INTERVIU. Un adolescent chinez îndrăgostit de Eminescu i-a făcut pe români să se privească altfel. O regizoare spune povestea scurtei sale vieți într-un documentar difuzat de Netflix

Printre titlurile noi de pe Netflix a apărut un documentar de aproximativ 30 de minute, numit „The Joys and Sorrows of Young Yuguo” (Bucuriile și durerile tânărului Yuguo), regizat de Ilinca Călugăreanu, una dintre cele mai importante regizoare de filme documentare de la noi. Dacă dai play,

O să auzi Eminescu recitat în chineză.

O să vezi zăpada, ciorile, munții, muzeele ca și cum le-ai vedea prima dată.

O să te privești într-o oglindă în care te vei descoperi cu mai multă grație și înțelegere.

O să ți se frângă inima.

Filmul e portretul unui adolescent din China în vârstă de 16 ani, pasionat de Eminescu și poezia romantică din Europa de Est, care vine să studieze limba și literatura română la Universitatea din Bacău. Însă cele mai fericite zile ale lui la poalele Carpaților se curmă brusc, într-un accident absurd. Yuguo a murit.

Într-un interviu pentru Libertatea, regizoarea documentarului, Ilinca Călugăreanu, povestește despre cum tânărul Yuguo a învățat-o și pe ea să vadă lumea cu alți ochi.

„Furia și tristețea s-au transformat în admirație și dragoste”

Libertatea: Personajele din film sunt uimite că Yuguo alege să vină în România. Și nu oriunde în România, ci în Bacău. Noi trăim povestea migrației în sensul celălalt și ne uimește când vedem că cineva iubește ceea ce noi urâm. Ce crezi că spune reacția personajelor despre relația pe care noi o avem cu România, cu noi?
Ilinca Călugăreanu: Mai întâi am citit despre accident și mi s-a rupt sufletul, nu am putut să mi-l scot din minte. Apoi am văzut înregistrările celor de la Recorder cu Yuguo, probabil unicul chinez care sărbătorise centenarul la Alba Iulia. Am continuat să caut informații despre el. Cu cât descopeream mai multe, sentimentul de furie, tristețea despre ce s-a întâmplat s-au transformat în admirație și dragoste. Am descoperit că Yuguo e dragoste pură.

M-a uimit dragostea pentru toate lucrurile de care noi am uitat. Ni se par chestii prăfuite. Dragostea pentru muzee, pentru poezie, pentru Eminescu, pentru alte culturi, pentru dragoni, pentru oameni. Și dragostea pentru România. Când am descoperit că iubea România, că aici simțea că e casa lui, dintr-un motiv pe care poate nu o să îl înțelegem vreodată, chestia asta clar a rezonat.

Așa cum spuneai, toți românii avem relația noastră complicată cu România, cu diferite grade de dragoste și ură. Și eu deja plecasem din România de-o vreme când am citit despre povestea asta și cumva prin ochii lui, similar cu personajele din film, am văzut complet altfel România. Prin ochii celuilalt, am redescoperit țara noastră, punând cumva în paranteză toate lucrurile negre pe care le avem în minte. Dar nu vreau să fixăm filmul într-un mesaj foarte clar. Voiam să dăm niște repere, să intri în lumea asta lui Yuguo care e atât de prețioasă și nemaipomenită, și fiecare să își construiască și să își reconstruiască o relație cu țara, cu lumea, prin ochii celuilalt.

– Crezi că propria ta relație cu migrația a influențat felul în care ai spus povestea?
– Evident că în fiecare poveste pe care o spunem găsim o sămânță din noi, într-un fel sau altul. Ce mi-a plăcut în povestea lui Yuguo și în destinul lui e că e o poveste foarte frumoasă despre contactul dintre două culturi diferite, dintre două diferențe și cum se pot întâlni ele. Dacă ar fi fost cineva venit din Vest, deja sunt niște dinamici acolo pe care le știm. Dar în cazul acesta, el vine din China în România, e ceva atât de inedit în contactul ăsta dintre două culturi în care niciuna nu se vede într-o poziție de inferioritate sau superioritate, ci e pur și simplu bucuria descoperirii.

