Domnule Teodosiu, sunteţi printre puţinele persoane publice care au afirmat că majoritatea ziariştilor care vă solicită un interviu nu ştiu să pună întrebări. E un mod de a pune presiune pe oamenii care vă intervievează?
De cele mai multe ori, cei care mă chestionează vor să afle o întâmplare veselă de la filmări, ceea ce mă scoate din minţi. Din 1990 mi se pune mereu aceeaşi întrebare. Măcar să se schimbe un pic formularea. Sincer, m-am plictisit de 24 de ani să aud aceeaşi întrebare pusă din partea tinerilor.
“Sunt mulţi tineri care nu mă cunosc”, mărturiseaţi într-un alt interviu. Vă mâhneşte acest lucru?
Nu. Deloc! Nici nu trebuie să mă cunoască. Da, la un moment dat, a venit cineva şi mi-a spus: „Maestre, un interviu bliţ, vă rog, pentru revista liceului”. Era vorba de doi adolescenţi, un băiat şi o fată. Care a fost prima lor întrebare: “Cum vă numiţi?”. Ăia nu ştiau cum mă cheamă. Ei întrebaseră cine este vedeta de la spectacolul din seara respectivă.. E lipsă de profesionalism. Nu e nici de bine şi nici de rău. Mă bucur că nu mă cunosc toţi idioţii.
Sunteţi unul dintre cei mai apreciaţi actori din România. Acest lucru vă aduce avantaje?
Niciun avantaj decât bucuria de a fi iubit .Am 2.100 de lei după 38 de ani de actorie. Singurul avantaj e că sunt voice over la PRO TV de unde şi trăiesc. Atât! Mai multe dezavantaje şi cel mai mare e că la 65 de ani trebuie să ies la pensie. Mi-e rău, mi-e bine, la 65 de ani trebuie să mă retrag. Aşa cum dovedeşte maestrul Beligan, această meserie este pentru oameni valizi şi sănătoşi. Nu poţi să mă tragi pe dreapta dacă sunt sănătos.
Peste 5 ani ar trebui să ieşiţi la pensie. Ce veţi face apoi?
Eu nu doresc să devin profesor la UNATC, pentru că mi-am măcinat viaţa destul în meseria asta. M-aş consuma de zeci de ori mai mult să creez talente, decât să-mi văd de treaba mea. Dacă voi fi sănătos voi juca şi după 66 de ani.
Nu a intervenit rutina după 38 de ani de teatru şi film?
Fac totul cu aceeaşi plăcere. Pasiunea nu se schimbă. Dorinţele sunt altele, rolurile sunt altele. Fac multe! Fac dublaj de desene animate, am 86 de filme la activ, 1500 de piese de teatru radiofonic, scriu, cresc copii… Sunt un om împlinit.
Sunteţi norocos că aveţi un job bine plătit la PRO TV…
Nu! Ei au noroc cu mine! (hi-hi-hi) Sunt brandul lor de 18 ani. Sunt acolo dinainte de a seînfiinţa postul PRO TV, dinaintea lui Esca şi a lui Cotimanis. De pe vremea când exista Canal 31 Sport. De vină este harul meu şi al domnului Sârbu, pentru că el a fost cel care m-a descoperit.
Acum că Adrian Sârbu nu mai e la trustul Media PRO TV s-a schimbat ceva în ceea ce vă priveşte?
Cred că Adrian Sârbu e cel mai important om din media! El şi-a iubit oamenii. Dacă cineva a greşit, l-a judecat el şi nu i-a făcut publică mârşăvia. Dacă i-aş fi de folos, m-aş duce după el şi pentru doi lei. Când voi pleca eu, fie nu va mai emite postul, fie vine alt mogul căruia nu o să-I mai placă vocea mea şi o să mă schimbe. Sau o să fiu răguşit şi voi avea cancer în gât (Ferească bunul Dumnezeu!)
Vă temeţi de boală?
Nu! Sunt “prea tânăr” ca să mă tem de boală. Îi mulţumesc Domnului pentru că sunt sănătos.
Sunt momente în care vă consideraţi a fi vedetă?
Mă consider doar popular. Eu am pus cărămidă peste cărămidă să ajung sus. E greu să te menţii sus, acolo unde aerul este rarefiat. E dificil să ajungi şi dar mult mai dificil să rămâi. Căderea din vârf e mai dureroasă.
Vă interesează să aveţi apariţii cât mai dese în mass-media?
Nu e cazul meu. Eu nu cred că dacă v-aş da un interviu în curu gol aţi rupe toate barierele.
Aţi fi surprins! Amintiţi-vă de Claudiu Bleonţ, cel care s-a dezbrăcat la o conferinţă de presă şi a făcut furori în media la vremea respectivă…
Eu nu vorbesc de cazuri speciale, de oameni bolnavi. Eu vorbesc de oameni sănătoşi la cap.
