În urmă cu cinci ani, Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au divorțat după 12 ani de mariaj. Ulterior, actorul și-a refăcut viața alături de Adriana Irimescu, fosta soție a actorului Adrian Titieni. Între timp s-au despărțit, însă abia acum actrița vorbește despre momentul când a aflat că el are o relație cu Adriana.

„A fost o perioadă când eram plină de nervi, am fost șocată că eu pot să zic anumite lucruri la nervi, de asta îmi doream să ne despărțim, ca să mergem mai departe. După, am înțeles că asta a fost, hai să mergem înainte, nu am avut niciodată nicio problemă ca să cunosc alte doamne din viața lui, chiar mă distrez” , a declarat Ioana Ginghină în cadrul podcastului Universul Parental.

Ioana Ghingină, despre Adriana Irimescu: „Ruxandra avea contact cu ea, chiar spunea că gătește mai bine decât mine”

Totodată, actrița a dezvăluit că înainte să se afle că Alexandru Papadopol are o relație cu Adriana Irimescu, ea a bănuit că sunt împreună. Totodată, ea explică că Ruxandra, fiica ei și a lui Alexandru Papadopol, a cunoscut-o pe cea care i-a fost pentru o perioadă iubită tatălui ei.

„Eu bănuiam relația, pentru că am văzut niște poze, iar după ce s-a confirmat eu și cu Ruxandra îi spuneam numai «iubițica lui tata» și «Adrienuța», noi așa o alintam tot timpul și așa vorbeam.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Niciodată nu s-a vorbit altfel, pentru că mi se părea normal să vorbim frumos, eu nu știu ce a fost acolo, Ruxandra avea contact cu ea, chiar spunea că gătește mai bine decât mine, dar niciodată nu am vorbit urât de ea. Eu cred că dacă era bine la noi, putea să vină și Jennifer Lopez și îi zicea «Lasă-mă că am acasă».

Nouă în viață ne e ușor să dăm vina pe exterior, noi nu avem nicio problemă. Niciodată nu ne gândim la noi. Nu am vorbit nici pe unul, nici pe altul de rău. Colegii abia așteptau bârfe, dar nu am simțit să zic ceva de rău. Era imediat, atunci. Lăsați femeia în pace”, a mai spus actrița.

A înșelat-o Alexandru Papadopol pe Ioana Ginghină?

Într-un interviu pentru Ego, Ioana Ginghină a vorbit despre o posibilă infidelitate a soțului ei. „Când a apărut un video cu Alexandru și partenera lui de atunci, am spus că simțeam că este ea, dar nu mai eram împreună! Nu m-ați prins, dar și eu eram atunci cu cineva, apropo! Eu nu cred că a fost infidelitate. Nu mai stau să mă cert!

ioana-ginghina-si-alexandru-papadopolIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Când a aflat familia, ei au fost alături de mine și mi-au zis: Sigur are pe cineva! Am zis că nu știu, nu l-am prins, nu am simțit! Eu l-am întrebat pe psiholog: Ar fi bine să știu dacă m-a înșelat? Mi-a spus: Te ajută? Nu! Mi-a răspuns: Atunci stai liniștită în banca ta! Trebuie să faci acum anchetă, dacă a fost, dacă nu a fost? Las-o așa! Toată lumea, chiar și din familie, dar și prieteni apropiați ziceau: Are pe cineva! OK, să fie sănătos! Când a apărut, am primit chiar de la oameni din familie: Ți-am zis eu? Am zis că nu știu, mi-ai zis sau nu mi-ai zis! Lasă lumea să creadă ce vrea!

Eu știu ce simt, știu ce a fost. Eu am simțit niște lucruri, dar nu mai eram împreună! Nu aveam cum să îi zic! Eu am simțit doar niște lucruri, dar după! Am văzut niște poze pe Facebook, m-am prins de niște haine, dar nu mai eram de un an împreună!”, a spus Ioana Ginghină, care acum e căsătorită cu Cristi Pitulice.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

CRH_RO   •   24.03.2024, 01:14

Doua poame, incearca sa faca din arici bici :))

Aura1   •   22.03.2024, 13:15

Nu înțeleg ce se mai comentează după, fiecare să meargă pe drumul ales...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI