De curând, pe Facebook, Ioana Ignat a publicat mai multe fotografii din vacanța exotică în care se află alături de Sebastian Dobrincu, dar și de Marius Moga și de soția acestuia. Apar toți în diverse ipostaze, pe iaht, pe ocean, ba iau prânzul pe plajă sau se relaxează la soare sau cântă.

Ioana Ignat, despre Sebastian Dobrincu: „Îl iubesc mult de tot!”

Ce a atras atenția a fost declarația pe care Ioana Ignat i-a făcut-o iubitului. I-a declarat public că îl iubește și că lui îi dedică cea mai rentă piesă a ei. „De obicei nu postez din vacanțe, dar azi am două motive justificate.

Am lansat o piesă specială și vreau să o dedic iubitului meu. Îi mulțumesc că mă inspiră zi de zi. Îl iubesc mult de tot!❤️‍🔥 Iar în al doilea rând, asemenea momente și peisaje merită împărtășite!”, a transmis artista.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Melodia lansată recent de Ioana Ignat e intitulată „Seară de seară”. Poate fi ascultată pe Youtube unde, până acum, are aproximativ 130.000 de vizualizări.

Povestea de iubire dintre Ioana Ignat și Sebastian Dobrincu

De mai bine de un an, antreprenorul Sebastian Dobrincu se iubește cu artista Ioana Ignat. Cei doi au făcut echipă chiar și pe scenă, căci omul de afacere cochetează și cu muzica, s-a lansat cu ajutorul lui Marius Moga.

Dincolo de viața lor profesională, îndrăgostiții călătoresc foarte des împreună, acum câteva luni au fost în Dubai, chiar și în Los Angeles. De curând, Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat au fost invitați în emisiunea lui Cătălin Măruță, unde au făcut declarații despre povestea lor de dragoste.

Prezentatorul de la Pro TV nu a ezitat și i-a întrebat pe cei doi despre nuntă. Sebastian Dobrincu a recunoscut că a purtat discuții despre căsătorie cu Ioana Ignat, însă spune că sunt prea tineri ca să facă acest pas. „Casă de piatră lui Smiley și Ginei Pistol!

Îți dai seama că ne-am gândit la căsătorie, dar o să vină la timpul ei. Nu ne oficializează un document, ci iubirea. Mi se pare că azi e mai mult o formalitate. Eu mă văd părinte, Ioana se vede mamă, dar avem doar 24 de ani”, a spus tânărul antreprenor.

Ce reguli au în casă Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat

De ceva timp, aceștia locuiesc împreună, așa că de curând a dat câteva detalii din relația lor și au dezvăluit cum funcționează lucrurile în casa lor. „Suntem destul de disciplinați amândoi. Chiar suntem norocoși la capitolul ăsta. Poate mai încolo, dar nu prea cred că nu sunt genul care să mă iau așa de om, îl las să-și facă el treburile cum vrea”, a spus Ioana Ignat pentru Ego.

„A dat un răspuns drăguț. Noi am plecat foarte devreme de acasă. Ioana muncea de când era mică, avea cântări, avea tot felul de activități. Am fost oarecum la fel și asta poate ne-a unit mai mult, faptul că am avut un parcurs similar. Evident ne-a responsabilizat înainte de termen ceea ce nu regretă vreunul dintre noi. Nu?”, a completat și Sebastian Dobrincu.

„Eu cum sunt o fire care nu poate să stea locului, Ioana este artistă, nu prea suntem noi cu regulile. Mai puține reguli. Avem reguli, dar nu scrise, reguli nonverbale, între noi. În primul rând respectul reciproc, să ne ascultăm reciproc. Acum că unii ascultă mai mult, alții au mai multă răbdare, e altă poveste. Ar trebui să se dea o regulă în privința asta, ca să am și eu dreptul să deschid mai mult gura, dar încercăm să ne îngrijim unul pe altul, să ne respectăm, că de aia e o relație. Și să construim ceva împreună”, a spus Sebastian.

 
 

Urmărește-ne pe Google News