– Ioana, cum arată viața ta de femeie
divorțată?

– Arată foarte bine, în sensul că am mai
mult timp pentru mine. Dacă înainte eram dispusă să fac niște compromisuri ca
în relația de cuplu să fie bine, acum e clar: copilul trebuie să fie când
acolo, când acolo. Și atunci când Ruxandra este în partea cealaltă, eu sunt
liberă și am timp de mine. Înainte, viața mea era casă, familie, job și copil
tot timpul. Și atunci, într-un fel, acesta este unul dintre marile plusuri ale
unui divorț. Primesc o grămadă de mesaje de la doamne care trăiesc în relații
în care nu sunt fericite. Este spaima de a pierde ceva, pentru că te-ai atașat
de viața respectivă, dar urmează o viață mult mai bună, tocmai pentru că ai
timpul tău.

Relația dintre Alexandru și Ruxandra
cum a evoluat?

– E mai bună acum, doar că Alexandru are treabă în perioada aceasta și este plecat din București și atunci, nu poate să respecte toate vizitele. Probabil o să recupereze în toamnă, când se întoarce. Vorbesc la telefon. Ruxi vine azi de la Sibiu. O să fie ziua ei, după aceea plecăm în Grecia.

Apropo de ziua ei, cum o veți
sărbători?

– Punem la cale o petrecere, la noi în curte, așa și-a dorit. În ultimii trei ani, i-am ținut ziua în iunie, imediat după ce se termina școala, ca să aibă colegii alături. Anul acest nu aveam așa mulți invitați ca de obicei, dar strângem vreo 15-20 de copii. O să fie o petrecere măricică. Și pentru că ea este fan Harry Potter, o să decorăm ca-n Harry Potter, o să aibă tort cu Harry Potter și o să vină un animator. Mai vrea tatuaje cu henna și codițe afro colorate. Asta mi s-a cerut să îi aduc și asta o să îi aduc. Noroc că mai e o lună până la începerea școlii și se duce tatuajul acela cu henna.

Nu se pune problema împăcării. „De ce să mă mai întorc la ce a fost? Nu mai are rost”

– De cadouri vă ocupați împreună, tu și
Alexandru, sau separat?

– Separat. Am vorbit cu Alexandru cam ce
cadou să îi facă. În principiu, Ruxi se bucură la bani cel mai mult, pentru că
așa, poate să își ia ce vrea, dar l-am rugat, dacă îi dă o sumă mare – că vrea
să îi dea o sumă cam măricică -, să îi spună să își mai ia și ce îi trebuie, în
loc se ducă pe nu știu ce site și să-și comande la greu tot ce își dorește,
pentru că tot ea regretă apoi. Mi-aș dori să-și ia măcar ghiozdanul pe care tot
ea și-l dorește, de exemplu

Tatăl ei va fi prezent la petrecere?

– Da, vine și sâmbătă, și duminică, pentru
că vrem să petrecem și noi trei, să mergem undeva să ne distrăm, la cățărări,
tiroliane, într-un parc de distracții… O să vorbim cu ea, să vedem ce își
dorește. Cert e că va fi o zi doar cu noi doi.

Există o posibilitate să vă
reîntregiți ca familie sau faceți asta doar de dragul copilului?

– Nu, doar de dragul copilului. Nu se mai pune problema de o împăcare, pentru că știi cum e, prinzi gustul, vezi că e mai bine, și zici: păi, de ce să mă mai întorc la ce a fost? Nu mai are rost.

„Nici până în ziua de azi nu am înțeles de ce a trebuit să depun eu actele!”

L-ai iertat pe Alexandru sau ai încă
resentimente? V-ați spus vorbe grele până să divorțați?

– Au fost vorbe grele, nu neapărat jigniri:
că nu sunt fericit, că m-am săturat, că vreau să plec, chestii din astea.
Iubire cu de-a sila nu se poate.

