INTERVIU. Un film despre viața oamenilor din Beba Veche, sat strivit între frontiera triplă dintre România, Serbia și Ungaria. „M-a interesat absurdul granițelor”

„Atenție! Atenție! Sunteți la frontiera de stat maghiară, care este proprietatea Guvernului Ungariei”, spune vocea rece din difuzoare, care răsună pe deasupra câmpului de porumb ce desparte România de Ungaria și Serbia.

Același mesaj se repetă în maghiară, română, engleză, arabă și farsi, băgând groaza în cei care se trezesc în fața imensității frontierei Europei, la un pas de comuna timișeană Beba Veche. Așa începe și Triplex Confinium, primul film ca regizoare al Mariei Bălănean, care se va vedea luna asta în cadrul Zilelor Filmului Românesc de la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), în Cluj-Napoca.

Maria Bălănean reușește să surprindă, de-a lungul celor 23 de minute ale scurtmetrajului documentar, o secvență de viață de lângă tripla frontieră de la Beba Veche, o localitate izolată între granițe și un câmp infinit din extremitatea vestică a României. De un veac, frontierele stau în calea revederii localnicilor cu rudele care trăiesc, la doar 5 kilometri distanță, în satele vecine din Ungaria și Serbia. 

Recomandări

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Aceste granițele dispar un weekend pe an. Atunci, grănicerii îi lasă pe localnici să treacă linia imaginară pe care o păzesc, pentru a-i vizita pe cei dragi, aruncați de istorie pe altă parte a frontierei. Iar politicienii locali dau valma la un ceremonial încărcat de absurd, unde nimeni nu știe exact ce sărbătorește. Într-un final, weekendul se încheie, iar oamenii se întorc la viața cu limitările ei din Beba Veche.

Mă fascinează acel loc și nu neapărat în sens pozitiv. E o fascinație amestecată cu refuzul de a accepta de ce punem aceste granițe între noi, de ce despărțim comunități și lumi. Ne izolăm. Ne creăm aceste pericole imaginare.

Maria Bălănean, editor de film și regizoarea Triplex Confinium:

Libertatea a stat de vorbă cu Maria Bălănean despre fascinația pentru frontiere și ce a adus-o până în cea mai vestică localitate a României.

Libertatea: Cum s-a născut ideea filmului Triplex Confinium? Cum ai ajuns prima oară la Beba Veche?

Maria Bălănean: Era noiembrie 2018. Am ajuns acolo cu un proiect artistic legat de Centenar. Erau artiști români, sârbi și maghiari, cu toții invitați să înregistreze sunete la tripla graniță, pe care le integrau ulterior în concerte de muzică experimentală. Iar treaba mea era să fac un „making of video” al acestui proiect. Dar mi s-a părut incredibil de fascinant ce se întâmpla la Beba Veche. Mi-a rămas întipărit în minte acel sunet de la frontieră, cu care se deschide și filmul meu: „Attention! Attention! You are at the Hungarian border, at a border crossing which is the property of the Hungarian Government”. 

Recomandări

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

E un mesaj care se repetă în engleză, maghiară, română, arabă și farsi din difuzoarele instalate de-a lungul gardului de la frontiera sârbo-maghiară. Când l-am auzit prima oară, am simțit un pic din groaza pe care o trăiesc refugiații. Și groază este puțin spus. Te trezești în fața acelei imensități de barieră de sârmă ghimpată, nu știi încotro să o iei, în câteva minute vin și grănicierii peste tine, asta ni s-a întâmplat și nouă, dar noi măcar aveam acreditări pentru a fi în zona de frontieră de la Beba Veche. 

– Și de ce ai vrut să surprinzi asta pe peliculă?

– Pe mine mă fascina de mult ideea de granițe. Am trecut multe granițe dubioase la viața mea, în călătoriile mele. Înțeleg până la un punct de ce există aceste frontiere, care e treaba cu ele, dar am o grămadă de întrebări. Am vrut să încerc căutarea unui răspuns în lucrarea mea de diplomă de la masteratul de Antropologie Vizuală de la SNSPA.

Recomandări

Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți

Pentru mine, disertația mi-a oferit contextul potrivit de a combina o parte din skill-urile (abilități, n.r.) vizuale pe care deja le aveam, pentru că nu-mi place în general să scriu. 

– Ăsta e primul tău film regizat, nu-i așa?

– Da. E primul meu film, primul scurtmetraj. Eu am terminat Montaj la UNATC. Am montat scurtmetraje, dar nu am regizat niciodată. Asta a fost și prima mea încercare, complet neplanificată. Dacă nu făceam acest masterat, nici nu ajungeam să regizez. Adică mi-a plăcut programul ăsta tocmai pentru că mi-a dat curajul necesar de a aborda oamenii cu camera în mână. Nu aș fi îndrăznit altfel să merg la Beba Veche.

Am vrut să ajung acolo pentru a surprinde deschiderea anuală a granițelor, un eveniment care are loc în ultimul weekend din mai. E singurul moment în care oamenii pot să meargă la Kubekhaza ori la Rabe, localități aflate la doar 5 kilometri distanță, fără să ocolească ore pe la punctele de trecere de la Vălcani sau Cenad.

„M-a fascinat să văd cum au fost despărțite familii de noile frontiere ridicate în urma disoluției Imperiului Austro-Ungar”

– Ce înseamnă mai exact că se deschid granițele în acest weekend, ce se întâmplă de fapt la Beba Veche?

– Timp de două zile, se instalează grănicerii într-un mic punct de trecere a frontierei, care este improvizat într-un cort ridicat în mijlocul unui câmp. În apropiere, se ridică și o scenă, pe latura românească a monumentului Triplex Confinium de pe granița triplă România-Ungaria-Serbia. Pe acea scenă se perindă politicieni locali cu discursuri absurde, vine și o fanfară care interpretează imnurile celor trei țări și pe cel al UE.

Pe mine, în acel moment mă interesa să surprind o familie de localnici, care profită de acest weekend al granițelor deschise pentru a-și vizita rudele din Ungaria. Căci sunt 5 kilometri între acele sate de la graniță, dar, neavând punct de trecere, oamenii trebuie să ocolească 76 de kilometri pentru a ajunge în ungurescul Kubekhaza și 63 de kilometri pentru a merge în sârbescul Rabe. Asta deși, undeva în mijlocul câmpului, un vechi pod turcesc marchează în continuare drumul asfaltat ce leagă Beba Veche direct de cele două sate vecine, și care poate fi parcurs de localnici doar cu ocazia acestei sărbători a granițelor deschise de la Triplex Confinium.

Scena cu familia nu a mai ajuns în montajul filmului, pentru că aducea o ruptură prea mare în firul narativ. Dar m-a fascinat să văd cum au fost despărțite familii de noile frontiere ridicate în urma disoluției Imperiului Austro-Ungar.

– De ce ai ajuns să nu mai incluzi această scenă cu familia în montajul filmului care se va putea vedea în cadrul Zilelor Filmului Românesc de la TIFF 2022?

– Pentru că versiunea montată inițial pentru examenul de diplomă era gândită încât să completeze teza scrisă, în care includeam și o discuție despre cum se raportează localnicii la refugiați, precum și studiul de caz al unei familii despărțite de granița trasată în urmă cu 100 de ani între România și Ungaria. 

După absolvire, mi-am dat seama că sunt două filme diferite în acel montaj. Cumva, m-a interesat să fac filmul de sine-stătător. 

– Care e diferența între filmul de diplomă și filmul pe care-l vom vedea la TIFF?

– Am păstrat întreaga scenă a pregătirii și desfășurării ceremoniei de la monumentul Triplex Confinium. Am adăugat cadre filmate de pe toate cele trei părți ale graniței, din România, Serbia și Ungaria. 

Vezi și cadre dinainte și de după această deschidere a granițelor, vezi cum trăiesc oamenii acolo, cum viața satului revine la aceleași limitări și la aceeași izolare după ce se încheie acest ceremonial de la Triplex Confinium.

Drama lui nea Togi din Beba Veche

– Te-ai concentrat cumva pe explorarea absurdității granițelor și a acestui ceremonial care nu schimbă nimic în viața celor din Beba Veche?

– Da. Pe acele discursuri pompoase de pe o scenă ridicată în mijlocul unui câmp, niște difuzoare, niște scaune de plastic, un cross pentru copii al cărui traseu trece prin toate cele trei țări de la frontieră. Se vorbește despre cât este de minunat că au reușit să se întâlnească pentru încă un an la această festivitate, se aruncă cu promisiuni că suntem mai aproape ca niciodată să deschidem o trecere permanentă la Beba Veche, se elogiază relația de prietenie cu Rabe și Kubekhaza.

Dar această perspectivă este combinată cu vocea critică și poetică a domnului Togi, un fost profesor de geografie, care avea 96 de ani în acel moment și se recomanda drept al doilea cetățean român născut în Beba Veche. 

– El a primis o vreme în care granițele ce înconjoară localitatea erau mai ușor de trecut, mai permisive pentru oamenii din Beba Veche?

– Da. El și vorbește despre faptul că infrastructura localității a fost creată pentru a o pune în legătură cu cele mai apropiate centre urbane din Imperiul Austro-Ungar. Și acum, localitatea a rămas cumva izolată. Togi pune multă greutate pe ideea asta de izolare, căci e un drum ocolit de o oră și jumătate până în capitala Banatului. În schimb, dacă nu existau granițe, localnicii puteau să fie în 15 minute la Seghedin, în Ungaria. Asta e cumva drama lui nea Togi din Beba Veche.

– Mi se pare că titlul filmului, care repetă de fapt numele monumentului de la graniță, face o trimitere la ideea asta de limitare, de închidere a orizonturilor.

– Da. Și e cumva despre această ironie a dublării imaginii celor care vorbesc despre înfrățire fix în fața unui monument care nici măcar nu poate să fie vizitat în mod normal, căci este situat în zona de frontieră cu Serbia și Ungaria.

În film am și acest cadru în care șeful Consiliului Județean din acea vreme spune că „munca care am depus-o se poate vedea chiar aici”. Ce se vede e un cadru larg cu un gard, monumentul și câmpul imens. Înțelegi întreaga stupizenie a acestui weekend de frontiere topite. Acest eveniment nu schimbă nimic în viața celor de la Beba Veche.

„O altă graniță dubioasă a fost între Moldova și Transnistria”

– Spuneai că aveai un interes pentru granițe, născut din faptul că ai călătorit la pas prin lume. Cum a început marea ta călătorie? Și care a fost cea mai ciudată graniță pe care ai trecut-o?

– A început ca o fugă. Era 2014. Urma să termin facultatea și aveam această curiozitate de a descoperi chestii, de a descoperi lumea. Aveam un plan de a nu zbura deloc, care nu mi-a ieșit, a trebuit să mă urc și în avion tocmai din cauza granițelor pe care nu puteam să le trec. Cred că cele mai dubioase granițe au fost prin Asia Centrală.

Între Iran și Pakistan m-am confruntat cu o graniță dubioasă pe care nu am reușit să o trec. Știu că am stat vreo două ore în orașul de la frontieră, până ce am înțeles că nu mă simțeam în siguranță. Erau focuri pe stradă, toți erau înarmați, nu aveam dreptul să stăm decât în acest hotel scump pentru turiști străini, era și ceva perioadă de conflict în Baluchistan, iar, într-un final, nici nu am primit viză de Pakistan. 

O altă graniță dubioasă, care mi-a dat un sentiment puternic de nesiguranță, a fost între Moldova și Transnistria. Pe aceasta am reușit să o trec. Dar m-a umplut de anxietate întregul proces, controlul excesiv al grănicerilor, faptul că trebuia să mă înregistrez în primele 24 de ore la o Secție de Poliție.

– Crezi că audiența va ieși din sală cu același simțământ vizavi de absurditatea frontierelor lumii noastre?

– Da. Sper ca asta să se înțeleagă. Ori să se nască niște discuții interesante. Căci, într-un scurtmetraj poți deschide subiecte, dar nu le poți închide. Acest film te lasă cu lucruri de digerat după vizionare.

Și, în plus, se întâmplă la o aruncătură de băț de noi și nu știm despre acest loc, despre ce înseamnă viața oamenilor de la o graniță triplă. Nu ne uităm în mod normal spre Beba Veche, deși nu sunt multe localități într-o situație asemănătoare în România. 

– Unde s-a văzut filmul tău până acum, știu că premierea a fost la Astra Film Festival, în toamna lui 2021?

– Da, acolo a fost văzut prima dată Triplex Confinium. S-a mai văzut la Beldocs, un festival pentru film documentar de la Belgrad. O să mai fie la Festivalul Filmului Românesc la Nantes și la TIFF. 
Iar în iulie o să fie văzut și la Ceau Timișoara, un festival mic, dar care îmi este foarte drag, căci o voi putea invita la proiecție și pe farmacista din Beba Veche. Ea este personaj secundar în film și este cea care mi-a făcut cunoștință cu nea Togi. Din păcate, el a murit înainte să fac eu montajul pentru Triplex Confinium.

Urmărește-ne pe Google News