La un an de la trecerea lui Ion Dichiseanu în neființă, Ioana își dorește tare mult să scoată pe piață un album muzical cu unele dintre melodiile cântate de acesta. „A trecut atât de repede timpul încât se împlinește un an de când viața mea nu va mai fi niciodată la fel.
Îmi doresc să omagiez un an de la plecarea sa, în primul rând prin lansarea unui album cu melodiile interpretate de el. Apoi, mi-am propus sa mai aibă loc două evenimente, dar totul depinde de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, din nefericire.”, a declarat ea.
Totodată, în viitorul apropiat, Ioana Dichiseanu își dorește să lanseze o carte despre viața regretatului actor și artist. Știe că el ar fi vrut să facă asta, așa că ea îi va duce visul la bun sfârșit. „Tata și-ar fi dorit să mai scrie o carte. Din păcate, nu a mai fost să fie. Din fericire, relația noastră, fiind atât de strânsă, îmi acordă un drept moral de a scrie o carte pentru el.
Aici mă va ajuta Adi (n.r. soțul ei), din două motive: este un maestru al condeiului, dar și serile petrecute „la povești”, în compania tatei, fac din el un soi de confident al său. În acest fel, atât eu cât și Adi, știm exact ceea ce i-ar fi plăcut tatei să povestească sau ce ar fi dorit sa păstreze pentru el, pentru că era de o decență nemaiîntâlnită. Ceea ce știu sigur este ca îmi doresc sa evidențiez latura sa umană, dar în același timp forța sa interioară, „neomenească”.”, a mai declarat ea pentru Click.
Ion Dichiseanu a murit la 87 de ani, „în brațele fiicei lui”. El avea grave probleme de sănătate și era internat de trei luni la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din București.
Ultima apariție a actorului a fost în film a fost în pelicula „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, regizată de Radu Jude, film premiat cu Ursul de Aur la Berlinala 2021.