Subiectele mondene vând…
Eu nu sunt de părere că publicul este atât de dornic să se uite la Bendeac, care este un mare actor şi care abordează astfel de subiecte. Nu trebuie să cultivăm vulgaritatea până la demenţă. Oamenii simpli mai au şi bun simţ. După ce că trăim vulgaritate, e păcat să o mai şi vedem.
Şi totuşi, teatrele sunt pline…
Oamenii vin la teatru pentru actori. Există actori geniali care salvează texte proaste sau unii care joacă în piese execrabile. Nu există actor bun şi actor prost, ci texte proaste. Multe spectacole de teatru se joacă cu casa închisă, lucru care mă bucură.
Spuneaţi de oamenii cu bun simţ care vin să vă vadă la teatru. Tot la teatru vin şi oameni care uită să-şi închidă telefonul mobil…
Asta mă deranjează mai ales că se anunţă de zeci de ori înainte de începerea spectacolului să fie închise. Într-o piesă intitulată “Unde-i revolverul?”, la teatrul Notara, interpretam rolul unui ţăran. Şi din sală suna în mod obsesiv un telefon. Atunci, m-am enervat şi în timpul piesei l-am întrebat pe colegul meu Viorel Comănici mea, care interpeta rolul unui intelectual ramolit: “Excelenţă, îmi daţi voie să vă spun o fabulă?”. Mi-a răspuns afirmativ şi am continuat: “Un iepure avea un morcov, o vulpe avea o găină şi un idiot un celular”. Nu cred că a fost bine pentru spectacol şi pentru mine, dar nesimţitul ăla m-a scos din minţi. Telefoanele ar trebui date măcar pe silenţios.
Să revenim la Bendeac, actorul care nu ezită să se ia de artiştii din vechea generaţie. Vă place?
Bendeac are un potenţial imens şi este un adevărat talent. Nu mă interesează dacă greşeşte sau nu, dar eu cred că se duce prea mult în vulgaritate. Talentul lui nu e să se maimuţărească. A dovedit că poate şi mai mult. Eu nu sunt pus să judec, e treaba lui ce face.
Poate că o face pentru bani…
Şi eu am nevoie de bani. Şi pot să mă strâmb şi să fac mai rău ca el. Cu toate astea, nu o fac.
Vă deranjează că adevăratele valori sunt băgate în seamă abia după ce nu mai sunt printre noi?
Mai degrabă mă întristează. Am fost cu domnul Nicolaescu şi domnul Găitan invitaţi la o televiziune. Şi pentru că în seara aceea a fost chemat şi Liviu Vârciu, care divorţa, noi am fost invitaţi la 17:30 şi am intrat la 18:45 fără un sfert. Am stat în platou fix 7 minute. Este inadmisibil. Noi veniserăm să facem reclamă peliculei “Poker” şi am plecat de acolo cu un gust mai mult decât amar.
De ce nu aţi jucat în telenovele?
Nu mi s-a propus şi nici nu cred că aş fi acceptat. Nu telenovela te face cunoscut. Banii se duc, ruşinea rămâne. Cu toate acestea, actorii îşi fac meseria în orice situaţie. Din păcate, trăim vremuri în care tinerii actori nu au din ce trăi. Nu-şi pot face o familie din meseria asta. Îi apreciez pe cei care joacă în spaţii neconvenţionale. Trebuie să trăiască şi ei şi să se facă cunoscuţi. Greşeala lor e că se vând pe doi lei. Eu fac desene animate aproape pe gratis pentru că am şi fani în lumea celor mici.
Sunt banii importanţi?
Pentru mine, nu. Din acest motiv probabil că am şi avut parte în viaţă de ei.
86 de filme aveţi la activ. Care v-a rămas în suflet?
Aşa e, am 86 şi cred că este cifra corectă. Uneori mă gândesc că mai multe filme nu înseamnă neapărat mai bine. Cel mai drag îmi e rolul profesorului Iorga din “Drumeţ în calea lupilor”,în regia lui Constantin Vaeni, un film care a scris o filă din istoria cinematografiei române.
Ce regrete aveţi?
Îmi pare rău că nu am jucat mai bine unele personaje şi sper să nu-mi pară rău că am dat acest interviu. Spun asta pentru că sunt perfecţionist şi mereu e loc de mai bine. Ăsta e avantajul teatrului, că îţi poţi perfecţiona rolul de la o seară la alta.
Domnule Teodosiu, credeţi în Dumnezeu?
Da! Divinitatea m-a ajutat, şi m-a îndrumat, şi m-a iertat, şi m-a lovit, şi m-a răsfăţat, şi m-a iubit şi m-a împăcat.
Foto: Facebook