INTERVIU EXCLUSIV cu Antonio Banderas: „Încă nu s-a născut actorul care să joace rolul meu!”

Destul de schimbat față de cum îl știe lumea, ras complet și puțin obosit după încheierea filmărilor la cele zece episoade, Antonio Banderas a venit totuși relaxat la interviu, în salonul unuia dintre cele mai luxoase hoteluri din Málaga, orașul în care s-a născut și pe care îl „împarte” cu celebrul pictor. De altfel, casele în care cei doi s-au născut se află chiar la câteva străzi distanță. Cu o bluză simplă, de culoare închisă, cu un fermoar descheiat la gât, José Antonio Domínguez Banderas a răspuns pe îndelete întrebărilor, chiar dacă timpul era unul limitat.

Bucuros că publicul din România va vedea primul episod din „Geniul: Picasso” pe National Geographic, în data de 23 aprilie, actorul a mărturisit că personalitatea copleșitoare a pictorului spaniol încă îl urmărește.

Rep: De ce „geniul Picasso”?
De ce nu? Noi am avut deseori această discuţie, iar când zic noi mă refer la echipa tehnică şi toate celelalte departamente. Eram în Budapesta, la cină, şi ne-am întrebat cu toţii ce înseamnă să fii geniu. Şi din moment ce am definit geniul ne-am întrebat ce bărbaţi sau ce femei sunt genii. Am zis că ar trebui să avem această discuţie pentru că Picasso ştiam cu toţii că este un geniu. Un geniu este cineva care este inovativ, care a adus schimbări importante, pozitive în lumea artei, care a emoţionat un număr foarte mare de oameni în lume. Cred că ăsta este motivul pentru care l-au ales pe Picasso.

Rep: Ai simţit vreo legătură între tine şi Picasso, dat fiind faptul că sunteţi născuţi în acelaşi oraş şi practic ai copilărit cu el?
Este un subiect sensibil pentru mine, pentru că artistic vorbind am un respect foarte mare pentru personajul pe care îl interpretez. Pentru mine este mare lucru să fiu comparat cu Picasso. El este ca un soare care a luminat şi a schimbat istoria artei. Probabil unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului 20. Deci nu vreau să mă compar cu el. Dacă mă întrebi dacă există anumite similitudini între noi, da, există, dar nu vreau să fiu arogant. Amândoi am plecat de acasă la o vârstă fragedă, amândoi am devenit cunoscuţi pe plan internaţional, cât despre legătura cu femeile… amândoi am fost căsătoriţi de două ori. Dar dincolo de asta nu cred că putem să facem alte comparaţii.

Rep: În ultima vreme, chiar şi în televiziune, ai interpretat personaje istorice: Benito Mussolini, Pancho Villa. Ai ales aceste personaje sau au fost nişte întâmplări?
De-abia acum îmi dau seama, când m-ai întrebat, pentru că au fost nişte proiecte realizate la ceva distanţă în timp. L-am interpretat pe tânărul Mussolini, despre care nu se ştiau foarte multe. Dar nici el nici Pancho Villa nu au fost nişte alegeri premeditate.

Rep: Ai accepta și alte asemenea roluri în televiziune? Totuși, ești cunoscut mai mult ca un actor de film.
Da, aş accepta, pentru că televiziunea s-a schimbat foarte mult în ultimii ani. În urmă cu mai bine de 20 de ani, când am ajuns la Hollywood, televiziunea era privită ca o Cenuşăreasă. Nimeni nu voia să lucreze în televiziune, toată lumea voia în lungmetraje. Televiziunea era pentru un alt tip de actori, de scenarişti şi regizori. Lucrurile s-au schimbat profund. Cred că are mare legătură şi cu schimbarea tehnologică, acum avem plasme imense, cu o imagine bună, nu foarte scumpe. Dar am pierdut „ritualul” cinemaului şi asta e păcat. Nu poţi să obligi oamenii să meargă la film. Ador să văd filme pe întuneric, alături de oameni pe care nu îi cunosc, în sala de cinema. Televiziunea este acum pe val. Toţi marii actori, scenarişti şi regizori vor să lucreze acum în televiziune.

