de bani. Apropos, în acele vremuri se aruncau cu bani în artişti?

Am câştigat  bine în aceea perioadă, însă, copii fiind, nu realizam prea bine cum trebuie să-i administră. În schimb am reuşit să ne  îndeplinim toate visele şi dorinţele pe care le aveam.

Dacă ar fi existat posturi private de televiziune probabil că succesul vostru ar fi fost şi mai mare.

Nu ştiu dacă se putea să fie mai mare decât era, dar probabil am fi iesit din sfera underground.

Cum şi când s-a născut colaborarea cu Naste?

Începutul a fost o joaca de copii. Locuiam în cartierul Berceni şi eram vecin şi prieten cu Naste. Am hotărât să înfiinţăm o trupă mai mult în joacă- repet totul era doar o joacă, făceam lucrul acesta doar din plăcerea de a cânta. Pe timpul acela, vara ne strângeam o gaşcă de băieţi şi fete prin parcurile din cartier. Stăteam pe iarbă şi ne distram cântând şi glumind până la ore târzii în noapte. Aşa am început să cântăm în stilul pe care nativ  îl simţeam şi care mai tarziu s-a dovedit ca fiind de un succes de neimaginat pentru noi .

Circulă zvonul că solista s-a stins din viaţă….

Naste nu a murit, probabil păstrează discreţie asupra vieţii sale. Povestea asta circulă de mult timp şi este inventată probabil de oameni răuvoitori.Oamenii nu cunosc adevărul şi atunci inventează tot felul de zvonuri.  Şi, ca să elucidam misterul, o să va dezvălui cum stă treaba. În trupa, cum e normal, de-a lungul timpului, au mai fost schimbari datorate micilor neânţelegeri,  dar  niciodata nu am renunţat la prietenie. Albatros a fost şi va rămâne în continuare o trupa bazată pe prietenia de o viaţă între noi adica Iolanda Cristea (Naste din Berceni), Valentin Iacob, Marian Melcescu şi Cristian Lapădat.

Consideri că muzica ta a avut o contribuţie la formarea manelelor de astăzi?

Cu siguranţă am avut şi noi ceva de spus la momentul respectiv şi acest lucru şi-a pus amprenta asupra noastră cu toate că, în momentul de faţă, suntem o trupa de show de care abordam un repertoriu divers: muzica uşoară şi de petrecere şi am renunţat de mult timp la manele.

Cu voi a început show biz-ul românesc şi cred că erau condiţii foarte proaste, tehnice, logistice. Vă mai aduceţi aminte prima cântare importantă?

Nu poţi să uiţi aşa ceva. Primul spectacol  a fost în Bucureşti  la Grădina de Vară ”23 August”. Nu mai ştiu exact cum s-a desfăşurat spectacolul deoarece aveam emoţii  fiind prima oară pe o scenă, în faţa câtorva mii de spectatori. O senzaţie de vis  pe care nu o poţi explica în cuvinte. Acesta a fost începutul unei lungi perioade de concerte. Când s-a terminat spectacolul toată scena era plină de flori, spectatorii erau în extaz, nu se mai opreau din aplauze.

Pâna spre 2000, melodiile voastre despre trăririle militarilor erau, în unităţile armatei, mai populare decât cântecele patriotice. Cine a stabilit linia versurilor şi ce l-a inspirat să se oprească la condiţia militarului?

Temele s-au inspirat din viaţa reală de soldat şi tocmai asta era farmecul lor. Când pregăteam un album, ne stângeam toţi şi fiecare venea cu câte o idee, un vers, o linie melodică şi aşa iesea cântecul.

Formaţia are aceeaşi componenţa ca în anii 90?

Componenţa s-a schimbat deoarece stilul de muzică pe care îl abordam acum este diferit. Ca instrumentişti, în trupa actuală am rămas,d e la începturi, Cristian Lapădat şi Marian Melcescu,  iar vocal  Adrian Ionescu şi  generaţia tânără cu care colaborăm,  Maria, Diana şi Alex, soşişti ce au adus un plus de profesionalism şi -credem noi- un show de excepţie. Cerinţele au crescut şi necesitatea interpretării  mai multor genuri muzicale au dus la această schimbare. Practic cântăm mai ulte genuri muzicale şi reuşim să transformăm orice apariţie un  adevărat spectacol. Formaţia Albatros este în formă şi puteţi urmări activitatea noastră pe internet.

Care sunt schimbările din viaţa ta survenite în ultimii 24 de ani, de când s-a născut Albatros?

Mă declar un om fericit în toate privinţele. Am o familie minunată.

Istoria formaţiei ale cărei melodii s-au auzit până în 2000 în toate tarabele şi petrecerile din ţară, succes  neegalat nici astăzi, a început în 1990. Cristian Lepădat, Marian Melcescu, Valentin Iacob şi  Iolanda Cristea (Naste din Berceni) au promovat cântecul de cazarmă, amintim succesele ”S-a mărit armata” ori ”Hai liberare!”, piese cu care au ajuns cea mai ascultat grup din România. Au umplut de zeci de ori stadioane, chiar şi de două ori pe zi. Astăzi, grupul s-a reformat, reorientat iar maturizarea muzicală a membrilor trupei nu mai are nimic în comun ce cântau acum 20 de ani.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

 
 

Urmărește-ne pe Google News