Ioana Tufaru a fost surprinsă de reporterii emisiunii ”Un show păcătos” plimbându-se în parc în compania unui tânăr. Ceea ce la prima vedere părea o simplă amiciție, s-a doevdit a fi o adevărată poveste de iubire. Pentru că, la un moment dat cei doi s-au apucat de mână și au început să se atingă tandru. Luat la întrebări de reporterul emisiunii ”Un show păcătos”, bărbatul și-a declinat identitatea. Se numește Vali, are 26 de ani, lucrează ca barman și este vărul celei pentru care lucrează Ioana.
De altfel, acesta și-a apostrofat ruda când a aflat că ea a fost cea care le-a dat ”pontul” jurnaliștilor în legătură cu relația cu Ioana Tufau.
”E foarte urât din partea Ligiei ce a făcut”, a izbucnit el.
”Ligia este verișoara mea. Nu contează de cât timp suntem împreună eu și Ioana”, a explicat tânărul, luat la întrebări de reporterul ”Un show păcătos”.
Și Ioana a recunoscut faptul că se iubește cu vărul patroanei ei. ”Da, el este vărul doamnei Ligia, patroanei mele”, a spus ea la Capatos.
Ioana Tufaru este fiica celebrilor artiști Anda Călugareanu și Dan Tufaru. Aceasta a devenit cunoscută după ce, chinuită de nevoi în urma morții părinților ei, a fost subiectul unei campanii demarate de emisiunea ”Happy Hour”, în cadrul căreia aceasta a fost ajutată să slăbească și să ducă un trai decent. Ulterior, aparițiile la TV s-au întețit, culminând cu un reportaj în care aceasta arăta cum se curăță în urechi, difuzat în cadrul ”Acces direct”, post aspru sancționat în urma respectivei ediții. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News