„Yuguo se îndrepta cu adevărat spre celălalt și cumva se ștergea pe sine”

– Ce a fost cel mai dificil la munca la film?
– Au fost multe lucruri dificile. A fost, în primul rând, perioada asta de descoperire, care pentru mine a fost frumoasă, pentru că am ajuns să cunosc un om minunat și, prin el, să redescopăr o mulțime de oameni. Dacă ar fi să refac cronologia, mai întâi am luat legătura cu cei de la Universitatea din Bacău. Am descoperit o grămadă de oameni care fuseseră complet marcați și afectați de întâlnirea cu Yuguo, pe care îl cunoscuseră mai puțin de 80 de zile, dar le rămăsese în suflet și o simțeai. Era o iubire foarte autentică.
Și tot așa, din aproape în aproape am descoperit oameni pe care i-a întâlnit la Alba Iulia, în alte orașe. Erau întâlniri foarte scurte. Cu unii oameni s-a văzut zece minute și deja trecuseră peste doi ani când noi încercam să redescoperim urmele lui Yuguo. Dar toată lumea avea povești. Nu era doar întâlnirea cu diferența, care cumva îți rămâne în minte. Toată lumea spunea că Yuguo i-a văzut.

Cred că asta e o chestie pe care putem să o învățăm de la Yuguo, cât de importantă poate să fie întâlnirea cu celălalt și cât de important e să fii prezent cu adevărat în viața ta, în universul din jurul tău și în întâlnirile cu ceilalți. Dacă te-ai întâlnit cu cineva, chiar să te dedici 100% acelor cinci minute, un minut, cât va fi, ca să fie o interacțiune umană adevărată. Asta le-a rămas oamenilor. Yuguo se îndrepta cu adevărat spre celălalt și cumva se ștergea pe sine.

„Părinții lui Yuguo au fost incredibili”

Am așteptat cam doi ani până să îi contactăm și pe părinții lui. Cred că asta a fost (cel mai greu). Când am luat legătura, iarăși am descoperit niște oameni incredibili, așa cum ne puteam aștepta. Cu toate că erau complet îndurerați și încă în procesul de a face un fel de sens din toată tragedia, s-au dedicat complet proiectului și au vrut să se întâmple lucrul ăsta, pentru că au simțit că Yuguo ar fi vrut să se întâmple, să continue să ne vorbească. Ne-au pus la dispoziție arhiva familiei, video, foto, scrierile lui Yuguo, eseuri, poezii, lucrurile de pe telefonul lui.

A fost nemaipomenit și un exercițiu nou pentru mine, o responsabilitate uriașă să regăsești pe cineva care nu mai poate să vorbească. Ăsta a fost unul dintre lucrurile cele mai grele pentru mine, cum să facem ca Yuguo să fie prezent în film, să aibă o voce, nu să fie doar cineva pe care îl comemorăm de la distanță. Asta a determinat alegerile stilistice, de a face camera să fie uneori punctul de vedere al lui Yuguo, de a folosi voice over compus din scrierile lui, din blogul lui. Să permitem privitorilor să vadă lumea cum a văzut-o Yuguo, iar noi, creativ, să îl lăsăm pe Yuguo să ne dicteze limbajul filmului.

– Poeziile, visurile lui Yuguo erau populate de dragoni. De ce crezi că simbolul dragonului era așa de puternic pentru el?
– Aici sunt multe interpretări. În primul rând văzuse o animație cu dragoni de care s-a îndrăgostit când era mic. Avea o grămadă de dragoni în diferite forme, figurine, artă cu dragoni, șosete cu dragoni. Încerca să devină dragon. Avea un articol pe blogul lui în care spune, cumva cu durere, că dragonii sunt văzuți ca fiind sângeroși, duri, când, de fapt, este mult mai mult de descoperit chiar și la ei.

– Filmul începe cu o poezie de-a lui în care spune că cel mai minunat lucru e să poți să fii tu însuți. Crezi că el a reușit asta, prin faptul că a venit în România, a ales drumul ăsta?
– Asta este una dintre temele filmului, sentimentele de apartenență sau de non-apartenență la cultura din care faci parte. Am discutat mult dacă Yuguo a plecat din dragoste, dacă a fost un forward movement sau a plecat dintr-o relație problematică cu lumea în care era. Cred că e o combinație, pentru că Yuguo nu se simțea acasă în China și a simțit asta de la o vârstă foarte tânără, la care noi nici nu înțelegem pe ce lume trăim. Este și despre căutarea de apartenență, căutarea de casă și ce poate să însemne asta. Și da, eu cred că el și-a găsit (casa). Vorbind cu părinții lui, ei încă cred că Yuguo este aici în România și își trăiește viața, așa cum vrem să ne-o imaginăm fiecare, într-un univers paralel, ca și dragon, ca și dragoste pură, ca și multe feluri.

„Ce înseamnă să trăiești o viață?”

