Ioana Grama a confirmat despărțirea de iubitul ei, Gabriel. Cei doi s-au mai separat la un moment dat, în trecut, însă apoi au decis să mai dea o șansă relației.

„Din păcate, relația mea cu Gabi s-a încheiat acum două luni. A fost o perioadă în care am fost tristă, dar a trecut. Îmi este foarte greu să vorbesc despre asta, pentru că am mai vorbit o singură dată și apoi ne-am împăcat. (…) A fost relația din care am învățat cele mai multe lecții și care m-a făcut să mă uit la mine din toate punctele de vedere, și care m-a făcut să îmi doresc să lucrez la mine și să schimb lucruri.”, a spus Ioana Grama, potrivit Spynews.

af88c76d-686b-4325-b1d9-4433383f19c6Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Oricât de mult s-ar iubi doi oameni, din păcate, dacă nu fac schimbări, nu au nicio șansă să supraviețuiască împreună. Au fost 3 ani absolut superbi. A fost prima mea relație de după divorț, și a fost o relație foarte importantă pentru mine pentru că nu mi-am dorit să renunț la ea din mai multe motive: unul dintre ele era Ayana și atașamentul ei față de Gabi. (…)

Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”
Recomandări
Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”

Este foarte greu și tragi de ceva ce știi că nu o să meargă doar pentru că este un copil la mijloc și așa mai departe. (…) Eu cred că relațiile vin cu foarte multă muncă și implicare. (…) Cred că a fost prima relație pe care a trebuit să o încheiem de comun acord, deși încă existau sentimente. Aș fi preferat să fiu înșelată, dar așa e foarte greu să iei o astfel de decizie, când nu ai un motiv 100% real, ci doar că nu merge.”, a mai spus Ioana Grama, potrivit sursei citate.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.