ComenteazăMaia Morgenstern a participat, în cadrul festivalului, și la premiera mondială a filmului „Capra cu trei iezi”, debutul în regie al lui Victor Canache. Pelicula, în care joacă și Marius Bodochi, este o reinterpretare horror a poveștii din folclor cu același nume.
Actrița a acordat un scurt interviu pentru publicul Libertatea, în care a vorbit atât despre film și munca din spatelele lui, cât și despre omagiul din partea echipei TIFF.
„E sărbătoarea mea și nu se cuvine să fac să plouă”
Libertatea: Ce înseamnă pentru dumneavoastră Premiul de Excelență pe care îl primiți în această seară?
Maia Morgenstern: Acest premiu înseamnă sentimente ambivalente, contradictorii. Odată cu el, îmi revin în minte toate motivele pentru care acest premiu există: întâlnirile cu uriași creatori de artă, de film, de frumos, cu formatori. Vorbesc de Lucian Pintile, Laurențiu Damian, dar vorbesc și despre tineri și foarte tineri, pe vremea aceea studenți.
Lucrez, când sunt solicitată, cu tineri, cu studenți, cu oameni care încep să deprindă tainele acestei arte.
Mai înseamnă acest premiu și perioade de așteptare, lungi perioade în care nu am făcut film. Sunt perioade în care învăț, înțeleg lucrurile, dar mă și doare, lucru despre care vorbim foarte puțin. Însă cred că e bine: nu se cuvine să rain on someones parade.
Este sărbătoarea mea, nu se cuvine să fac să plouă. E un amalgam de trăiri, de emoții. Ca să vin la Cluj, a trebuit să renunț, să suspend două spectacole astăzi, și asta doare. Se vor reprograma, evident, dar e vorba de alegeri și alegerile sunt uneori dureroase. Însă acum trebuie să mă bucur pe deplin de sărbătoarea de azi, să mă las în voia acestei bucurii, satisfacții, mândrii, emoții.
„Victor Canache m-a amenințat de când era student: Veți juca în filmul meu, «Capra cu trei iezi»”
– Cum ați ales să jucați în filmul „Capra cu trei iezi”?
– Cum am ales? Am fost aleasă! Am avut șansa, am avut norocul. Răzvan Victor Canache mi-a propus acest rol, încă de pe vremea când era student. Atunci nici nu l-am luat în serios. M-a amenințat, m-a prevenit: „Veți juca în filmul meu, «Capra cu trei iezi”». „Da, bine, joc acuma în desene animate, bravo.”
Țin minte că mă privea odată la curs, cu durere, cu încrâncenare. Știa ce mă așteaptă. „Bine, Răzvan”.
Și a venit vremea să facem filmul. S-a luptat, a fost dat afară pe ușă, a intrat pe geam și și-a câștigat în acest fel respectul tuturor. Inițial am pornit cu un scurtmetraj. Am filmat în satul Malu cu Flori. El și Luana (n.r. Georgiță, producătoarea filmului), doamna sa, au construit decorul, singuri. Au și dormit în decor, pentru că e vorba despre o casă de munte, în pustietate, până la care nici nu există drum cu mașina.
Am făcut scurtmetrajul și Răzvan a convins cu fapte concrete, cu scurtmetrajul său, că poate să facă un lungmetraj.
Exigențe artistice
– Cum a fost lucrul la lungmetraj?
– Cumplit.
– Nu mă așteptam să răspundeți așa.
– Nu? M-am gândit cum să vă șochez. Cumplit a fost, extrem de greu. Pe de-o parte, vremea a fost rea – dar trebuia să fie exact așa, când se desprinde frunza din pom, între octombrie și noiembrie fix. Numai atunci și numai acolo. Și foșnetul – Răzvan nu a vrut să facă la postproducție lucrurile astea. Se face foșnet cum calcă piciorul ființei pe frunza asta moartă, așa trebuie să fie.
Astea sunt exigențele artistice, de la care Răzvan nu a făcut niciun fel de rabat și nici nu trebuia să facă. Fiecare accent, fiecare arhaism, fiecare inflexiune. Spunea că se vorbește moldovenește iaca, în felul ăsta, apoi în altă secvență a filmului se vorbește diferit. Dar de ce? Mă revoltam și îi spuneam: m-ai terorizat la 4 dimineața că vrei să fie exact așa. „Dar atunci a fost așa, pentru că acela era citatul și voiam să-l păstrez oglindă, relicvă a timpului. Or aici e aportul meu.”
Ne-am certat și ne-am sfâșiat și nu ne-am vorbit. Nu ne-a lăsat deloc. În același timp, îi vedeam cum se străduiesc, nu doar pe Răzvan și Luana, ci întreaga echipă: de la costumiere, machiajul, efecte speciale, pirotehnie, cascadori. Se lucra cu foc deschis, cu foc viu. Vă dați seama, nu era muncă pe jumătăți de măsură. Răzvan și-a câștigat respectul nostru și îl ascultam toți. Aveam nevoie de felul în care Răzvan lucra. Într-un cuvânt a fost cumplit, v-am adus și argumente.
„Ieșea și Hulk din mine, regizorul nu se lăsa impresionat”
– Sunt utile și aceste certuri cu regizorul?
– Sunt înfruntări și confruntări, dar el nu se lăsa convins. Ieșea și Hulk din mine nițel, deloc nu se lăsa impresionat. Probabil mă luptam și eu cu neputințele, vulnerabilitățile, greutățile mele, iar din sfâșierea asta a ieșit acest film pe care îl adorăm cu toții.
– Dacă ar fi să rezumați într-o propoziție, de ce ar trebui să vină lumea să vadă „Capra cu trei iezi” la cinema
– Să ne ajute. Ajutați-ne și pe noi și judecați-ne și pe noi privind filmul.
– Sunt patru decenii de când faceți această meserie.
– Ba mai mult, sunt 42 de ani. Am 60, eu am început să muncesc de la 18 ani, din facultate, când m-au solicitat colegi de la arta regizorului.
„Sunt atentă la ceea ce îmi doresc cu adevărat și ce nu îmi doresc deloc”
-Ați prins mai multe perioade din cinematografia românească: și anii ‘80, și anii ‘90, noul val și ce se întâmplă în prezent. Care e perioada dumneavoastră preferată în filmul românesc?
– Aia de mâine. De mâine înainte.
-Aveți în paralel mai multe proiecte în teatru și film. Doar în ultima oră v-am văzut vorbind cu o mulțime de oameni și răspunzând la diferite solicitări. De unde aveți atât de multă energie?
– De la priză. Baterie externă (râde).
Mă ocup de mine cu tare multă seriozitate, adică mișcarea, gimnastica. În general, vorbim de rutină la modul peiorativ, dar nu e așa, eu nu sar.
Și sunt atentă la ceea ce îmi doresc cu adevărat și ceea ce nu îmi doresc deloc, la ceea ce îmi place cu adevărat și ce nu-mi place. Nu e obligatoriu să impun și altora gusturile mele, dar parcă nu aș sări să afișez că îmi place ceva dacă nu e pe gustul meu. Stau deoparte, nu e obligatoriu să consum numai ca să mă vadă societatea că sunt și eu consumatoare.