ComenteazăLibertatea: În ultimele săptămâni ai cam fost pusă la zid…
Simona Gherghe: Ştii ce mă surprinde cel mai tare? Eu sunt la „Acces direct” de doi ani şi jumătate. În tot timpul ăsta, nu m-am certat cu nimeni, n-a avut nimeni nimic să-mi reproşeze. Şi chiar cred că sunt un om care-şi face treaba aşa cum trebuie. Nu cred că s-a plâns cineva la mine în emisiune, invitat fiind, că nu l-am tratat cu tot respectul, dimpotrivă, eu chiar sunt un om empatic. Nu pot, pentru că asta e firea mea, nu ştiu să mă cert. Eu nu ştiu cum să reacţionez la o ceartă. De asta nici nu m-am băgat în tot scandalul acesta, care durează de trei săptămâni, pentru că aş fi putut şi eu să răspund punctual tuturor celor care m-au atacat. Colegii m-au susţinut din toate punctele de vedere, pentru ca, înainte de orice, suntem o echipă, indiferent ce se întâmpla. Şi orice aş fi spus eu, atunci, în noianul de acuzaţii, nu ar fi contat.
A doua zi, ai avut o reacţie spontană în emisiune, ai început să plângi, cerându-ţi scuze Ioanei Tufar. Unii au zis că momentul ar fi fost regizat…
Dacă aş fi putut să plâng la comandă, aş fi dat la Teatru. Telespectatorii care sunt fideli şi se uită la „Acces direct” ştiu cum sunt eu. Pe ei nu-i poţi prosti cu o acuzaţie sau mai ştiu eu ce montaj. Fata aia care a fost doi ani şi jumătate la ei în casă, în fiecare după-amiază e, dintr-o dată, fata cea mai rea, manipulatoare sau care se poartă nu ştiu cum cu invitaţii. Ei ştiu că nu sunt aşa. Eu cred că au înţeles. Cei care sunt răuvoitori, probabil că vor comenta şi după interviul ăsta. Dar eu nu pentru ei vreau să vorbesc, ci pentru toţi cei de acasă. Nu poţi să minţi doi ani şi jumătate…
Pe tine ce te-a afectat cel mai mult?
Noi am sesizat la Ioana Tufar o capacitate de a ţine publicul în faţa televizorului, pentru că, hai să fim serioşi, până la urmă e vorba şi despre lucrul ăsta, fiind o televiziune comercială. Ea este sub contract cu noi, scenariile sunt discutate înainte cu ea. De pildă, ea ştia că va merge la Adriana Bahmuţeanu acasă să dea probă. Dar nimeni n-a vrut s-o umileasca, n-a fost un plan diabolic, ba dimporiva, Ioana mănâncă o păine şi cu ajutorul nostru. Şi întreb aşa, câţi dintre cei care m-au înjurat pe mine ar fi dispuşi să-i dea o bucăţică de pâine să mănânce acestei femei? Pentru că ea, dacă nu ar fi legătura cu noi, ar fi muritoare de foame. Apoi, de data asta, aşa a fost să se întâmple, eu am văzut materialul odată cu telespectatorii, s-a montat târziu. Şi primul impuls al unui coleg (n.r. – Mihai Bendeac) a fost să mă acuze pe Facebook. I-am dat apoi un mesaj, în care i-am explicat că nimeni nu a vrut s-o jignească pe Ioana, mi-a răspuns, am avut un schimb de mesaje, habar n-am dacă a înţeles, nici măcar nu ştiu dacă mai contează, dar nu mi se pare fair-play să faci aşa. Pentru că eu, dacă văd ceva la televizor în emisiunea vreunui coleg de-al meu care poate nu-mi place, pentru că se mai întâmplă, nu arunc cu pietre fără să ştiu contextul. Asta m-a durut. Cum să mă întrebi: „Dacă tu eşti om?” Dacă aş fi călcat pe cadavre, poate nici nu m-ar fi interesat. Dar m-a indignat , pentru că ştiu cum sunt. Ştiu cât am muncit să ajung aici şi ştiu cât de greu am obţinut tot ce am în viaţa asta.
Ce te-a ajutat să te remontezi, în acele zile în care ai fost cu moralul la pământ?
Nici nu ştiu dacă ar trebui să vorbesc despre lucrurile astea, dar eu sunt un om foarte credincios. L-am sunat pe duhovnicul meu, m-am dus la el şi m-a liniştit, mi-a zis că o să se termine şi că o să învăţ ceva din povestea asta.
