„Plec în Egipt, la un hotel de 5 stele, alături de prietenul meu, de Sonia Trifan și de iubitul ei. Chiar nu mă plâng de vacanțele de anul acesta. Mi-am început anul la Pisa, Florența și Milano, alături de fostul meu prieten, Alessandro Barsacchi. Apoi am mai mers, tot în acea zonă de doua ori – de Ziua Îndrăgostiților și în preajma Paștelui, cand am dus-o și pe prietena mea Carmen Pleșea.
Apoi au urmat câteva zile la mare, pe litoralul românesc, cu iubitul meu, iar acum ne pregătim pentru Africa”, a declarat Ioana Popescu pentru showbiz.ro, precizând că are numeroase costume de baie pe care abia așteaptă să și le etaleze în vacanță.
„Am câteva albe și negre, și cu modele de flori, animal print, cu aplicații din margele sau cu dantele. Dar cred că cel mai sexi costum de baie este cel simplu – roșu, atunci când voi fi deja bronzată”, a adăugat ziarista porno.
Citește și: Ioana Popescu a dezvăluit regimul ei de slăbit: face dragoste de 5 ori pe zi