Seara trecută a avut loc Gala Premiilor UCIN, unde au participat mai multe vedete, printre care s-au aflat și Ioana Ginghină, dar și Adriana Titieni. Cele două s-ar fi evitat până acum, după ce s-a aflat că fostul soț al Ioanei ar avea o relație cu Adriana. Cei doi au fost surprinși împreună la scurt timp după ce actrița anunța divorțul de tatăl fetiței sale, Ruxi.

Adriana Titieni s-a întâlnit la eveniment cu Corina Dănilă și au stat la discuții minute înșir. Ioana Ginghină s-a pregătit toată ziua pentru Gala Premiilor UCIN și a optat pentru o rochie elegantă, neagră, lungă. A mers la coafor, unde și-a făcut părul bucle, apoi a fost la machiaj.

Fosta soție a lui Alexandru Papadopol susține că nu a văzut-o pe actriță acolo, însă dacă ar fi văzut-o ar fi salutat-o. „Eu personal n-am văzut-o pe Adriana. Și, da, dacă o vedeam, o salutam. De ce nu?”, a declarat Ioana Ginghină pentru Impact. Adriana Titieni a postat pe una dintre rețelele de socializare o fotografie de la eveniment, fapt ce demonstrează că a fost prezentă la Gala Premiilor UCIN.

Acum, Ioana Ginghină se pregătește de căsătoria cu noul său iubit și pare că a dat uitării trecutul și l-a iertat pe tatăl fetiței sale. Actrița este împăcată cu tot ce s-a întâmplat în viața ei, ba chiar are o relație de prietenie foarte bună cu Alexandru Papadopol, relație pe care o păstrează de dragul fetiței lor, Ruxi.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Ce spunea Ioana Ginghină despre Adriana Titieni

Anul trecut, când subiectul divorțului încă ținea prima pagină a ziarelor, Ioana Ginghină a spus cum și-a dat seama că fostul ei soț are o altă relație. Actrița a povestit și care a fost reacția lui când i-a spus că ea știe despre relația cu Adriana Titieni.

Eu aveam niște semne, că na, noi femeile avem asta… Deja plecase și aveam niște semne. I-am și spus. pentru că femeile tind să-și marcheze teritoriul. Și atunci când o fac, o fac cât să afle cealaltă femeie.

Eu am aflat văzând niște poze pe Facebook la ea. Avea întotdeauna hainele fostului meu soț pe ea. Și Alexandru nu este vreun gentleman care să ofere la fete… Și atunci am zis OK, m-am prins.

Cred că i-am dat unfollow, de aia nu mai văd postări. ca să nu mai văd. Nu de supărare, că asta știi cum e, ce nu știi nu te omoară. Zici hai să nu le mai văd, hai să fie fericire și pace pentru toată lumea”, spunea Ioana Ginghină în urmă cu un an.

„Nu l-am întrebat pe Alexandru. I-am zis: «Vezi că știu că ești cu Titieni». Și el mi-a zis: «Cu cine, cu el?». «Nu cu el, cu ea…». Și n-a mai zis nimic, a râs, pentru că deja era o perioadă în care eram ok așa. Și după aceea s-a aflat, cred că la două-trei săptămâni. Nu eram divorțați cu acte, eram separați deja de luni bune”, a adăugat binecunoscuta actriță.

 
 

Urmărește-ne pe Google News