Libertatea: Care este personajul care te solicită cel mai mult?

Mihai Bendeac: În general, personajele care au un machiaj laborios și implică mult efort fizic. Asta fiindcă eu transpir mai rău decât Cotabiță și machiajul trebuie retușat de foarte multe ori.

Care parte a machiajului/îmbrăcatului ți se pare cea mai enervantă?

Încerc să nu mă enervez. Sigur, e destul de dificil să stai pe scaun ore în șir, dar am norocul de a avea o echipă de machiaj formată din niște tipe cu care am ce vorbi.

Cât ai stat cel mai mult la machiaj pentru un personaj și care a fost acela?

Cred că Vișinescu, prima dată când am jucat personajul. A durat mai bine de 2 ore.

Ai vreun tabiet când stai la machiaj?

Revăd textul, vorbesc cu oameni din echipă, meditez și, uneori, ascult muzică.

 

S-a epilat din cap până în picioare

 

Ai folosit un aparat de mărit buzele, ai băut când rece, când cald pentru a imita răgușeala lui Amza Pellea, ce alte „ sacrificii” ai mai făcut pentru roluri?

Multe. De la epilări din cap până-n picioare, până la nesomn 24 de ore pentru o oboseală cât mai reală.

Care este cuvântul/replica pe care o folosești cel mai des la filmări?

Mai tragem una? (Nu vă gândiți la prostii)

Ai făcut vreo gafă la filmări?

Nenumărate.

Câte cafele bei într-o zi de filmare?

Depinde. Am băut și 5.

Cât ai stat cel mai mult pe platoul de filmare?

18 ore.

Poți estima câte personaje ai creat până acum?

Peste o sută.

Urmărește-ne pe Google News