Libertatea: Cui i-ai mărturisit prima oară dorința de a deveni actor?

Radu Ștefan Bănică: Eu de mic am știut ce vreau să fac, dar am ținut secret o perioadă de timp. Am fost o persoană mai închisă și o perioadă nu am spus nimănui, am ținut-o pentru mine. În clasa a IV-a, știam că vreau în domeniul artei: muzică și teatru. Spre liceu, am început să mă exteriorizez puțin. Fac niște cursuri de teatru, la Teatrul de Comedie, la școala actriței Delia Nartea. Tata m-a dat inițial la acest curs, când eram în clasa a VI-a, pentru dezvoltare personală, nu avea în minte să mă fac actor sau ceva. Având contactul direct cu teatrul, mi-a crescut și mai mult pasiunea. Și tata e o inspirație majoră, dar, chiar dacă ar fi avut o altă meserie, cred că aș alege tot actoria și muzica.

Interviu exclusiv cu Radu, fiul lui Ștefan Bănică: "Tata m-a trimis acasă după ore întregi de repetiții. Am suferit!"

Și ai făcut cursuri din clasa a VI-a până când?

Încă fac cursuri. Merg constant în fiecare săptămână, merg de plăcere. Sunt minunate aceste cursuri, prin intermediul lor am fost descoperit la piesa “Totul în grădină”. La aceste cursuri se face la sfârșit de an un spectacol, ca un examen, și vine și domnul George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie, mai vin alți actori, prieteni de-ai Deliei Nartea, și cam așa am fost eu descoperit. Și eu, și Matei Constantin, baiatul lui Mihai Constantin, cu care joc pe același rol, o dată unul, o dată celălalt. 2018 am zis că este anul meu și fix pe 2 ianuarie am primit un telefon de la domnul regizor Victor Ioan Frunză, eram cu tata în mașină. Mi-a spus că vrea să mă vadă, că vrea să mă ia într-o piesă. Și am venit împreună cu Matei sus la sala de lectură, am povestit despre noi, dânsul cred că a intuit de ce suntem capabili și ne-a ales pentru piesă.

Ajutat de amantă și de soție, un candidat la primărie a dat foc casei în care dormeau copiii
Recomandări
Ajutat de amantă și de soție, un candidat la primărie a dat foc casei în care dormeau copiii

Tatălui tău când i-ai mărturisit dorința de a deveni actor?

În clasa a IX-a, la începutul liceului. Nu a fost o discuție de genul: “Să stăm jos, am să îți spun ceva între patru ochi!”. I-am spus pur și simplu: „Eu asta vreau să urmez”. El nu a fost convins de la bun început, nici acum nu cred că e convins. Dar nu aș renunța pentru nimic în lume la această meserie.

Interviu exclusiv cu Radu, fiul lui Ștefan Bănică: "Tata m-a trimis acasă după ore întregi de repetiții. Am suferit!"

Cu ce alți actori ai mai interacționat, colegi de-ai tatălui? Ce sfaturi le-ai cerut?

Tata este foarte bun prieten cu Emilia Popescu, alături de care joc în spectacolul “Totul în grădină”. Și, fiind prieteni de familie, oricând avem ocazia, îmi dă câte un sfat sau îmi spune: “Uite, aici vorbește mai clar!”, „Uite, aici fă asta!”. Tot timpul am un ajutor, e un sprijin foarte mare pentru mine, apreciez mult asta. Și tata, la fel.

Pe Dan Rădulescu și pe Mirela Zeța îi știu de când eram mic, mă uitam la ei. Eu nu am știut cu cine o să joc în această piesă. Am fost chemați la prima repetiție, am venit primul și îi vedeam pe rând cum intrau în cameră și rămâneam șocat. Nu pot să cred că sunt la masă cu ei, nu pot să cred că o să joc cu ei, a fost un șoc imens, de la toți iau sfaturi și încerc să absorb totul ca un burete.

Șefa IȘJ Timiș merge la Curtea Constituțională după ce a fost lăsată fără permis fiindcă a depășit o mașină de Poliție care „încurca circulația”
Recomandări
Șefa IȘJ Timiș merge la Curtea Constituțională după ce a fost lăsată fără permis fiindcă a depășit o mașină de Poliție care „încurca circulația”

“Totul în grădină” este un spectacol interzis persoanelor sub 16 ani, pentru că sunt niște scene cu un impact emoțional deosebit, scene de o anumită violență verbală, chiar și fizică pe alocuri, însă nu ceva ieșit cu totul din comun. Sunt probleme de viață, sunt niște chestii serioase de adulți, o ceartă între părinți  în care se ajunge la o palmă, un cuvânt urât etc. Însă aș vrea să știe spectatorii că se și râde, chiar dacă tratează probleme serioase această piesă.

Spuneai că îți plac și muzica și teatrul. Ai voce?