Cine ţi-a fost alături, în perioada asta?
Părinţii, prietenii mei, evident. Chiar dacă nu-mi spun, ştiu că şi părinţii mei suferă, şi asta mă doare, pentru că şi ei, şi prietenii mei ştiu că nu-mi bat joc de oameni. N-am făcut niciodată asta.
Spuneai undeva că le mulţumeşti celor care au înţeles că tu nu eşti aşa cum au încercat unii să te zugrăvească. Nu-ţi place cearta, eşti un om empatic… Cum altfel mai eşti?
Sunt foarte discretă şi mă gândesc că, poate pe undeva, toate se întâmplă şi din pricina asta.
Eşti o persoană căreia nu-i place mondenitatea, care nu iese, nu se afişează…
Nici nu mă simt bine, chiar sunt stingheră atunci când trebuie să particip la un eveniment. Nu că aş avea ceva cu oamenii, sunt o mulţime extrem de cumsecade, doar că nu e lumea mea acolo.
Nu-ţi place mondenul, dar prezinţi o emisiune mondenă.
Poate că şi asta contribuie la succesul emisiunii: un om care-i detaşat de ceea ce se întâmplă în platou să modereze o emisiune de mondenităţi.
Spui că lumea asta mondenă nu este lumea ta. Cum e lumea ta?
Lumea mea e la ţară, acolo unde e linişte, unde în zilele senine se văd Bucegii, cu pisicile care vin la mine în curte… Şi mă refer la pisica Bianca pe care, într-o dimineaţă am găsit-o în curte, pe masă, la soare. S-a uitat la mine şi n-a mai plecat. Şi şi-a adus şi doi prieteni (râde)… Îmi place să stau în grădina mea, am o grădină de legume de care mă ocup. E drept că mă ajută tata. Am avut salată din grădina mea toată primăvara şi vara, roşii toată toamna, ceapă, usturoi. Este incredibil să culegi o roşie de la tine din grădină şi să-ţi faci salată. În grădina mea mai am foarte multe flori, copaci, am un mesteacăn, o salcie, un salcâm, un măr, pe care mi l-a adus tata, un liliac, abia aştept să înflorească. M-a schimbat fundamental viaţa la ţară. Pe 24 februarie fac exact un an de când m-am mutat acolo.
Cred că ăsta a fost visul tău, la cum ţi se luminează faţa când vorbeşti despre asta.
O să râzi, dar eu credeam despre mine că sunt un om urban. De altfel, când am vrut să fac mutarea de la apartamentul în care stăteam, de două camere, la unul cu trei camere, căutam un apartament la bloc. La un moment dat, mă întreabă cineva dacă vreau să văd o casă la Mogoşoaia. Am zis să merg. Mi-a plăcut pentru că era linişte, frumos, aer curat şi mi-am zis că poate ar trebui să iau în calcul şi varianta asta. Şi căutând case prin multe zone de lângă Bucureşti, am ajuns acolo unde mi-am făcut casa, în Paradisul Verde. Am simţit că în locul ăla o să mă mut, a fost chimie! (râde) Şi de când m-am mutat acolo, m-am echilibrat. Fac sport mult mai mult, mă plimb cu bicicleta, apropo, am învăţat astă-primăvară să merg pe bicicletă, în doar o jumătate de oră. Când e frumos, mă duc cu bicicleta prin pădure… Şi când te trezeşti dimineaţa vara, şi auzi mierlele, şi ploaia pe acoperiş… e incredibil! Mi-am schimbat viaţa în bine, mutându-mă acolo.
Cum mai arată viaţa ta, dincolo de ecran?
Lumea mea e aşa: iarna mă duc la schi, în fiecare week-end. Iubesc să schiez, este cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în ultimii opt ani, şi este o pasiune răvăşitoare (râde). Vara joc tenis, am trei antrenamente pe săptămână. Acum fac şi sală. Apoi, mă întâlnesc cu prietenii mei. Citesc romane. Acum citesc „Plânsul lui Nietzsche”, însă ultima carte care m-a impresionat foarte tare a fost „Venit pe lume”, a lui Margaret Mazzantini. Eram pe plajă, la mare, în Grecia, şi a trebuit să-mi pun ochelarii de soare, pentru că plângeam în hohote… Îmi place să scriu, am avut şi un blog, o perioadă. Mă relaxam, ajunsesem să scriu în fiecare zi câte ceva acolo, dar am încetat s-o mai fac pentru că, indiferent ce scriam, ajungea în tabloide. Şi crede-mă, nu mai suportam să mă văd în ziare. Acum, mă bate gândul să-mi fac un alt blog, dar cu pseudonim, şi să scriu doar pentru mine. Aşa, ca terapie pentru că, ţi-am zis, mă simt bine când scriu.