Rep: Ce înseamnă pentru tine să joci într-o asemenea serie? Care este diferența față de filmul de cinema?
Singura diferenţă este că atunci când faci un serial de o asemenea întindere, cu mai multe episoade, poţi să pătrunzi mai adânc în personaj decât într-un film. Filmele sunt mai potrivite pentru a prezenta un moment anume, decât o poveste, deşi au fost şi filme biografice. Dar în televiziune ai mai mult timp, este cu totul alt ritm: filmezi mai mult, mai rapid. Eu sunt un om nerăbdător, îmi place să fiu pe platou, nu îmi place să aştept. E grozav când termini o scenă şi în cinci minute te apuci de următoarea în alt platou, te schimbi de costum şi devii altcineva, alt personaj, în alt timp, în altă epocă.

Rep: În acest serial ești complet transformat, joci rolul unui pictor care a ajuns la 92 de ani. Cum te-ai simţit când ai suferit o asemenea transformare şi ai devenit Picasso?
Eu am cerut ca şi la repetiţii să fiu machiat, pentru că era ceva important. Nu voiam să mă simt ca şi când aş fi purtat o mască de hârtie pe faţă. Trebuie să pară totul foarte natural. A trebuit să procedăm ca în pictură, practic l-am pictat pe Picasso pe mine în fiecare zi. Mi-am ras chiar şi sprâncenele pentru a fi mai „curat”. Am repetat foarte mult în faţa oglinzii pentru a vedea cum se comportă noul machiaj în aşa fel încât să fiu natural. Când ai o perucă, un nas sau obraji puşi trebuie să înveţi cum să te porţi cu acea „mască” pentru a fi cât mai natural. Nu poţi să îţi pui mâinile pe faţă oricum, trebuie să înveţi asta pentru a crea iluzia naturalului, ca şi când te porţi perfect normal. N-am avut foarte multe referinţe în ceea ce priveşte gestica lui, dar am văzut un interviu pe care l-a dat pentru o televiziune din Belgia şi am remarcat că îi plăcea foarte mult vocea lui, pe care o schimba tot timpul. Am încercat să îmi creez propriul meu Picasso, nu exact cum era el, ci mai degrabă o imagine credibilă a ceea ce a fost omul ăsta. Asta este obsesia oricărui actor, să fie credibil.

Rep: Legat de relaţia lui Picasso cu femeile…
El era ca o planetă cu o forţă gravitaţională foarte mare. Femeile gravitau în jurul lui, atracţia era mare, nu puteau să scape şi nici el nu le permitea să plece. Asta era problema lui, că voia totul, la fel ca un copil răsfăţat. Era prea bogat, prea faimos, prea respectat, prea devreme.

Rep: Înţeleg că aţi avut şi întâlniri cu familia pictorului?
M-am împrietenit într-un fel cu Olivier Picasso, nepotul lui şi fiul Mayei, care a venit pe platourile de filmare pentru a-şi vizita „bunicul”, adică pe mine. Tocmai jucam într-o scenă în care vorbeam despre mama lui cu Paul Éluard. La sfârşitul filmării a venit la mine cu telefonul, să vorbesc cu Maya. A fost ceva de-a dreptul magic! Primul lucru pe care mi l-a spus, fără ca eu să o întreb, a fost că Picasso i-a fost tată 365%, referindu-se desigur la zilele anului. L-a iubit şi a iubit-o. Eu nu am citit asta despre ei nicăieri, dar ea mi-a împărăşit lucrurile acestea.

Rep: Asta te cam obligă să faci un rol foarte bun, pentru că ea crede în tine foarte mult!
Nu pot să garantez că de fiecare dată când intru în pielea personajului îl joc perfect. Altfel ar fi foarte simplu.