Am moștenit talentul, îmi place foarte mult să cânt, am făcut pian foarte mulți ani, am făcut și cursuri de dans cu Elwira Petre, soția lui Mihai Petre, mi-ar plăcea să mă arunc și în industria muzicală, dar deocamdată s-a ivit teatrul primul și mă voi focusa pe el.

Interviu exclusiv cu Radu, fiul lui Ștefan Bănică: "Tata m-a trimis acasă după ore întregi de repetiții. Am suferit!"

În ce piese de teatru ai mai jucat?

„Totul în grădină” este prima piesă în care joc la un teatru public, pe un contract, prima piesă adevărată. Pentru mine este lucru foarte mare. În rest, joc la cursurile de la Comedie, la școala Deliei Nartea, avem spectacole în fiecare an, intrarea este liberă. Dacă e să o luăm așa, de acolo am eu o experiență cu scena, dar, în rest, spectacole pe bilete nu am mai avut.

Drapelul României flutură în mijlocul protestului uriaș de la Belgrad: „Ne-am inspirat de la voi!”
Recomandări
Drapelul României flutură în mijlocul protestului uriaș de la Belgrad: „Ne-am inspirat de la voi!”

Dar la castinguri ai fost? Care sunt avantajele și dezavantajele faptului că porți numele Bănică?

Am mers de multe ori la castinguri. Având acest nume, sunt avantaje și dezavantaje. Și în această piesă de teatru sunt unii care spun că joc datorită tatălui meu, că tot ce fac e datorită lui, dar nu este așa. De exemplu, în 2012 am avut ocazia să am un moment cu tata la Sala Palatului, în concertele lui de Crăciun. Am dat atunci un casting, alături de alți copii, și nu m-a luat de la început. M-a trimis acasă după ore întregi de repetiții.

Ai suferit?

Am suferit, îți dai seama! După aceea, până la urmă, m-a chemat. Erau vreo 5 concerte atunci și mi-a spus: “Bine, în primul concert o să fii tu, pentru că ai muncit și meriți, însă, în celelalte spectacole, va fi celălalt băiat, care e mai potrivit pentru momentul respectiv!”. Și primul concert l-am făcut eu, a fost minunat. La al doilea concert a fost celălalt băiat, apoi, pentru că am dovedit că puteam să mă descurc mai bine decât celălalt, tata m-a luat pe mine pentru celelalte 3 concerte, câte mai rămăseseră. 

La alte castinguri, pentru reclame, de multe ori mi s-a spus: “Nu ne băgăm, pentru că nu vrem să avem probleme cu tatăl tău!”. Poate pentru că tata știe despre ce e vorba într-un contract. Oricum, sunt unele chestii pe care nici nu le înțeleg.

Interviu exclusiv cu Radu, fiul lui Ștefan Bănică: "Tata m-a trimis acasă după ore întregi de repetiții. Am suferit!"

Tatălui tău i-ai mărturisit nedreptățile care ți s-au făcut la castinguri?

I-am mărturisit multe chestii, că nu doar la casting au fost nedreptăți în ceea ce mă privește. Mi-a spus că nu trebuie să-mi pierd speranța, că numele poate fi un avantaj sau un dezavantaj și că e un drum lung în această meserie. Poate nu eram potrivit pentru ce aveau nevoie sau, dacă eu am făcut tot ce ține de mine, nu are de ce să-mi pară rău – așa mi-a spus.

Cum reușești totuși să rămâi optimist, să mergi mai departe, știind până la urmă că ți s-a făcut o nedreptate doar pentru că te cheamă Bănică?

Până acum, m-am confruntat de multe ori cu această chestie, dar eu știu ce vreau să fac, am un target pe care vreau să îl ating și orice ușă închisă deschide alta, așa gândesc. La castingurile la care merg și nu mă iau, nu-i nimic, eu merg mai departe. La castinguri merg de un an și ceva.

Dar avantajele numelui Bănică?

Sunt mai mult în lumea adulților. Sunt locuri unde, dacă mă recunosc sau dacă află cine sunt, e un avantaj în comportamentul lor față de mine, mă simt mult mai bine primit, cam astea. Plus mândria că sunt fiul și nepotul unor asemenea artiști, ăsta e cel mai mare avantaj pentru mine. Am o istorie frumoasă.

radu stefan banica – foto dumitru angelescu (6)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Foto: Dumitru Angelescu

Google News Urmărește-ne pe Google News

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
Libertateapentrufemei.ro
Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
Palatul fantomă care iese la iveală printre ruinele unui fost mare combinat. Era înconjurat de junglă și dărâmături
Adevarul.ro
Palatul fantomă care iese la iveală printre ruinele unui fost mare combinat. Era înconjurat de junglă și dărâmături
De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Elle.ro
De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Momentul în care șoferul autobuzului din Iași este desfigurat de un pasager violent. Agresorul ar fi fost sub influenţa alcoolului
Observatornews.ro
Momentul în care șoferul autobuzului din Iași este desfigurat de un pasager violent. Agresorul ar fi fost sub influenţa alcoolului
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar
HOROSCOP
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI