Ioan Gyuri Pascu a fost un om extrem de generos cu cei din jur şi ne vom aminti întotdeuna de el zâmbind, a declarat, luni, pentru News.ro, criticul de film Irina Margareta Nistor.

”L-am cunoscut pe Ioan Gyuri Pascu, am lucrat împreună la un proiect Frida Khalo, şi era un om extrem de generos cu cei din jur, foarte dornic să iasă treaba aşa cum trebuie. Împărtăşeam pasiunea pentru filme”, a declarat Irina Margareta Nistor.

Criticul de film a mai spus că Gyuri Pascu va rămâne în sufletele noastre ”legat de grupul Divertis, acolo era locul lui, exotic”.

”Va rămâne într-un cuplu cu Monica Anghel şi cu nişte emisiuni scrise, care erau un calmant după o săptămână de lucru, va rămâne în inimile noastre pentru concertele pline de căldură pe care le dădea şi cu filmele care-i erau dragi: , de Lucian Pintilie, care l-a şi descoperit, precum şi cu , de Cristian Mungiu, care are un fler special în a-şi alege castingul”, a evocat Irina Margareta Nistor.

Ioan Gyuri Pascu a murit

Actorul Ioan Gyuri Pascu s-a stins din viață la 55 de ani. Artistul a suferit un infarct, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Urmărește-ne pe Google News