Rep: Dacă National Geographic ar face un film despre un actor genial, care ar fi acesta?
Cred că mulţi actori ar putea fi…

Rep: Primul nume care îţi vine în minte?
Marlon Brando. A fost un animal foarte ciudat, foarte special, cu o viaţă foarte ciudată. Trebuie să găseşti un geniu care a avut o viaţă tumultuoasă. De exemplu, la 20 de ani Leonardo da Vinci a avut relaţii cu copii de 13 ani. Nu poţi să dai aşa ceva la televizor! Trebuie să ai mare grijă când portretizezi viaţa unui geniu. Deci Marlon Brando. Sau Katherine Hepburn, de ce nu o femeie?

Rep: Şi dacă s-ar face un film despre viaţa lui Antonio Banderas, cine l-ar interpreta?
Hmm… Încă nu s-a născut actorul acela!

José Antonio Domínguez Banderas s-a născut pe 10 august 1960, la Málaga, Andalusia, Spania. Mama sa a fost profesoară, iar tatăl său ofițer de poliție. Antonio mai are un frate, mai tânăr, Francisco. În copilărie și-a dorit foarte mult să fie fotbalist, însă la 14 ani și-a rupt piciorul, iar visul său s-a destrămat. A urmat cursurile Școlii de Artă Dramatică, după care s-a mutat la Madrid, alăturându-se Teatrului Național al Spaniei, în timpul perioadei Movida – o mișcare culturală de reafirmare a identității spaniole. Între anii 1982 și 1990 a jucat în câteva producții ale celebrului regizor Pedro Almodóvar: Labyrinth of Passion, Matador, Law of Desire, Tie Me Up! Tie Me Down! – ultimul aducându-i recunoaștere europeană și internațională.

La începutul anilor 90, Banderas a debutat în Statele Unite, în filmul „The Mambo Kings”, dar și în pelicul care avea să câștige Oscarul, „Philadelphia”. În 1995 a apărut în producții importante de box-office, precum „Desperado” și „Assassins”, alături de Sylvester Stallone. Un an mai târziu a jucat împreună cu Madonna în „Evita” și a avut succes cu legendarul rol al lui Zorro, în 1998, în filmul „The Mask of Zorro”. În 2001 a filmat trilogia Spy Kids și a jucat alături de Angelina Jolie în „Original Sin”.

Următorii ani i-au adus roluri bune în producții precum: „Femme Fatale”, cu Rebecca Romijn-Stamos, „Frida”, cu Salma Hayek, „Once Upon A Time In Mexico”, cu Johnny Depp și Salma Hayek și a debutat ca regizor în „Crazy in Alabama”, cu Melanie Griffith, cea care avea să îi devină ulterior soție.

În 2003 s-a întors la muzică și a jucat în celebrul spectacol de pe Broadway „Nine”, pentru care a luat numeroase premii. Și-a împrumutat vocea pentru seria „Shrek”, a jucat în „The Legend of Zorro”, „Take the Lead”, a regizat al doilea film al său – „El camino de los ingleses”. În 2005 a primit o stea pe celebrul bulevard Hollywood Walk of Fame. Actorul este implicat în activități de promovare a Spaniei peste Ocean, deține o vinărie în Villalba de Duero, Burgos, Spania și este un veteran al industriei parfumurilor.

A fost căsătorit din 1987 cu actrița Ana Leza, însă au divorțat, iar în mai 1996 s-a căsătorit cu actrița Melanie Griffith, de care s-a despărțit în 2015. Cei doi au o fiică, Stella del Carmen, născută în 1996. În prezent are o relație cu Nicole Kimpel, o frumoasă consultantă financiară de origine olandeză, în vârstă de 38 de ani. Banderas este suporter al echipei Málaga CF din orașul său natal.

Citește și: #salvatipipera | De ce s-a dezvoltat Bucureștiul către nord, pe timpul lui Ceaușescu, dar și acum

Urmărește-ne pe Google News

•  Antonio Banderas 
•  Malaga 
•  serial