– Părinții lui spun că nu regretă că l-au lăsat să plece în România. „Cea mai mare dorință a părinților e să își vadă copilul realizându-și visurile. Dacă ne e frică să ne urmăm visurile, nu puteam avea nimic”, spune mama lui Yuguo. Cum își găsește ea resursele interioare să afle un sens în ceea ce poate să pară o poveste complet absurdă?
– De acolo am pornit și noi, de la o poveste absurdă, un accident, o frângere a unei vieți complet absurdă, la a încerca să îi găsim loc în diferite universuri de sens. Și părinții lui, mai ales mama lui, ne-au ajutat foarte mult în sensul acesta.

O temă din film este despre a fi părinte, ce înseamnă să fii părinte. Crescând în România, cred că mulți dintre noi suntem obișnuiți să fim protejați până la vârste foarte mari, mulți se mută de acasă doar când se căsătoresc și se mută cumva în următoarea protecție. Și asta mi-a plăcut enorm, că l-au lăsat să plece atât de devreme, pentru că părea că iese din fiecare por, că asta vrea să facă și atunci nu poți să oprești o energie atât de puternică. Iar filosofia asta de a înțelege rolul de părinte ca și cineva care e acolo ca să faciliteze împlinirea acestei alte persoane pe care ai creat-o, să faciliteze să își găsească fericirea, chiar dacă asta înseamnă că nu e lângă tine, e incredibil. E incredibil și faptul că ei continuă să vorbească în același fel și după ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat.

Ce înseamnă să trăiești o viață? Înseamnă lungimea sau intensitatea? Diferența asta dintre ai trăit 80 de ani sau ai trăit 80 de zile în care ai încercat să îți găsești locul și l-ai găsit, ai trăit cu adevărat și ai fost prezent, ai observat ciorile alea și ai trăit prima ninsoare, ai văzut toate muzeele în care te chema inima. Ai iubit poezia lui Eminescu, pe care ai găsit-o din greșeală la biblioteca școlii din China și ți-a vorbit atât de mult, încât te-ai dus și ai găsit alți oameni care îl știu pe Eminescu. În 80 de zile ai trăit mai intens și mai fericit decât mulți trăiesc în 80 de ani.

Diferența asta dintre lungime și intensitate și felul în care te raportezi la lume mi se pare iar o lecție foarte importantă pe care o putem învăța și de la Yuguo, și de la părinții lui.

Ilinca Călugăreanu, regizoare:

– I-am povestit despre film unui prieten care, după ce l-a văzut, a spus că „Dumnezeu e cel mai prost regizor din lume”, pentru că moartea lui Yuguo e prea absurdă. Crezi că Dumnezeu e un regizor foarte prost?
– Clar nu e pentru mine să decid sau să spun. Sper ca Yuguo să îl ajute pe fiecare privitor să se raporteze în felul lui și să găsească sens sau să nu găsească sens. Pentru mine, cel mai important cu filmul ăsta e dacă am reușit sau vom reuși să îl lăsăm pe Yuguo să le vorbească oamenilor, să continue să aibă întâlnirile astea cu oamenii, pe care le-a avut în timpul vieții și care au marcat atâția oameni.

„Cum lași urme prin viață”

– Cum arată documentarul vostru printre sutele de titluri escapiste de pe Netflix?
– A fost surprinzător, dar ne-am și bucurat enorm că poate să fie pe Netflix, care a devenit un partener de la începutul proiectului și a crezut în povestea asta. Pentru mine a fost o fericire pură, pentru că așa cum spuneam, cel mai important a fost a-l lăsa pe Yuguo să continue să vorbească cu oamenii. E o platformă nemaipomenită, în care filmul e văzut în toate țările în care ei au abonați, a fost subtitrat în nenumărate limbi, iar asta îmi dădea fericire, știind cât de mult iubește Yuguo limbile, mă gândeam la cei care i-au dublat vocea și tot procesul ăsta.

Povestea vieții lui vorbește și despre vălurelele astea pe care le lăsăm în univers când trecem prin viață. Și cât se pot răspândi, de la valuri mici la valuri mari, și cum lași urme prin viață și ce urme lași. Da, e o poveste tragică și umbrită de durere, dar e în același timp o poveste despre viață și despre cum să trăiești, despre ideea asta de puritate, prezență în tot ce te înconjoară. Până la urmă, e o poveste despre viață și despre cât de frumoasă poate să fie ea, complet paradoxal.

Foto: Netflix.com

Urmărește-ne pe Google News