Hannelore a fost una dintre cele mai comentate concurente din ultimul sezon al show-ului Insula Iubirii, difuzat de Antena 1. Hannelore a fost în centrul atenției pentru comportamentul duplicitare pe care l-a avut față de iubitul ei, Bogdan, care i-a devenit soț ulterior, dar și față de ispita Andi.
Comportamentul lui Hannelore nu i-a plăcut nici Ioanei Tufaru, fiica regretatei actrițe Anda Călugăreanu.
„Eu am avut o perioadă în care am trăit în mocirlă şi am fost pusă în nişte situaţii jenante pe care acum le regret. Mi-am expus corpul, am renunţat la demnitate şi, repet, am făcut nişte lucruri de care acum îmi pare rău. Oamenii nu au avut nimic de învăţat din comportamentul meu de pe micile ecrane. Exact asta se întâmplă acum şi cu cuplurile astea care ajung la emisiuni şi devin extrem de populare.
Uite Hannelore şi Bogdan, de exemplu…Au zeci de mii de fani, care ce au de învăţat de la ei? Fata asta ne-a arătat cum să flirtezi cu un bărbat în timp ce ai o relaţie cu altul pe care susţii că-l iubeşti. Eu asta am înţeles, de la vecinele mele de bloc, că s-ar fi întâmplat. Practic domnişoara asta de care parcă nu mai poţi să te ascunzi când deschizi un ziar online, ne arată cum să călcăm fidelitatea şi loialitatea în picioare, dar să fim totuşi iertate de „fraier”. Frumos!”, a declarat Ioana Tufaru pentru wowbiz.ro.