Vedeta a recunoscut că nu va mai putea fi niciodată femeia care a fost atunci când avea un soț.
„Nu mă mai văd cu el. Și au mai fost discuții, dar nu. Eu n-aș mai putea fi aia de dinainte, n-aș putea să mai fiu aia drăguță… Au fost tot soiul de discuții, că pentru copil, că pentru… Dar, na… Nu știu dacă îi pare rău și nu mă mai interesează. De acum, totul e despre mine și despre Ruxi. Nu mai pot eu să fiu așa! Din punctul meu de vedere, eu am fost o soție aproape perfectă, adică am acceptat multe lucruri. Mi-a plăcut să fiu un bun prieten pe acolo prin casă, să ajut unde se putea ajuta. Și nu o să mai pot fi așa, sunt mult mai „bitchy” (n.r. răutăcioasă)”, a declarat Ioana Ginghină, la o emisiune tv, potrivit Spynews.
Cum au ajuns cei doi la divorț
Ioana Ginghină a spus că relația lor s-a destrămat pas cu pas,
dar soțul ei a fost cel care a tras primul semnalul de alarmă după o vacanță pe
care au petrecut-o împreună.
“Am fost în vacanţa de vară unde el a fost un pic mai ciudat, mai distant, supărat. Când am ajuns acasă l-am întrebat ce are. Atunci mi-a zis: uite care e treaba, că nu merge, că el simte ceva, nu ştie.
Era nefericit. Mi se pare un lucru destul de important. Îmi dau seama că viaţa e foarte frumoasă, e păcat să stai aşa într-o relaţie. Ideea este că şi după, nu e aşa o problemă. Şi eu acum sunt mai fericită ca înainte. Eu nu mai făceam nimic pentru mine şi e mare greşeală“, a povestit Ioana Ginghină la emisiunea „Vorbeşte lumea” .
Actrița mărturisește că atunci când soțul ei i-a spus că lucrurile nu merg bine, ea a încercat să-l recucerească. ”Când Alexandru a venit la mine şi a zis gata, am început să mă joc de-a nevasta ideală prin casă. Nu mai mergea. Am obosit şi am zis si eu gata. Hai să punem punct.
Asta cu punctul a fost la mine”, a mai spus ea. Vorbind despre fiica lor, Ruxandra, spune că aceasta ”e foarte bine”. ”În discuţii eu îl zugrăvesc pe Alexandru şi îmi spune: tu vrei să îl aduci acasă? Ruxandra e şi mare, are 11 ani, trece şi ea printr-un filtru şi vede că suntem mai fericiţi aşa. Nu este mai nefericită, nu învaţă mai prost, nu mănâncă mai puţin. (…) Am zis că rezolv, nu am spus nimănui. Noi nu am avut o căsnicie cu probleme”, a spus Ioana Ginghină.