Ioana Tufaru, fiica regretatei actrițe Anda Călugăreanu, a fost invitată în platoul unei emisiuni de televiziune de la Kanal D, unde a oferit detalii despre greutatea ei.

Ioana Tufaru, care este mama unui băiețel, a fost chemată de medicul care a operat- și în urmă cu ani pentru o nouă intervenție care să o ajute să scape de kilograme, și anume i-a montat un inel gastric. Astfel că Ioana Tufaru a dat jos 11 kilograme într-o lună.

  „Ajunsesem la 95 de kilograme, iar în ziua operației aveam 213 kg. Am avut 168 kg în urmă cu o lună. Am ajuns la greutatea asta pentru că m-am neglijat pe perioada sarcinii. Nu am știut că trebuie să mănânc cât mai sănătos. Am mâncat cât pentru doi și am băut acidulat.

M-am speriat când am văzut la ce greutate am ajuns. Am zis că trebuie să fac ceva, tot bisturiul era singura soluție. Nu m-am gândit că atât de mult am putut să iau în greutate. Mă gândeam că am 120-130 de kilograme, nu m-am gândit că am ajuns la atât.

Deja am slăbit 11 kilograme într-o luna și mă simt mult mai bine. Nu pot să beau 2 litri de apă, dar mi-a zis doctorul că trebuie să-mi impun. În prima săptămâna a trebuit să beau numai lichide. Doctorul mi-a spus să mănânc ce vreau, dar cât simt nevoia, nu mai mult.
   
 L-am nimerit pe Ionuț prea bun, care mi-a spus că nu contează aspectul fizic. Mereu m-am gândit că Ionuț se poate îndrăgosti de altcineva, dar sper să nu se ajungă acolo. Îi place cum gătesc, așa slab cum îl vedeți și el mănâncă mult. Cel mai mult îmi place să fac sarmale.
   
 Chestia cu munca lumea a interpretat-o greșit. Am spus așa: acest ajutor social îl iau pe viață. Dacă Doamne ferește nu mă pot acomoda sau firma da faliment rămân definitiv fără acest ajutor…

Pe lângă limba română, vorbesc fluent engleză și germană. O să mă gândesc. Ionuț lucrează în salubritate. Fumam amândoi, dar nu dăm bani atât de mulți pe țigări. Fumam de 120 de lei pe lună”, a declarat Ioana Tufaru în cadrul emisiunii „Teo Show”., de la Kanal D.


Citește și: Relația incredibilă dintre Mihai Albu și Mihaela Borcea. Ce îi unește pe cei doi are legătură cu foștii lor soți


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News