Eu nici până în ziua de azi nu am înțeles de ce a trebuit să depun eu actele. Păi, dacă vrei să pleci, depune actele și pleacă! De ce a trebuit să mai trec prin tot calvarul un an de zile, în condițiile în care el a cerut divorțul? Nu se întâmpla nimic, stăteam, stăteam și, la un moment dat, m-am dus și am depus actele. I-am zis și a avut un șoc: „Cum? Ai depus actele?”. „Da!”. Mie nu mi-a plăcut niciodată compromisul de genul acesta, eu prefer să o iau de la capăt cu altcineva, decât să stau așa într-o relație. Eu cred în iubire, eu cred în relații perfecte, eu am avut o căsnicie frumoasă până la un anumit punct, nu pot să mă plâng. Și atunci, cred că mă așteaptă ceva frumos în continuare.

– Ești curtată?

Da, dar încă nu știu cum se face, încă nu știu cum să reacționez, e și era asta a Facebook-ului, care mă depășește un pic, pentru că mi-e foarte greu să ies cu cineva pe care îl cunosc pe Facebook… Încă descopăr lucrurile, dar mă distrează și îmi place, mă simt frumoasă, mă simt dorită și e o perioadă care chiar îmi place, așa că nu mă grăbesc să aleg pe cineva.

Ești convinsă că va apărea cel care
îți este predestinat?

– Da, sunt sigură de asta și cred că o să fie și așa, o chimie, adică o să simt, ca în filme, că el e! Pentru că am simțit așa și la Alexandru.

„Îmi doresc să nu mă mai las pe mine pe ultimul plan”

Judecând la rece, care a fost problema,
de ce a eșuat mariajul vostru? Crezi că a apărut cineva în viața lui?

– Nu, sunt sigură că nu a fost vorba de
altă persoană, pentru că nu am avut nici un semn în sensul acesta. Nu neapărat
că stătea pe acasă, pentru că nu stătea, dar știi cum e, când ai pe cineva, te
mai aranjezi, adică vezi un plus, ori Alexandru nu era deloc genul, ba chiar poate
invers, nu mai avea așa mare grijă de el. Și atunci, se vedea clar că el are o
problemă, el cu el, cu viața lui și nu neapărat că există altcineva.

– Ce ai învățat din această experiență și ce
vei schimba la următoarea relație?

– Nu pot să zic că voi schimba ceva, pentru că omul următor va fi diferit, probabil că vom lua lucrurile diferit. Ce pot să spun e că voi fi mult mai atentă la mine, ca acum, când am început să mă duc la castinguri, la workshop-uri pe partea de actorie, să repet în spectacole independente. Ofertele au început să vină – probabil că veneau și atunci, dar nu aveam timp sau nu le observam sau le mai triam. Acum, pentru că sunt deschisă și chiar vreau să mă canalizez mai mult pe meserie, uite că apar lucruri pe care nu le făceam înainte!

Îmi doresc să nu mă mai las pe mine pe
ultimul plan. Da, e Ruxi, care o perioadă încă va fi pe primul loc, după care
se va face mare, iar de la 18 ani, gata! Mai e o perioadă lungă, asta îi
spuneam lui Alexandru, încă cel puțin vreo 7-8 ani o să tot vorbim, din păcate,
că nu avem încotro, trebuie să rămânem prieteni! Iar Alexandru râdea. Să știi
că avem o perioadă în care râdem foarte mult de tot ce se întâmplă!

Au o relație mult mai bună decât înainte de
divorț

Adică râdeți mai mult decât înainte?

– Da, râdem mult mai mult, eu sunt foarte
sinceră și îi mai povestesc din viața mea, asta tumultuoasă, cu ieșiri și
curtat și râde de mine când îi povestesc.

Deci, practic, vorbiți mai mult decât
atunci când stăteați în aceeași casă…

– Da. La mine, cu Alexandru a început relația pe prietenie, noi un an am stat și ne-am tatonat, am tot vorbit când jucam la “Numai iubirea” și probabil că asta o să se simtă în timp. Noi ne-am acceptat foarte bine în relație, în căsătorie, eu îl respectam, admiram ceea ce face și acum îl admir pentru ceea ce face și, cumva, și el pe mine și probabil că prietenii ăștia o să iasă la iveală din noi la un moment dat.

În toamnă unde te vedem?

– Pe Happy Channel, în „O grămadă de caramele”, și la Teatrul Ion Creangă. Și încep iar treaba la Școala de actorie MiniArtShow.

Foto: VIVA! / Facebook

 
 

Urmărește-ne pe Google News