Eşti singură la părinţi?
Da, din păcate. Zic din păcate, dar şi eu tot un singur copil îmi doresc. Pentru că nu mai am timp să fac doi. Am 35 de ani… Dar poate fac gemeni şi rezolv problema (râde). Chiar îmi doresc foarte mult un copil. Şi ştiu că asta o să mă împlinească.
Ai tăi au rămas la Iaşi?
Da, dar urmează să se mute şi ei la Bucureşti. Vreau să-i aduc să fim aici, aproape, cu toţii. Eu am venit în Bucureşti în 2002 şi am avut nevoie de doi ani ca să mă adaptez la viaţa şi la oamenii de aici. Doi ani de zile în care, nu exagerez cu nimic, în fiecare seară adormeam plângând. Şi nu puteam să le spun alor mei, pentru că le-aş fi rupt sufletul. Pe de altă parte, nu puteam nici să mă întorc acasă, ar fi însemnat că n-am reuşit, aşa că a trebuit să strâng din dinţi şi să merg mai departe.
Să găteşti moldoveneşte ştii?
Ştiu să fac multe lucruri. Adică ce mănânc, pentru că nu mai mănânc foarte multe mâncăruri grele, cum făceam pe vremuri, şi nici ai mei n-o mai fac, de când cu colesterolul ridicat . Ştiu să fac ciorbe, şi-mi ies foarte bune, supe, fripturi la tavă, paste, gogoşi, mai nou, fac plăcinte. Şi îmi şi place, mă relaxează. Nevoia m-a învăţat să gătesc. Când am ajuns aici nici nu ştiam pe unde s-o apuc. Un an am mâncat la Mc Donalds. Dacă te uiţi la fotografiile mele de prin 2002, o sa vezi că eram aşa, bucălată.
Ce profesii au ai tăi?
Mama e psiholog. Dar pe mine niciodată nu m-a atras zona asta, deşi mi se spune că sunt un bun ascultător. Nu-mi place să vorbesc despre mine, în schimb sunt un bun ascultător. Îmi amintesc că le spuneam alor mei că vreau să mă fac medic chirurg, dentist, astronaut, arheolog, dar niciodată psiholog. Iar tata este radiolog.
Te pregăteşti de botez. Vei fi naşa, pentru prima oară. Cum se numeşte finuţa ta?
…Şi chiar am emoţii (râde). Se numeşte Alma Andreea, face două luni pe 2 martie, şi e fetiţa Oanei Despa. I-am luat o parte din hăinuţe, urmează să-i mai iau… M-am bucurat foarte mult când Oana m-a întrebat dacă aş vrea să o botez pe fetiţa ei.
Vrea să se mute în Grecia
Simonei îi plac concediile în zone retrase, unde să se poată odihni în voie. Şi, pentru a nu avea paparazzi pe urmele ei, vedeta postului Antena 1 preferă să- Grecia, ţara în care îşi încarcă bateriile: ”Sunt înnebunită după insulele greceşti, după Grecia, în general. Am fost în Creta, Zakynthos, Spetses, Hydra, Poros. Visul meu este ca atunci când voi ieşi la pensie să pot să am o căsuţă pe malul mării, eventual în Spetses, insula mea preferată. Îmi doream să ajung în Spetses încă de când eram studentă şi îl studiam pe John Fowles – eu am făcut Franceză- Engleză. Mi-a plăcut atăt de mult cartea lui, „Magicianul”, că mi-am dorit foarte mult să ajung pe insula asta. Mi-a ajutat Dumnezeu şi am ajuns, acum doi ani, şi în casa magicianului, şi la bisericuţa aia de pe plajă care, culmea, se numeşte Sf Parascheva, la fel şi plaja… Iar sfânta mea de suflet este Sf. Parascheva, la moaştele căreia mergeam deseori, la Iaşi…. Grecia am descoperit-o prin 2004 şi mi-a plăcut enorm. Îmi plac grecii, pentru că sunt joviali, plini de viaţă. Sunt înnebunită după mâncarea grecească, după muzica lor, nu mai zic de mare”, ne-a spus ea.